»  Autorizari
»  Diverse
»  Epidemiologie
»  Igiena alimentatiei
»  Igiena si protectia mediului
»  Igiena radiatiilor
»  Igiena scolara
»  Igiena transporturilor
»  Laborator
»  Securitatea si sanatatea in munca
»  Sanctiuni
»  Opis legislatie sanitara
 
 

ORDIN NR. 1217 DIN 16/09/2010 privind aprobarea ghidurilor de practica medicala pentru specialitatea anatomie patologica. Publicat in Monitorul Oficial nr. 723 din 29/10/2010

MINISTERUL SANATATII

ORDIN NR. 1217 DIN 16/09/2010
privind aprobarea ghidurilor de practica medicala pentru specialitatea anatomie patologica. Publicat in Monitorul Oficial nr. 723 din 29/10/2010

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei asistenţă medicală nr. 9.132 din 27 august 2010,având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 7 lit. c) din anexa nr. 1A "Regulament de organizare şi funcţionare al comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii" la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 326/2009 privind înfiinţarea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi a Comisiei naţionale de transparenţă, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă ghidurile de practică medicală pentru specialitatea anatomie patologică prevăzute în anexele nr. 1-3, după cum urmează:
a) Tehnici orientative de lucru pentru prelucrare şi colorare a preparatelor citopatologice şi histopatologice – anexa nr. 1;
b) Tehnica necropsiei anatomopatologice – anexa nr. 2;
c) Tehnici de prelevare, fixare, transport şi punere în lucru a biopsiilor şi pieselor chirurgicale – anexa nr. 3.
Art. 2
Anexele vor putea fi accesate pe site-ul Ministerului Sănătăţii, la adresa www.ms.ro, rubrica "Ghiduri clinice".
Art. 3
Anexele nr. 1-3*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 4
Direcţiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, membrii comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, unităţile sanitare publice şi private, precum şi personalul medical implicat în furnizarea de servicii medicale din specialităţile implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Cseke Attila
Anexa nr. 1: TEHNICI ORIENTATIVE DE LUCRU PENTRU PRELUCRARE ŞI COLORARE A PREPARATELOR CITOPATOLOGICE ŞI HISTOPATOLOGICE
PRINCIPII GENERALE DE TEHNICA HISTOPATOLOGICA
Principiul tehnicii histopatologice impune transformarea unui prelevat dintr-un organ sau ţesut dintr-o masa tisulară opacă într-un preparat fin, translucid care permite vizualizarea microscopică a detaliilor structurale tisulare. Pentru a realiza aceasta prelevatul suferă transformări succesive:
1. Fixarea – previne alterarea şi autoliza ţesutului
2. prelucrarea histopatologică (deshidratare, clarificare şi impregnare cu parafină)
3. Includerea în bloc de parafina
4. Secţionarea la microtom a prelevatului inclus în parafina
5. Etalarea secţiunilor pe lame (obţinerea preparatului histopatologic necolorat)
6. Colorarea lamelor
7. Montarea lamelor – permite protecţia şi conservarea preparatului histopatologic colorat
Produs final – preparatul histopatologic permanent care permite interpretarea corecta în vederea stabilirii diagnosticului anatomo-patologic.
Protocoalele de lucru histopatologie sunt orientative; pot fi folosiţi reactivi diferiţi, timpul de acţiune şi concentraţiile menţionate în reţete sunt orientative şi se adaptează în funcţie de condiţiile locale (temperatură ambientală, duritatea şi pH-ul apei de robinet etc). Tehnica folosită este considerată corectă dacă se obţin rezultatele preconizate prin coloraţia respectivă. La reţetele de coloraţii recomandate sunt admise variaţii, în funcţie de structura care se doreşte evidenţiată; de asemenea, pot fi folosite alte coloraţii speciale pentru evidenţierea aceleiaşi structuri (de exemplu coloraţie pentru colagen Roşu Sirius, coloraţie mixtă uzuală şi pentru colagen – Hematoxilină eozină safran, mucicarmin pentru mucopolizaharide acide, auramină pentru bacili acid alcoolorezistenţi şi altele asemenea) sau coloraţii speciale pentru substanţe care nu pot fi identificate prin procedeele recomandate (de exemplu coloraţie von Kossa pentru calciu, coloraţie Scharlach, Sudan III, negru Sudan sau roşu ulei O pentru lipide, coloraţie cu rodanină pentru depozite de cupru şi altele asemenea).
Pentru tehnicile de imunohistochimie timpul de expunere la anticorpi primari şi secundari poate fi modificat în funcţie de diluţia anticorpului; de asemenea metodele de pretratament pot fi modificate faţă de recomandarea producătorului (de exemplu fierbere în tampon citrat în loc de tratament enzimatic pentru pancitokeratina AE1-AE3) cu condiţia obţinerii de rezultate concordante cu structurile evidenţiate pe lame martor.
PROTOCOL DE LUCRU
prelucrarea pieselor anatomo-patologice (piese chirurgicale, biopsii, fragmente tisulare recoltate la necropsii)
1. Verificarea documentelor de însoţire a materialului bioptic; se va verifica dacă pe fişa de însoţire sunt trecute corect numele şi prenumele pacientului, vârsta, numărul foii de observaţie, secţia care solicita examenul histopatologic, diagnosticul clinic prezumptiv, denumirea materialului bioptic trimis, data recoltării, fixatorul utilizat, semnătura şi parafa medicului care solicita diagnosticul histopatologic, numele şi semnătura celui care a adus materialul bioptic/citologic
2. Verificarea materialului bioptic. Se va verifica dacă materialul bioptic/citologic este în recipient. Se va verifica dacă materialul bioptic este adus fixat (în formol sau altă substanţă fixatoare) sau este proaspăt. Se va verifica dacă din punct de vedere calitativ materialul bioptic/citologic nu este corespunzător (dimensiuni foarte mici şi/sau cu arii întinse de necroză), se va verifica concordanţa ei documentelor de însoţire a materialului bioptic – recipient material bioptic
3. Înregistrare – acordarea de număr/caz; unui caz se poate acorda unul sau mai multe numere; dacă unui caz i se acordă un singur număr şi în cursul orientării macroscopice se recoltează mai multe fragmente, acestea vor fi etichetate individual cu numere sau litere suplimentare (de exemplu număr caz 1000 din care se prelevează 3 fragmente cu numărul 1000/1, 1000/2 şi 1000/3 sau 1000/A, 1000/B şi 1000/C); înregistrarea cazului se poate face înainte sau în cursul orientării macroscopice
4. Orientare macroscopică/fasonare – descrierea pieselor, secţionarea lor şi recoltarea de fragmente pentru prelucrare histopatologică în concordanţă cu particularităţile fiecărui caz; orientarea macroscopică se poate face fie pe piese proaspete (nefixate), fie după o fixare prealabilă de 24-72 ore
5. Fixare – în formol 10% tamponat, minimum 24 h; timpul de fixare poate fi redus în funcţie de timpul de fixare prealabilă (anterioară orientării macroscopice) a fragmentelor tisulare
6. Decalcifiere – dacă se recoltează fragmente osoase sau calcificate
7. Prelucrare histopatologică pe baterie manuală sau procesare automată (histochinetă, histoprocesor, autotehnicon); etapele prelucrării histopatologice diferă în funcţie de tipul de ţesut prelucrat, reactivii preferaţi şi de aparatura existentă; cel mai frecvent se folosesc agenţi de deshidratare (alcool etilic, eventual acetonă, alte substanţe asemenea), agenţi de clarificare (alcool izopropilic, alcool amilic, benzen, toluen, xilen sau alte substanţe asemenea), impregnare cu parafină; perioada de procesare variază între 17 ore (procesare automată) şi 5 zile lucrătoare (procesare manuală)
8. Includere în parafină; dacă se formează blocuri de parafină, acestea vor fi fasonate şi etichetate; dacă se include pe casete, casetele vor fi fasonate şi se va verifica etichetarea acestora
9. Secţionarea blocurilor de parafină la microtom.
10. Etalarea secţiunilor pe lame
11. Deparafinarea şi rehidratarea lamelor; se va efectua prin treceri prin băi succesive de agent de deparafinare (benzen, toluen, xilen sau alte substanţe asemenea), alcool etilic şi apă de robinet; numărul băilor şi timpul de expunere variază în funcţie de desfăşurarea manuală sau automată a procesului (minimum 25 de minute – automat, 1 oră – manual)
16. Colorare după reţeta coloraţiei respective
17. Deshidratare (eventual uscare), clarificare (benzen, toluen, xilen sau alte substanţe asemenea)
18. Montare (cu mediu de montare)
19. Etichetare.
PROTOCOL DE LUCRU/CITOLOGII
- Material primit: broşaj, puncţie mamară, puncţie tiroidiană, lichid ascitic, lichid pleural, lichid sinovial, urină, frotiuri cervicovaginale.
Frotiu gata întins:
1. Uscare
2. Fixare-alcool etilic 96 sau alcool metilic
3. Uscare
4. Colorare Giemsa, HE, Papanicolau
Recipient cu produs patologic:
1. Centrifugare
2. Întindere frotiuri
3. Uscare
4. Fixare-alcool etilic 96 sau alcool metilic
5. Uscare
6. Colorare Giemsa, HE
COLORAŢII: se pot folosi reactivi preparaţi din pulberi sau kit-uri gata preparate. Timpii şi concentraţiile menţionate în reţete sunt orientative şi se adaptează în funcţie de condiţiile locale (temperatură ambientală, duritatea şi pH-ul apei de robinet etc). Coloraţia este considerată corectă dacă se obţin rezultatele preconizate
1. COLORAŢII UZUALE
1.1. Coloraţia hematoxilina-eozina
I. Deparafinare
II. Hematoxilină Mayer – 2-5 minute
III. Spălare
IV. Diferenţiere rapidă în alcool-acid clorhidric
V. Spălare
VI. Eozină 10-15 secunde
VII. Deshidratare trei băi de alcool etilic (70°, 96°, absolut)
VIII. Clarificare -3-5 băi toluen
IX. Montare.
Reactivi:
Hematoxilina Mayer: hematoxilina 1.5 g+alaun de potasiu 75 g + iodat de sodiu 0.3 g + apă distilată 1 litru.
Eozina: eozina galbenă 6 g + eozina albastră 6 g + orange G 0.4 g + alcool etilic 70°
700 ml + soluţia carbonat de litiu 80 ml + acid acetic glacial 3 ml.
Alcool-acid clorhidric: 99 ml alcool etilic 70° + 1 ml acid clorhidric 1N
Rezultate: nucleii – albastru, citoplasma – roşu.
2. COLORAŢII SPECIALE
2.1. Coloraţia Van Gieson
I. Deparafinare
II. Hidratare
III. Spălare
IV. Colorare cu hematoxilina Weigert (2 părţi hematoxilină + 1 parte mordant) – 5 minute
V. Spălare
VI. Diferenţiere rapida în alcool-acid clorhidric.
VII. Spălare
VIII. Contrastare în soluţie saturata de Li2CO3
IX. Spălare
X. Colorare cu picrofucsină – 2-5 minute
XI. Spălare
XII. Deshidratare
XIII. Clarificare
XIV. Montare
Reactivi:
Hematoxilina Weigert: 99ml alcool 96°C+ 1 g hematoxilinp la termostat timp de 24 ore
Mordant: 4 ml soluţie hexaclorohidrat de fier trivalent 29%+1 ml acid clorhidric 1N + 95 ml apă distilată
Picrofucsină: 100 ml acid picric soluţie suprasaturata+10 ml fucsină acidă 1%
Rezultat: nucleii – negri, citoplasma – galben, colagen – roşu
2.2. Coloraţia Periodic Acid Schiff (PAS)
I. Deparafinare
II. Hidratare
III. Apă distilată
IV. Oxidare cu acid periodic 0,5-1 % – 5-10 minute
V. Apă distilată
VI. Reactiv Schiff – 5-15 minute
VII. Apă robinet – 10 minute
XI. Hematoxilina Mayer – 2-5 minute
XII. Apă robinet
XIII. Contrastare în soluţie saturata de Li2CO3
XIV. Apă robinet
XV. Deshidratare
XVI. Clarificare
XVII. Montare
Reactivi:
Reactiv Schiff – se aduc 100 ml apă distilată la fierbere. Se dizolvă 0,5 g fuxină bazică mojarată (diamant fuxină). Se răceşte la 50°C şi se adaugă 10 ml acid clorhidric 1N. Se răceşte la 25°C şi se adaugă 0,5 g metabisulfit de natriu sau potasiu. Se etanşează vasul, se înveleşte în hârtie neagră şi se păstrează 24 h la întuneric (la temperatura camerei sau la frigider la 4°C). A doua zi se adaugă 0,5-1 g cărbune activ, se agită şi se lasă 2 minute în repaus. Se filtrează. Se păstrează în sticle brune la frigider. Culoarea reactivului trebuie să fie de la galben pai la incolor.
Vasele trebuie să fie clătite cu apă distilată şi perfect uscate; nu se lucrează în atmosferă de formol.
Rezultate: nuclei – albastru, polizaharide sau complex de polizaharide – magenta, membrane bazale – roşu.
2.3. Coloraţia Giemsa
I. Deparafinare
II. Hidratare
III. Apă distilată
IV. Giemsa (1 parte Giemsa -KITY 4 părţi apă) – 20-30 minute
V. Spălare în apă distilată în care se pun 7-8 picături de acid acetic glacial la 100 ml apă distilată
VI. Diferenţiere cu alcool 96% (până preparatul devine roz)
VII. Deshidratare şi clarificare în alcool izopropilic
IX. Clarificare în toluen
X. Montare
Rezultate: nuclei – violet, citoplasmă bazofilă – albastru, citoplasmă acidofila – roşu, mastocite – violet, Helicobacter pilori – albastru închis
2.4. Coloraţia Perls
I. Deparafinare
II. Hidratare
III. Apă distilată
IV. Imersie în soluţie:
- sol. ferocianură de potasiu 2%
- sol. acid clorhidric 2% (raport sol. = 1/1 incubare timp de 30 minute, 56-60 grade C)
V. Apă distilată 10 minute
VI. Supracolorare cu Kernechtrot – 3 minute sau fuxină acidă 1% – 1 minut sau roşu neutru 1% – 5 minute
VII. Spălare
VIII. Deshidratare
IX. Clarificare
X. Montare
Reactivi
Se prepară extemporaneu 1,5 g ferocianură de potasiu în 75 ml apă distilată şi 48 ml acid clorhidric 1N cu 27 ml apă distilată.
Rezultate: depozite de fier – albastru, nuclei – roşu
2.5. Coloraţia Ziehl-Nielsen
I. Deparafinare/Imersia frotiului în apă distilată
I. Carbolfucsină – 10-20 minute (încălzire la intervale de timp egale până la emisia de vapori)
II. Spălare
III. Tratare cu decolorant acid-alcool 3 minute
IV. Spălare
V. Contracolorare cu soluţie albastru de metilen 1% sau verde lumină 30-60 secunde
VI. Spălare
VII. Deshidratare
VIII. Clarificare
IX. Montare.
Rezultate: bacili alcoolo-rezistenţi – roşii, fond – albastru sau verde
2.6. Coloraţia Masson
I. Deparafinare
II. Apă distilată
III. Hematoxilină Weigert – 7-10 minute
IV. Spălare – în apă, Li2CO3 – 5 secunde
V. Ponceau fucsină – 4 minute
(2 părţi Ponceau 1%, 1 parte fuxină acidă 1%, 1 parte acid acetic glacial)
VI. Spălare (în apă distilată)
VI. Acoperire cu acid fosfomolibdenic 1% – 10 minute
VII. Anilină orange sau verde lumină – 5 minute (lama nu se spală înainte)
VIII: Spălare (în apă distilată)
IX. Deshidratare – rapidă (în alcool absolut 1 %)
X. Clarificare
XI. Montare
Reactivi:
Ponceau 1%: Roşu Ponceau 1 g în 99 ml apă distilată
Fucsină acidă 1%: 1 g fucsină acidă în 99 ml apă distilată
Acid fosfomolibdenic 1%: 1 g acid fosfomolibdenic în 99 ml apă distilată
Anilin orange: 0,5 g anilină blue, 2 g orange G, 2,5 ml acid acetic glacial, 95 ml apă distilată
verde lumina: 0,1 g.verde lumina în 100 ml.acid acetic 1%.
Rezultate: nucleii – albaştri (negri), colagen, mucus – albastru/verde, citoplasmă – roşu-cărămiziu, eritrocite – roşu-portocaliu
2.7. Coloraţia Gomori
I. Deparafinare
II. Hidratare
III. Apă
IV. Oxidare – cu permanganat de potasiu 1 % (se filtrează)
V. Spălare
VI. Decolorare rapidă – cu metabisulfit de natriu sau potasiu 2%
VII. Spălare
VIII. Mordansare – cu alaun feriamoniacal 2% – 2 minute
IX. Spălare
X. Impregnare – cu soluţie argento-amoniacală (Tollens)
XI. Apă distilată – 2 băi rapide
XII. Reducere – formol neutru 10%
XIII. Apă
XIV. Reducere – cu metabisulfit de natriu/potasiu 2% – 1 minut – facultativ
XV. Apă
XVI. Fixare – tiosulfat de natriu 1% – 1 minut
XVII. Spălare
XVIII. Deshidratare
XIX. Clarificare
XX. Montare Reactivi:
Soluţia extemporaneu argento-amoniacală (Tollens): se cântăresc 500 mg AgNO3+ 5 ml apă distilată + 1 ml hidroxid de natriu 10% + sol. amoniac (picătură cu picătură) până la dizolvarea completă a precipitatului. Se dublează volumul soluţiei cu apă distilată.
Rezultate: fibrele de reticulina – negru-brun
2.8. Coloraţia Roşu de Congo
I. Deparafinare
II. Hidratare
III. Spălare
IV. Colorare cu soluţie Roşu de Congo 0,5% – 10-30 minute
V. Spălare în apă distilată
VI. Diferenţiere în soluţie KOH/NaOH 0,2%
VII. Spălare apă distilată
VIII. Hematoxilină – 2-5 minute
IX. Spălare
X. Contrastare în soluţie suprasaturată de Li2CO3
XI. Spălare
XII. Deshidratare
XIII. Clarificare
XIV. Montare
Reactivi:
Soluţie Roşu de Congo 0,5%: 0,5 g Roşu de Congo în 100 ml alcool etilic 50%
Rezultate: nuclei – albaştri, amiloid – roşu cărămiziu (birefringenţă verde în lumină polarizată)
2.9. Coloraţia Van Gieson elastic
I. Deparafinare
II. Hidratare
III. Imersie rapida în alcool etilic 96°
IV. Imersie – sol rezorcină-fucsină (30 minute – 1 h)
V. Spălare apă distilată
VI. Diferenţiere (alcool 96°)
VII. Coloraţia Van Gieson
Rezultate: fibre elastice – negru, nuclei – negru, colagen – roşu, muşchi – galben
2.10. Coloraţia Albastru Alcian
I. Deparafinare
II. Hidratare
III. Soluţie Albastru alcian -20 minute
IV. Spălare
V. Contracolorare cu Hematoxilina Mayer – 2-5 minute
VI. Spălare
VII. Diferenţiere rapida cu alcool-acid clorhidric
VIII. Spălare
IX. Deshidratare
X. Clarificare
XI. Montare
Reactivi:
Soluţie Albastru alcian pH 1:Albastru alcian 8GX 1 g+99 ml apa distilata+acid clorhidric 1N până la pH 1.
Soluţie Albastru alcian pH 2,5: Albastru alcian 8GX 1 g+50 ml alcool etilic absolut+50 ml apă distilată + acid acetic glacial până la pH 2,5
Rezultate: nuclei – albastru, polizaharide acide – albastru
2.11. Coloraţia Papanicolau
I. Hidratare
II. Spălare
III. Hematoxilina Harris – 1-5 minute
IV. Spălare
V. Diferenţiere – acid clorhidric 0,25% (10-20 secunde)
VI. Spălare
VII. Orange G – 30 secunde – 4 minute
VIII. Alcool etilic 96° – 2 minute
IX. EA50 sau EA51 – 1-15 minute
X. Alcool 96° – două băi de 3, respective 2 minute
XI. Alcool etilic absolut 2 minute
XII. Clarificare
XIII. Montare
2.12. Coloraţia Masson-Fontana
I. Deparafinare
II. Hidratare.
III. Spălare
IV. Imersie timp de 8-24 h la întuneric în soluţie argento-amoniacală
V. Spălare
VI. Fixare cu tiosulfat de sodiu 0,5-1% 50-60 secunde
VII. Spălare.
VIII. Contracolorare cu soluţie fucsină acidă 0,1% 30-60 secunde
IX. Uscare
X. Clarificare
XI. Montare
Reactivi: soluţie argento-amoniacală: 5 ml soluţie azotat de argint 10%+hidroxid de amoniu 25% până la dispariţia precipitatului de oxid de argint+azotat de argint 10% până la opalescenţă. Se aduce la 50 ml cu apă distilată.
Rezultate: pigment melanic, hemosiderină – negru
2.13. Coloraţia Gram
I. Deparafinare
II. Hidratare.
III. Violet de genţiană 1% – 1 minut.
IV. Spălare
V. Soluţie Lugol – 2 minute
VI. Decolorare cu alcool-acetona.
VII. Contracolorare cu soluţie fucsină bazică 0,1% – 1 minut
VIII. Uscare
IX. Clarificare
X. Montare
Reactivi: Kit de colorare.
Preparare: Violet de genţiană 1 g + 100 ml apă distilată
Soluţie Lugol: iodură de potasiu 1 g + iod 1 g + 300 ml apă distilată
soluţie fucsină bazică: carbofuxină 1 ml + alcool absolut 10 ml + apă distilată 50 ml.
Rezultate: bacterii gram negative – roşu, bacterii gram pozitive – albastru
PROTOCOL DE LUCRU EXAMENUL EXTEMPORANEU
1. Se verifică documentele de însoţire a fragmentului tisular şi fragmentul tisular similar protocolului de lucru pentru prelucrare histopatologică. În plus se verifică dacă fragmentul tisular este de dimensiuni suficiente examenului extemporaneu
2. se înregistrează cazul
3. se orientează macroscopic piesa; se dimensionează şi se descrie fragmentul tisular; se prelevează fragmente tisulare pentru examenul extemporaneu
4. se congelează fragmentului tisular – se montează fragmentul tisular pe suportul metalic şi se îngheaţă în criostat la temperatură sub minus 40°C până devine perfect opac
5. se secţionează la criomicrotom – se nivelează blocul tisular îngheţat, efectuându-se secţiuni la 2-10
6. Secţiunile obţinute se etalează pe lame de sticlă cu ajutorul unui port-ac sau direct cu ajutorul plăcuţei anti-rol
7. Lamele cu material histopatologic secţionat la gheaţă se colorează cu hematoxilină-eozină sau soluţie de albastru de toluidină (coloraţii uzuale) sau Scharlach (coloraţie specială pentru lipide).
8. Se montează în apă, glicerină sau medii de montare solubile în solvenţi organici
PROTOCOL DE LUCRU IMUNOHISTOCHIMIE
(METODA TRISTADIALĂ INDIRECTĂ, EVIDENŢIERE CU DAB)
1. deparafinare
2. spălare cu tampon TBS sau PBS, pH 7.4, 10-20 min (2-3 băi)
3. pretratamente – în funcţie de specificaţiile fiecărui anticorp primar.
4. spălare cu tampon TBS sau PBS, pH 7.4, 10-20 min (2-3 băi)
5. inhibarea peroxidazei endogene (Hydrogen Peroxide 3%), timp de 15 min
6. spălare cu tampon TBS sau PBS, pH 7.4, 10-20 min (2-3 băi)
7. blocarea antigenicităţii nespecifice cu protein block după recomandările producătorului
8. spălare cu tampon TBS sau PBS, pH 7.4, 10-20 min (2-3 băi)
9. anticorp primar în cameră umedă la temperatura camerei – în funcţie de specificaţiile fiecărui anticorp primar.
10. spălare cu tampon TBS sau PBS, pH 7.4, 10-20 min (2-3 băi)
11. anticorp secundar biotinilat antispecie după recomandările producătorului
12. spălare cu tampon TBS sau PBS, pH 7.4, 10-20 min (2-3 băi)
13. streptavidin complex (streptavidin peroxidase), după recomandările producătorului
14. spălare cu tampon TBS sau PBS, pH 7.4, 10-20 min (2-3 băi)
15. developare cu diaminobenzidină DAB 5-15 minute în funcţie de virarea culorii
16. spălare apă de robinet
17. contracolorare cu hemalaun Meyer, urmată de deshidratare şi uscare
18. montare.
Anexa nr. 2: TEHNICA NECROPSIEI ANATOMOPATOLOGICE
Sub redacţia
Prof. Dr. J. Jung
UMF Târgu Mureş
Autori
I. Egyed Zs., Simona Gurzu, L. Hecser, J. Jung, T. Mezei, Z. Pavai, G. Simu
PROSECTURA
Serviciul de anatomie patologică este un serviciu de specialitate a spitalului clinic, teritorial sau orăşenesc care execută toate examinările anatomopatologice (necropsii, examinări histopatologice, şi citologice) cerute de secţiile spitalului şi de unităţile sanitare de pe teritoriul arondat, care nu au asemenea servicii. Serviciul de anatomie patologică se compune din:
- laboratoare, în care se execută examinările histopatologice şi citologice
- un compartiment în care se execută necropsiile
Activitatea prosecturală este reglementată de Legea 104/2003.
Compartimentul în care se execută necropsiile se compune din: sală de necropsie, cameră frigorifică pentru păstrarea cadavrelor, cameră pentru depozitarea pieselor macroscopice, cameră pentru îmbrăcarea şi predarea cadavrelor, sală de aşteptare, încăperi şi grup sanitar pentru personalul acestui compartiment.
Sala de necropsie
Sala de necropsie trebuie să fie o încăpere spaţioasă, luminoasă, cu pereţii şi pardoseala acoperiţi cu o răşină, cu sifoane de scurgere. Trebuie asigurată încălzirea şi ventilaţia corespunzătoare. Ferestrele se vor proteja cu sită (de sârmă sau material plastic), pentru împiedicarea pătrunderii muştelor.
Pentru executarea necropsiilor cea mai corespunzătoare este lumina naturală sau cea a tuburilor fluorescente. În lumina gălbuie a becurilor electrice obişnuite aprecierea culorilor nu este întotdeauna posibilă, respectiv corespunzătoare.
Pentru menţinerea curăţeniei în sala de necropsie, mobilierul cuprinde numai strictul necesar: masă de necropsie, dulap pentru instrumente, etuvă pentru sterilizarea lor, măsuţă pentru balanţă, măsuţă pentru borcane, reactivi, medii de cultură şi instrumente accesorii, masă de birou cu registrul de necropsii, 1-2 scaune, dulăpior de perete pentru prosoape, masă cu dispozitivul de fotografiere, reflectoare, grătare de lemn în jurul mesei de necropsii.
Masa de necropsie este confecţionată din tablă inox, placă de marmură, faianţă sau material plastic.
Masa are 2-2,10 m lungime, 0,9-1 m lăţime şi aproximativ 1 m înălţime. Marginile mesei sunt ridicate, suprafaţa ei este uşor înclinată spre capătul unde se găseşte orificiul de scurgere (capătul dinspre piciorul cadavrului). Tot la acest capăt al mesei se află un rezervor şi conductele de apă rece şi caldă şi un furtun de cauciuc pentru spălarea organelor.
În timpul necropsiei, pe masă se aşează o măsuţă pentru instrumente şi o placă de lemn sau plastic pentru secţionarea organelor, iar o tavă smălţuită serveşte la păstrarea organelor până la terminarea necropsiei.
După coaserea şi îmbălsămarea cadavrelor ele sunt transportate cu ajutorul unui cărucior în camera frigorifică, unde se păstrează până la eliberare.
În camera pentru depozitarea pieselor macroscopice organele se păstrează în formol pentru preparate de muzeu, prelucrarea histologică sau demonstrarea la lucrările practice cu studenţii şi şedinţele anatomo-clinice.
Instrumentar
Cuţite
În cursul necropsiei sunt folosite diferite tipuri de cuţite, destinate pentru secţionarea ţesuturilor moi şi semidure (cartilaje). Secţionarea se realizează nu prin apăsarea perpendiculară a cuţitului, ci prin mişcarea tangenţială a tăişului, folosind întreaga lungime a acestuia. Secţionarea este mult uşurată dacă ţesuturile, care urmează să fie secţionate, sunt întinse şi lama cuţitului este orientată perpendicular pe ele. În timpul secţionării cuţitele se ţin cu toată palma şi numai la disecţiile fine sunt prinse ca un toc. Tipurile de cuţite utilizate sunt:
- Cuţitul mic de autopsie: utilizat pentru secţionarea ţesuturilor semidure (cartilaj, tendoane) şi a ţesuturilor moi care se găsesc pe un plan dur, osos
- Cuţitul mare de autopsie (cuţit de amputaţie), se utilizează pentru secţionarea tuturor organelor scoase, independent de mărimea acestora (ficat, limfonoduli, hipofiza)
- Cuţitul cu două tăişuri, se utilizează la scoaterea creierului şi a organelor gâtului
- Cuţitul pentru creier, are lamă subţire şi două tăişuri, se utilizează la secţionarea creierului
- Bisturiul: se utilizează mai rar, la disecţiile fine
Foarfeci
- Foarfecă butonată, (enterotom), se utilizează la secţionarea organelor cavitare şi tubulare mari (aortă, trahee, intestine, esofag)
- Foarfecele chirurgicale de diferite mărimi şi forme (dreaptă, curbă) cu care se secţionează vase sanguine de calibru mijlociu (carotida, renală, vene, etc.) bronhiile, ureterul, etc.
- Foarfecă mică pentru vase
- Foarfecă specială pentru cartilaj şi coaste (costotom)
Pense
- pense anatomice, chirurgicale, pense hemostatice (tip Pean)
- pensă inelară pentru prins limba (Collin)
Instrumente pentru oase
- Ferăstrău cu arc şi lamelar simplu, pentru ferăstruirea craniului şi a altor oase
- Ferăstrău dublu (rahiotom Luer), pentru deschiderea canalului rahidian
- Dălţi de diferite forme şi mărimi, daltă dreaptă simplă şi canelată, daltă cu mâner în formă de T, daltă pentru deschiderea coloanei vertebrale
- Alte instrumente: răzuşă, ciocan cu mâner în formă de cârlig, cleşte pentru oase
Instrumente de explorat şi măsurat
- stilete de diferite grosimi şi lungimi
- sondă canelată, pentru explorarea diferitelor formaţiuni canaliculare (căi biliare, ureter, uretră etc.)
- catetere uretrale din metal şi cauciuc
- depărtător chirurgical
- lupă de mână
- instrumente pentru măsurat dimensiuni: centimetru panglică, riglă metalică (30-50 cm), compas pentru măsurarea diametrelor (craniene, pelviene)
- cântare: balanţe pentru organe, cântar pentru cadavre
- vase gradate de 100, 500 şi 1000 ml capacitate
Instrumente accesorii
- măsuţă pentru instrumente şi măsuţă (placă) pentru secţionarea organelor
- suport triunghiular de lemn sau din placă de aluminiu care este aşezat sub ceafa sau regiunea scapulară a cadavrului
- lingură cu coadă (polonic)
- tăvi smălţuite (inox)
- diferite seringi
- dispozitiv pentru fotografierea organelor
- diferite recipiente cu soluţii fixatoare (formol) pentru păstrarea organelor şi fragmentelor de organe
- Instrumentar pentru examinări bacteriologice: ansă de secreţie şi spatulă metalică sterilizabile prin încălzire la bec Teclu sau cu spirt, diferite medii de cultură
În timpul necropsiei instrumentele necesare sunt aşezate pe măsuţa de instrumente, care se găseşte lângă cadavru, pe masa de necropsie.
Măsuri de protecţie contra infecţiilor
Sala de necropsie este un mediu infectat. Intrarea este permisă numai în haină de protecţie, iar la părăsirea sălii este necesară spălarea şi dezinfectarea mâinilor, chiar dacă nu s-au atins organele sau instrumentele. Se evită strângerea de mână cu persoanele care vin în sala de necropsie. Fumatul este interzis.
Medicul, autopsierul şi studenţii care execută necropsia vor purta haine de protecţie speciale:
- halat chirurgical
- sorţ de cauciuc, muşama sau material plastic
- mănuşi de cauciuc şi de aţă
- bonetă
- galoşi de cauciuc
- în cazuri excepţionale, ca de ex. la necropsia cazurilor de turbare, se utilizează mască şi ochelari de protecţie.
În cursul necropsiei se menţine curăţenia perfectă pe masa de necropsie şi măsuţa pentru instrumentar. Sângele şi diferitele secreţii se îndepărtează permanent, prin spălare de pe masă, instrumente şi mănuşi. Transportul organelor la o altă masă sau la cântar se face numai cu o tavă, pentru evitarea picurării de sânge.
În cazul necropsiei celor decedaţi în boli infecţioase, măsurile preventive sunt mai severe. În cursul necropsiei masa, instrumentarul şi mănuşile vor fi dezinfectate permanent cu ajutorul unei soluţii de cloramină (1 tabletă la 1 litru de apă), sau de bromocet (soluţie apoasă de 1%). Studenţii nu participă efectiv la necropsia acestor cazuri.
Dacă în cursul necropsiei mănuşa de cauciuc se găureşte, se întrerupe necropsia, se schimbă mănuşa, după ce prealabil mâna a fost spălată şi dezinfectată.
După necropsie, masa şi instrumentarul se vor spăla şi dezinfecta cu soluţii puternic dezinfectante. După necropsia cazurilor de boli infecţioase, instrumentarul se va steriliza în etuvă sau prin fierbere timp de 20-30 minute.
În caz de rănire necropsia se întrerupe, se spală mâna şi prin comprimarea în jurul rănii se elimină cât mai mult sânge pentru îndepărtarea eventualelor impurităţi. Rana se dezinfectează şi se pansează. În cazul rănirilor mai mari este necesară toaleta chirurgicală a plăgii, eventual administrarea de antibiotice, ser antitetanic, etc.
Principiile de bază ale necropsiei
Necropsia se efectuează la 24 ore de la constatarea morţii. Când există un interes ştiinţific sau urmează să fie recoltate organe pentru transplantare necropsia va fi efectuată la 1-2 ore după deces. Unele date demonstrează posibilitatea efectuării culturilor de ţesuturi din rinichi, splină, ficat, muşchi etc. chiar după 24-96 ore de la instalarea morţii. Astfel cadavrul nu trebuie privit ca un material degradat, inapt pentru metodele moderne de investigaţii (Ambrose).
Necropsia anatomopatologică trebuie să fie sistematică şi completă, cuprinzând examinarea celor trei cavităţi mari ale organismului: craniul, cavitatea toracică şi abdominală. Membrele, articulaţiile, oasele, coloana vertebrală etc. se examinează numai atunci, când particularităţile cazului impun aceasta.
Lucrând ordonat, sistematic, fără omisiuni ireparabile, necropsia se poate face complet în circa două ore.
Necropsia propriu-zisă este precedată de examenul extern prin inspecţie şi palpare. După deschiderea unei cavităţi (torace, abdomen) se examinează poziţia, limitele, respectiv raporturile anatomice ale organelor (situs toracic, situs abdominal) după care se trece la scoaterea lor. La scoaterea organelor se poate proceda în două feluri:
- Păstrând legăturile anatomice dintre ele (metoda Rokitansky) sau
- Întrerupând legăturile anatomice şi scoaterea izolată a organelor (metoda Wirchow)
Metoda corectă urmărită urmăreşte ambele procedee. Unele organe se scot separat, altele în bloc (de ex. organele gâtului, ale micului bazin, etc). Tehnica de necropsie este numai o metodă care serveşte un scop bine definit, şi anume evidenţierea modificărilor patologice. Din acest motiv ea nu trebuie aplicată mecanicist, ci individualizat, luându-se în considerare particularităţile fiecărui caz. Metodologia se poate modifica oricând pe parcursul necropsiei, dacă situaţia impune aceasta.
Organele scoase-izolat sau în bloc se examinează cu ochiul liber şi prin palpare, iar la nevoie se poate utiliza şi lupa. Numai după acest examen macroscopic se trece la secţionarea lor, urmărind obţinerea suprafeţelor cât mai mari. Organele cavitare sau tubulare se deschid cu foarfecă, întotdeauna în direcţia circulaţiei, respectiv înaintării conţinutului lor.
Secţionarea şi examinarea complexelor de organe (organele gâtului, abdomenului şi micului bazin) se face după următoarea succesiune:
- organele aparatului circulator
- organele aparatului respirator
- organele aparatului digestiv
- organele aparatului excretor, secretor
- organele genitale
În cazul organelor pereche, din motiv mnemotehnic, se recomandă scoaterea şi examinarea mai întâi a celui stâng, apoi a celui din partea dreaptă.
Rezultatele necropsiei depind în primul rând de aplicarea corectă şi adecvată a tehnicii. Orice scăpare sau greşeală de tehnică este ireparabilă, deoarece necropsia nu poate fi reluată de la început. Cine minimalizează tehnica, minimalizează implicit rezultatele necropsiei, adică interpretarea cazului. (Crăciun). Este foarte important, ca orice manoperă din cursul necropsiei să fie executată sub control vizual şi palpator direct.
Din motive estetice (cadavrele se predau aparţinătorilor) se vor evita acele secţiuni sau intervenţii care produc diferite deformări, mai ales în acele părţi care rămân descoperite după îmbrăcarea cadavrului.
Descrierea organelor
Descrierea macroscopică a organelor şi leziunilor trebuie să fie copletă, exactă şi amănunţită. Descrierea se face într-un limbaj simplu şi clar, se vor evita interpretările şi diagnosticele.
Atunci când există posibilitatea dictării protocolului chiar în timpul necropsiei, descrierea se va face în ordinea în care s-a executat necropsia. Dacă protocolul se redactează ulterior, descrierea se face pe sisteme, respectiv aparate (sistemul nervos, endocrin, aparatul cardio-circulator, respirator, digestiv etc.)
În cazul organelor pereche, dacă cele două organe sunt asemănătoare, se descrie numai unul (de obicei cel stâng), la celălalt se menţionează doar că are aspect identic.
Caracterele macroscopice ale organelor şi ale diferitelor leziuni se descriu în următoarea succesiune:
- poziţia (raporturile anatomice)
- dimensiunile, greutatea în grame
- suprafaţa: seroasa, capsula, marginile, mucoasa
- culoarea, luciul, transparenţa
- consistenţa
- elasticitatea, friabilitatea
- conţinutul
- structuri particulare: desen lobular, fascicular, folicular, schelet conjunctiv, etc.
Descrierea acestor caractere se face într-o anumită ordine: de sus în jos, dinainte spre înapoi, de la suprafaţă spre profunzime.
Se descrie mai întâi suprafaţa organului, apoi suprafaţa de secţiune, respectiv straturile peretelui şi suprafaţa internă în cazul organelor cavitare.
Poziţia şi raporturile anatomice ale organelor se descriu la examinarea situsului toracic şi abdominal.
Dimensiunile se dau în centimetri (milimetri) sau comparându-le cu: boabe de linte, mazăre, fasole, alună, nucă, ouă, măr, palmă, cap de copil etc.
Consistenţa organelor se determină prin palpare, iar în cazul rinichiului prin ruperea parenchimului.
Culoarea organelor depinde de: culoarea lor proprie, conţinutul de sânge şi prezenţa unor substanţe care au culoare proprie (pigmenţi, grăsime).
În descriere se indică de obicei mai multe culori care intră în componenţa culorii ţesutului (de ex. cenuşiu-galben, roşu-maroniu, brun-gălbui, etc).
Conţinutul unui organ parenchimatos (ex. plămân) se examinează prin comprimarea suprafeţei de secţiune între muchia cuţitului şi mâna, respectiv prin raderea suprafeţei de secţiune cu tăişul cuţitului, în cazul splinei.
În cazul organelor cavitare se descrie organul în întregime, aspectul peretelui, cavitatea şi conţinutul.
Caracterele conţinutului se descriu în următoarea ordine:
Conţinutul cavităţilor seroase şi a organelor cavitare se scoate cu lingura cu coadă şi se adună într-un vas gradat, pentru determinarea cantităţii şi caracterului.
Ca reguli general valabile în descriere trebuie să reţinem următoarele:
- aspectul şi structura normală se descriu sumar
- modificările patologice se descriu amănunţit şi exact
- se descriu numai constatările pozitive şi numai excepţional cele negative. Astfel dacă în diagnosticul clinic figurează o leziune, care la necropsie nu a fost găsită, este bine ca în protocolul de necropsie să fie consemnată acest lucru.
Protocolul de necropsie
Protocolul de necropsie este un document medical fundamental, având în valoare ştiinţifică deosebită.
Protocolul de necropsie se compune din 4 părţi principale:
1. preambul
2. partea descriptivă
3. diagnosticul anatomopatologic
4. concluzii
Preambulul
conţine datele personale ale decedatului
Numele, vârsta, sexul. Ocupaţia de bază, domiciliul
Data internării, data şi ora decesului, data necropsiei şi diagnosticul clinic
Partea descriptivă
Conţine descrierea macroscopică a organelor, respectiv modificările patologice şi rezultatele examinărilor complementare: histopatologice, bacteriologice, parazitologice, serologice, biochimice etc.
Partea descriptivă poate fi întregită la nevoie cu schiţe, desene şi fotografii.
Diagnosticul anatomopatologic
Rezumă datele consemnate în partea descriptivă. În diagnostic trebuie să figureze toate leziunile, dar în ordinea importanţei lor şi a legăturilor patogenetice dintre ele.
Diagnosticul anatomopatologic se formulează în următoarea succesiune:
a. diagnosticul bolii de bază (leziune care în mod nemijlocit sau prin urmările ei a dus la evoluţia letală)
b. diagnosticul bolilor secundare (enumerate în ordinea importanţei lor sau pe sisteme)
c. alte modificări
Concluzii
Pe baza datelor clinice şi anatomopatologice, se face o sinteză (epicriză) cu privire la evoluţia bolii, apariţia complicaţiilor şi mecanismului morţii (tanatogeneză). În această parte a protocolului se pot sublinia şi unele constatări negative şi se pot face chiar presupuneri.
Pe baza legislaţiei şi a dispoziţiilor Ministrului Sănătăţii, la sfârşitul protocolului se face o confruntare a diagnosticului clinic, cu cel anatomopatologic. Neconcordanţele pot fi de natură:
- nozologică (de ex. în loc de tuberculoză pulmonară, carcinom bronhopulmonar)
- etiologică (de ex. în loc de meningită tuberculoasă, meningită pneumococică)
- de localizare (de ex. în loc de tumoră a capului pancreasului, tumoră retroperitoneală)
- a complicaţiilor finale (de ex. în loc de infarct miocardic, trombembolie pulmonară)
Schema privind formularea concluziilor se poate rezuma astfel:
1. scurt istoric al bolii
2. boala de bază (etiologie, evoluţie, complicaţii)
3. boli secundare (legătura lor cu boala de bază)
4. cauza directă a morţii (tanatogeneza)
5. confruntarea anatomoclinică (concordant, neconcordant, natura neconcordanţelor)
Partea specială
A. Examenul extern
General
Special
B. Examenul intern
Necropsia capului
Necropsia coloanei vertebrale
Deschiderea toracelui şi abdomenului
Necropsia organelor toracelui
Necropsia organelor abdominale
Necropsia extremităţilor
Necropsia nou-născuţilor
C. Examinări complementare
Anexă: Tabele cu greutatea şi dimensiunile organelor
Formular pentru cerere de necropsie
Modele de protocoale de necropsie
Pregătirea necropsiei
Înainte de necropsie se va identifica cadavrul, şi în mod obligatoriu se vor studia datele din foaia de observaţie clinică, respectiv din cererea de necropsie completată de medicul curant.
Identificarea urmăreşte stabilirea datelor personale ale cadavrului, confruntând datele din cererea de necropsie cu cele de pe biletul care se găseşte pe cadavru (numele, prenumele şi serviciul de unde provine). Această verificare este necesară pentru a se evite posibilitatea necropsierii, din eroare, a unui alt cadavru
Studierea foii de observaţie clinică permite ca, pe baza datelor clinice, de laborator şi a evoluţiei bolii, medicul anatomopatolog, înaintea executării necropsiei, să se orienteze asupra unor diagnostice clinice, respectiv asupra căror organe şi leziuni trebuie concentrată atenţia şi ce fel de examinări complementare trebuiesc făcute.
Datele referitoare la identitatea cadavrului şi datele clinice se înregistrează în registrul de necropsie înainte de începerea autopsiei. Rubricile privind leziunile care se pun în evidenţă în timpul necropsiei se completează după efectuarea ei.
Necropsia anatomopatologică se compune din două părţi principale: examenul extern şi examenul intern.
A. Examenul extern
Examenul extern are drept scop identificarea cadavrului şi descrierea tuturor modificărilor intravitale şi postmortale, vizibile cu ochiul liber şi palpabile. Examenul extern cuprinde: examenul extern general şi special.
Examenul extern general
Se vor descrie datele generale ale cadavrului:
- sexul, talia
- starea de nutriţie
- culoarea şi aspectul tegumentului
- semnele morţii (modificările postmortale)
Semnele morţii
Paloarea cadaverică (pallor mortis)
După oprirea circulaţiei sanguine, sub acţiunea forţei de gravitaţie, sângele se acumulează în părţile declive ale organismului (lividităţi cadaverice), cele situate mai sus devin palide.
Petele (lividităţile) cadaverice (livores mortis)
Apar datorită acumulării sângelui în părţile declive. Sunt de două feluri: pete hipostatice şi de imbibiţie. Cele hipostatice apar la 3-5 ore de la moarte şi se prezintă ca pete confluente de culoare violacee, ce dispar la presiune şi reapar după încetarea presiunii. Localizarea lor variază după poziţia cadavrului. În decubit dorsal ele apar pe faţa posterioară şi părţile laterale ale trunchiului, gâtului şi membrelor, cu excepţia zonelor de sprijin, unde pielea este apăsată prin contactul cu planul dur al mesei. La secţionare, din vasele dermului şi hipodermului se elimină picături de sânge, care dispar la spălare.
Petele de imbibiţie apar în urma îmbibării ţesuturilor cu hemoglobina, care rezultă din descompunerea hematiilor (hemoliză postmortală). Ele apar după 1-2 zile, au contur şters, culoare violacee şi nu dispar la presiune, iar la secţionare ţesuturile apar colorate difuz în roz. Dacă imbibiţia este mai exprimată în peretele vaselor mari şi mijlocii se realizează un desen vascular bine vizibil. Apariţia lor depinde de temperatura mediului înconjurător.
Petele cadaverice trebuie diferenţiate de hemoragii, respectiv echimoze şi sufuziuni.
Acestea au contur net, culoare violacee închisă, nu dispar la presiune, iar la secţionare ţesuturile conţin sânge coagulat, care nu se spală.
Răceala cadaverică (algor mortis)
În condiţii obişnuite, răcirea se face treptat, temperatura cadavrului scăzând în medie cu 1 grad pe oră, până ce ajunge la temperatura mediului ambiant. Există însă factori carte încetinesc sau accelerează răcirea cadavrului.
Rigiditatea şi relaxarea cadavrului (rigor et relaxatio mortis)
Rigiditatea apare după o perioadă scurtă (2-4 ore) de la relaxarea postmortală a muşchilor şi începe de la muşchii masticatori, extinzându-se apoi treptat la muşchii cefei, membrelor superioare, toracelui, abdomenului, membrelor inferioare.
Rigiditatea se generalizează după 12-24 ore de la deces. Rigiditatea cadaverică învinsă prin forţă nu se mai restabileşte. Dispariţia rigidităţii respectiv relaxarea se produce după 48-72 ore de la deces în aceeaşi ordine în care s-a instalat rigiditatea (legea NYSTEN).
Pete de putrefacţie (putrefactio)
Apar după 24-48 ore de la moarte, în părţile inferioare ale abdomenului, în fosele iliace, acolo unde intestinele sunt mai apropiate de tegumente. Ele au culoare verzui-murdară, verzui-brună. Pe secţiune miros de putrefacţie. Culoarea lor se datorează formării sulfmethemoglobinei în ţesuturi.
Pete de exicaţie
Se văd pe buze, scleră, cornee, pe scrot sau în teritoriile expuse unei traumatizări postmortale. Apar sub forma unor zone pergamentate, bine delimitate de culoare cafenie, cu margini nete, netumefiate şi lipsite de semne vitale.
Examenul extern special (sistematic)
După descrierea celor de mai sus, se trece la examinarea amănunţită, prin inspecţie şi palpare, a tuturor modificărilor patologice ale capului, gâtului, toracelui, abdomenului, organelor genitale, membrelor. Examinarea se face de sus în jos, din exterior spre interior, consemnând localizarea şi caracterele tuturor leziunilor, urmelor de intervenţii medicale (injecţii, plăgi chirurgicale, etc.) şi ale eventualelor leziuni traumatice.
Succesiunea examinării şi descrierii
Capul: părul, fruntea, ochii (conjunctiva bulbară şi palpebrală, sclera, pupilele, irisul), sprâncenele, nasul: nările, gura: buzele, mucoasa bucală, dantura, limba, faţa, urechea externă: pavilionul urechii, conductul auditiv extern
Gâtul: simetria, limfonoduli, tiroida
Toracele: forma, unghiul rebordului costal, spaţiile supra şi infraclaviculare, glanda mamară
Fosele axilare: limfonoduli
Abdomenul: nivelul faţă de torace, flexura inghinală, (limfonoduli, hernii), pilozitatea pubiană
Organele genitale externe: penisul, scrotul (testicolele), orificiul uretral, vulva, vestibulul vaginal: mucoasa, secreţie
Perineul: orificiul anal
Spatele: coloana vertebrală
Membrele superioare şi inferioare, modificări patologice, urme de injecţii
Leziunile vor fi descrise în următoarea ordine
Numărul: unice, multiple, conglomerate, etc.
Localizarea: regiunea anatomică, distanţa leziunii de la una sau două puncte anatomice fixe.
Forma, precum şi alte caracteristici, cum ar fi: direcţia, mărimea, marginea, vecinătatea leziunii, nivelul ei faţă de vecinătate, suprafaţa, culoarea, consistenţa şi aspectul pe suprafaţa de secţiune
Denumiri utilizate pentru leziunile elementare ale pielii
Modificări de culoare
Hiperemie localizată: erupţie, eritem, exantem, halou
Hiperemie generalizată: eritrodermie
Hemoragii: peteşii, purpură, sufuziune, echimoză, hematom
Tulburări de pigmentaţie
Hiperpigmentări localizate: efelide, nev pigmentar
Hiperpigmentări generalizate: melanoză, melanodermie
Hipopigmentări localizate: leucodermie, vitiligo
Hipopigmentări generalizate: albinism
Surplus de ţesuturi
papulă, micropapulă, lichen, papilom, verucozitate, tuber, tubercul, nodozitate, tumoare
Exsudaţie
veziculă, bulă, flictenă, pustulă, crustă, chist, pseudochist, edem, anasarcă
Întreruperi de continuitate
excoriaţie, rană, plagă, contuzie, eroziune, ulcer, fisură
Descuamare patologică
scuamă, scuamă pitiriaziformă, scuamă lamelară, keratoză
Modificări în ţesutul conjunctiv
cicatrici, atrofie cicatriformă
B. Examenul intern
Examenul intern constă, de obicei, din examinarea şi necropsia organelor din cutia craniană, cavitatea toracică şi abdominală. Necropsia membrelor şi a coloanei vertebrale se face numai în cazuri excepţionale.
I. Necropsia capului
1. Deschiderea craniului
Secţionarea şi decolarea pielii
Secţionarea muşchilor temporali
Ferestruirea şi decolarea boltei craniene
Necropsia durei mater
2. Scoaterea creierului
3. Necropsia bazei craniului
Secţionarea sinusurilor venoase
Scoaterea şi necropsia hipofizei
Deschiderea cavităţii timpanice (deschiderea cavităţilor paranazale)
4. Necropsia creierului
examinarea leptomeningelui şi a vaselor de la baza creierului
secţionarea creierului:
metoda Fischer-Pitres
metoda Virchow
1. Deschiderea craniului
Secţionarea pielii capului şi decolarea ei
Poziţie: cadavrul este în decubit dorsal, sub regiunea cervico-nuchală se introduce un suport de lemn sau aluminiu triunghiular.
Tehnică:
- Cu ajutorul unui piaptăn sau cu dosul cuţitului mic se departajează părul, urmărind linia de secţionare viitoare.
- Secţionarea pielii se începe de la procesul mastoidian stâng, trece prin vertex (creştet) şi se continuă până la procesul mastoidian drept. Cuţitul mic cu care se secţionează este puternic strâns în palmă şi se secţionează în întreaga lor grosime toate ţesuturile moi (pielea, galea aponeurotică, pericraniul) până la os
- Urmărind marginile de secţionare – mai ales cea posterioară în dreptul liniilor temporale, unde aderenţa tegumentară este mai pronunţată-se eliberează lamboul cutanat, prin introducerea progresivă a lamei cuţitului
- Se prinde cu ajutorul unui tifon lamboul anterior parţial decolat şi se răsuceşte prin întoarcere peste degete. Printr-o mişcare energică în direcţia frontală se trage până la decolarea totală. La nivelul conductului auditiv extern (urechea externă) arcadele sprâncenoase şi glabela, decolarea va fi completată cu ajutorul cuţitului mijlociu
- Lamboul posterior (care este mai aderent) se apucă cu mâna stângă (cu tifonul) şi decolarea se efectuează cu ajutorul cuţitului mijlociu până la nivelul protuberantei occipitale externe. Lamboul astfel decolat, va fi răsfrânt în regiunea nuchală şi fixat de suportul de lemn.
- Linia de secţionare va ocoli leziunile cutanate existente.
Se descriu:
- grosimea tegumentelor, conţinutul lor sangvin
- leziunile patologice ale tegumentelor şi ale părţilor moi (hemoragii, edem, inflamaţie)
În condiţii obişnuite se constată:
Tegumentele au grosime medie, ţesutul conjunctiv dermal anterior este palid, în regiunea nuchală este de culoare palid-violacee, bogat în sânge.
Secţionarea muşchilor temporali
Tehnică:
- muşchii temporali sunt secţionaţi până la os prin incizii ce urmăresc linia de ferăstruire a oaselor craniene. Lambourile musculare se decolează, în sus şi jos, de pe suprafaţa osoasă cu ajutorul cuţitului mijlociu.
- Decolarea muşchilor temporali se poate efectua şi sub forma unui lambou unic. Lamboul muscular va fi decolat înspre jos, până la arcul zigomatic.
Se descriu:
- gradul de dezvoltare al muşchilor, simetria, consistenţa şi culoarea lor
- conţinutul sanguin şi de lichid interstiţial
În condiţii obişnuite se constată:
Muşchii temporali au grad obişnuit de dezvoltare, sunt simetrici, au o culoare roşiatică cu conţinut sangvin şi interstiţial redus.
Ferestruirea şi decolarea boltei craniene
Tehnică:
- linia de ferestruire urmăreşte planul orizontal ce trece cu 1 lat de deget deasupra arcadelor sprâncenoase, lateral şi paralel cu arcurile zigomatice, iar posterior prin protuberanta occipitală externă. Scuama osului frontal va fi ferestruită înaintea suturii coronare urmărind un plan oblic. Cele două planuri se întâlnesc la nivelul scuamei osului temporal formând un unghi obtuz. Această tehnică facilitează montarea craniului după necropsie şi împiedică modificările ulterioare (deplasarea osului). Se recomandă creionarea liniei de ferestruire.
- Bolta craniului se fixează cu mâna stângă învelită în prosop sau prin apucarea lambourilor cutanate. Ferestruirea începe la nivelul osului frontal (anterior) continuându-se lateral spre stânga şi dreapta. Cele două direcţii şi linii se întâlnesc posterior. Ferăstrăul va fi manevrat cu o intensitate uniformă, fără apăsarea excesivă, folosind întreaga suprafaţă a lamei.
- Prima dată se urmăreşte o linie superficială, care realizează un şanţ şi care va servi pentru ferestruirea profundă interesând în totalitatea grosimea oaselor craniene. Ferestreul trece prin lama osoasă externă, apoi prin spongioasa-medulară osoasă (apar fragmente roşiatice moi de măduvă osoasă roşie), ulterior prin lamina vitrea (oase diploice). Scăderea rezistenţei la ferestruire, schimbarea tonalităţii zgomotului semnalează secţionarea osului. În teritoriile laterale şi posterioare feresterul va fi ţinut în aşa numită poziţie de baionetă. Este de recomandat orientarea pânzei ferestreului cu ajutorul degetului mare al mâinii stângi. Se va evita pătrunderea profundă cu ferestreul (ceea ce poate provoca rupturi durale, dilacerare cerebrală şi meningiană.
- Se introduce lama daltei în T în breşa osoasă ferestruită la nivelul osului frontal şi occipital (pe linia mediană). Se răsuceşte mânerul, ca o cheie, se îndepărtează calota şi se eliberează dura mater. Se va evita forţarea osului neferestruit (fisurile ce apar pot crea dificultăţi de interpretare, fiind greu diferenţiabile de leziunile intravitale).
- Calota se prinde cu ajutorul tifonului la nivelul polului frontal şi se decolează în întregime de dură în direcţie occipitală.
- Există stări particulare care necesită tehnică specială:
- Dacă dura mater aderă puternic de suprafaţa endoosoasă (mai ales la copii şi în unele stări patologice) ea va fi îndepărtată împreună cu osul. Dura va fi secţionată cu foarfecă urmărind linia de ferestruire. Anterior şi posterior pe linia mediană se secţionează coasa creierului (falx cerebri).
- Dacă există aderenţe între substanţa cerebrală, dură sau suprafaţa endostală, creierul va fi scos din cavitatea craniană împreună cu bolta, nervii cranieni fiind secţionaţi conform tehnici descrise la autopsia creierului.
- La nou-născuţi ruptura coasei creierului şi a cortului cerebelos este frecventă, în urma lor se produc hemoragii intracraniene. Din aceste considerente se evită secţionarea acestor formaţiuni, precum şi a sinusurilor venoase (vezi autopsia nou-născutului).
Se descriu:
Linia de ferestruire a oaselor craniene
În condiţii obişnuite se constată:
Circumferinţa craniului este de … cm, lungimea de … cm, diametrul transvers de … cm. Grosimea oaselor craniene este de … mm frontal, … mm temporal şi de … mm occipital. Diploe proporţională de culoare roşiatică. Dura mater aderă uşor de suprafaţa endostală.
Necropsia durei mater
Tehnică:
- cu ajutorul unui bisturiu se secţionează sinusul sagital superior
- în regiunea temporală, corespunzător liniei de ferestruire se ridică dura mater cu ajutorul unei pense. Se face o breşă prin care se secţionează cu ajutorul unui foarfeci până la punctul median anterior şi posterior (atât pe partea stângă cât şi pe cea dreaptă)
- Dura este ridicată de pe emisferele cerebrale. Cu o foarfecă se pătrunde în şanţul interemisferic frontal şi se secţionează coasa creierului întinsă
- Dura este decolată prin tracţiune antero-posterioară, venele emisare sinusului sagital superior se rup uşor în timpul acestei manevre
Se abordează o tehnică specială în următoarele cazuri:
- Dacă dura este foarte aderentă de substanţa cerebrală se secţionează doar părţile libere ale durei, restul rămâne împreună cu creierul
- Dacă se constată tromboza sinusului sagital superior, sau există un hematom subdural, se recomandă secţionarea durei pe linia paramediană (la 2 cm lateral de sinusul sagital superior). Ridicarea lamboului secţionat permite o examinare bună a vaselor venoase afluente.
Se descriu:
În condiţii obişnuite se constată:
Sinusul sagital superior este proporţional dimensionat, are conţinut sangvin lichid, precum şi mici cheaguri postmortale de culoare roşie. Grosimea durei este obişnuită şi este uşor aderentă de oase şi creier.
2. Scoaterea creierului
Tehnică:
- cu mâna stângă se ridică uşor lobii frontali, se rup filetele olfactiv şi se ridică bulbii olfactivi
- Sub control vizual se secţionează cât mai aproape de suprafaţa osoasă următoarele formaţiuni: nervii optici, arterele carotide interne, infundibulul hipofizar şi nervii oculomotori
- Creierul este ţinut în palma stângă şi se trage spre înapoi şi jos. În urma acestei manevre corturile cerebeloase se întind şi vor fi secţionate cât mai aproape de marginea stâncii temporalului (secţionarea se execută bilateral)
- Creierul se lasă şi mai mult în jos şi se secţionează următoarele formaţiuni: nervii trochelar, trigemen, abducens, facial, acustico-vestibular, glosofaringian, vag, accesor. Aceste formaţiuni se află sub tensiune şi se întind ca nişte coarde albicioase
- în acest moment creierul este fixat doar de nervul hipoglos, arterele vertebrale şi măduva spinării. Aceste formaţiuni se secţionează cu cuţitul introdus cât mai profund prin gaura occipitală spre canalul rahidian.
- Cu ajutorul degetelor arătător şi mijlociu ale mâinii drepte se luxează cerebelul din fosa cerebelară şi întregul creier se prinde în palma mâinii stângi. Creierul este aşezat cu baza în jos pe o tavă de lemn. Se evită dilacerarea substanţei cerebrale
Secţionarea sinusului sagital superior (A) şi secţionarea circulară a durei mater (B)
Scoaterea creierului
3. Necropsia bazei craniului
Secţionarea sinusurilor venoase
Tehnica:
- sinusul cavernos este abordat prin secţionarea la nivelul părţilor laterale ale şeii turceşti, folosindu-se un bisturiu. Cu acesta deschidere se evidenţiază şi ganglionul trigeminal (Gasser). Cu ajutorul vârfului de bisturiu se deschid în continuare sinusurile petroase superior şi inferior, sinusul sigmid şi sinusul transvers.
- Cu ajutorul unui tifon, prin smulgere, se decolează dura mater de pe suprafaţa bazei craniului (teritoriul anterior, posterior precum şi suprafeţele laterale), rămânând fixată numai pe linia mediană, la nivelul cristei galii, şeii turceşti şi a găurii occipitale.
Se descriu:
În condiţii obişnuite se constată:
Sinusurile venoase de la endobază nu dimensiuni obişnuite, în lumenul lor se găseşte sânge şi cheaguri sangvine postmortale. Dura mater aderă uşor de suprafaţa endostală.
Necropsia hipofizei
Tehnică:
- cu ajutorul unei pense cu dinţi se prinde diafragmul şeii turceşti care se secţionează circular cât mai aproape de inserţia sa de suprafaţa osoasă.
- Procesele clinoide posterioare se rup cu ajutorul unei dălţi orientate antero-posterior
- Hipofiza se enuclează cu ajutorul unui vârf de bisturiu. Se evită manevrele brutale, care determină alterarea hipofizei.
Hipofiza poate fi scoasă şi odată cu creierul: mai întâi se secţionează ţesutul conjunctiv perihipofizar, apoi cu ajutorul unei sonde butonate se mobilizează glanda
Se descriu:
În condiţii obişnuite se constată:
Hipofiza este de dimensiuni şi greutate obişnuită.
Necropsia cavităţilor timpanice
Tehnică:
- lama unei dălţi este aşezată imediat lateral de eminenţa arcuată sub un unghi de 45°. Tegmenul timpanic se rupe în urma unei lovituri cu ciocanul de fier
Se descriu:
În condiţii obişnuite se constată:
Cavităţile timpanice proporţional dimensionate, conţin aer, mucoasa este subţire, lucioasă, roz-palidă. Oscioarele şi membrana timpanică indemne.
Necropsia sinusurilor paranazale şi a orbitei
Se face numai în cazuri excepţionale, când se suspectează leziuni cu aceste localizări.
Tehnica:
- sinusurile frontale se deschid dinspre cavitatea craniană (au dimensiuni variabile, la copii de obicei lipsesc)
- sinusul sfenoidal se deschide prin dăltuirea şeii turceşti.
- Sinusul etmoidal se deschide prin îndepărtarea lamei cribriforme
Cavităţile orbitale se deschid prin îndepărtarea peretelui osos superior. Globii oculari pot fi îndepărtaţi şi pe cale anterioară
Se descriu:
În condiţii obişnuite se constată:
Sinusurile sunt proporţional dimensionate, mucoasa este lucioasă, de culoare roz-palidă.
4. Necropsia creierului
Examinarea leptomeningelui şi a vaselor de la baza creierului
Tehnică:
- creierul se aşează cu baza în jos. Se examinează leptomeningele. Prin destindere se lărgeşte uşor fisura interemisferică. Cu ajutorul unei pense sau a degetelor se decolează leptomeningele. Această decolare va fi parţială şi circumscrisă, pentru a permite o prelucrare şi evaluare histopatologică ulterioară a leptomeningelui împreună cu creierul. Se examinează granulaţiunile Pacchioni, apoi girusurile şi şanţurile intergirale.
- Creierul se întoarce cu baza în sus. Se examinează leptomeningele de la bază, apoi arterele (traiectul, ramificaţiile, peretele vascular, conţinutul, diametrul) urmărind ramificaţiile emisferice şi lobare (anevrisme). După ridicarea lobilor temporali se urmăreşte şanţul sylvian. Se examinează polul lobilor temporali, tonsilele cerebeloase, precum forma şi situsul trunchiului cerebral (eventuale semne de angajare)
Se descriu:
În condiţii obişnuite se constată:
Leptomeningele este subţire, cu vascularizaţie obişnuită. Se decolează uşor fără pierdere de ţesut cerebral. Traiectul arterelor de la baza creierului este obişnuit, peretele vaselor subţire, conţin sânge şi cheaguri postmortale. Desenul giral este obişnuit, girusurile sunt uşor proeminente, şanţurile intergirale proporţional dimensionate.
Secţionarea creierului
Se preferă secţionarea creierului după o prealabilă fixare în formol 10%, timp de 4-10 zile.
Creierul este aşezat pe o tavă de lemn cu baza în sus, polul frontal fiind aşezat la dreapta, trunchiul cerebral la stânga.
a) Metoda Fischer-Pitres
Tehnică
- se efectuează secţiuni frontale paralele şi succesive la următoarele nivele
- imediat înapoia bulbilor olfactivi (1)
- înaintea chiasmei optice (2)
- prin corpii mamilari (3)
- înaintea puntelui (4)
- se secţionează pedunculii cerebrali şi se îndepărtează cerebelul cu trunchiul cerebral
- prin mijlocul lobilor occipitali (5)
De fiecare dată secţiunile executate vor fi complete. Feliile de creier obţinute sunt aşezate pe o tavă de lemn, după care urmează examinarea lor atentă (aceste macrosecţiuni vor fi fixate după caz, în funcţie de alteraţie.)
În continuare se secţionează cerebelul şi trunchiul cerebral:
- Vermisul se secţionează sagital pe linia mediană (apare ventriculul IV şi arbor vitae)
- Se secţionează apeductul sylvian
- Emisfera stângă, apoi cea dreaptă a cerebelului este prinsă în palma stângă şi este secţionată în plan orizontal. Se observă nucleul dinţat. Se execută câteva secţiuni spre linia median
- Cerebelul este aşezat pe o tavă de lemn, având trunchiul cerebral în sus. Se decolează artera bazilară şi arterele vertebrale. Se efectuează secţiuni transversale la nivelul pedunculilor cerebrali, punte şi bulb
Pentru prelucrarea neurohistopatologică detaliată se preferă fixarea în întregime a creierului, înaintea secţionării. După 1-3 zile se schimbă fixatorul. Secţionarea este posibilă după 4-10 zile. Pentru a uşura penetrarea fixatorului se recomandă deschiderea ventriculilor cerebrali laterali printr-o breşă efectuată prin corpul calos. Pentru urmărirea unor malformaţii congenitale (hidrocefalie) se recomandă introducerea fixatorului (50-100 ml) în ambele artere carotide interne şi fixarea ulterioară a creierului.
Secţionarea creierului după metoda Fischer-Pitres
b) Metoda Virchow
Secţionarea creierului se poate efectua şi după metoda recomandată de Virchow.
Această tehnică are avantajul, că păstrează relaţiile anatomice dintre părţi.
Poziţia: creierul este aşezat pe o tavă de lemn cu baza în jos şi cu trunchiul cerebral orientat spre autopsier.
Tehnica:
- Fisura interemisferică se lărgeşte cu ajutorul degetelor. Cuţitul mare se manevrează ca un arcuş, se secţionează corpul calos pe marginea sa superioară, deschizându-se astfel ventriculul lateral. Se evită secţionarea profundă, care ar putea leza ganglionii bazali
- Lărgind spre anterior linia de secţionare se deschide cornul frontal al ventriculului lateral
- Lărgind spre posterior linia de secţionare, se deschide cornul occipital
- La fel se procedează şi cu emisfera dreaptă (prin schimbarea poziţiei creierului, sau a mâinii)
- Cu mâna stângă se ridică corpul calos. Cuţitul orientat cu tăişul în sus se trece prin gaura interventriculară Monroe, şi se secţionează fornixul şi corpul calos. Columnele fornicale şi partea anterioară a corpului calos se răsfrânge spre anterior, partea posterioară spre posterior. În urma cestor manevre apar corpii cuadrigemeni şi epifiza
- Se introduce cuţitul mare în linia de secţionare iniţială, orientată spre exterior şi inferior sub un unghi de 45°. Emisfera cerebrală se secţionează până la insulă (prin ganglionii bazali) păstrând legăturile corticale în zona marginală. Manevra se execută de ambele părţi. Creierul, datorită inerţiei se deschide ca o carte.
- Se efectuează secţionări laterale paralele cu prima linie, păstrând de asemenea legăturile corticale periferice.
- Cornurile Ammon se descoperă prin secţionarea substanţei albe în direcţia cornului inferior al ventriculului lateral. Manevra se execută bilateral.
- La nivelul ganglionilor bazali se execută secţiuni longitudinale, paralele la 0,5 cm una de alta. Mâna stângă se plasează sub creier şi prin ridicarea ei se vizualizează suprafeţele de secţiune
- Secţionarea cerebelului şi a trunchiului cerebral se execută ca şi în tehnica Fischer-Pitres
- Dacă există leziuni traumatice speciale (împuşcare, corpuri străine) secţionarea creierului urmăreşte linia traumatică
Se descriu:
În condiţii obişnuite se constată:
Creierul este de 1400 g, cu emisfere simetrice, de consistenţa oului fiert, cu conţinut sangvin proporţional (sângele se prelinge pe suprafaţa de secţiune). Corticala este net delimitată de substanţa albă, uniformă, palidă de 2 mm grosime. Substanţa albă cerebrală este uniformă. Ventriculii cerebrali proporţional dimensionaţi, cu conţinut de LCR limpede în cantitate obişnuită. Plexurile coroide de culoare violacee, bine reprezentate. Ganglionii bazali, trunchiul cerebral, cerebelul cu structură asemănătoare.
Edemul cerebral se traduce prin consistenţa mai moale a creierului, suprafaţa de secţiune accentuat lucioasă, desenul vascular şters. Consistenţa creierului la nou-născut este moale (de consistenţa terciului).
II. Necropsia coloanei vertebrale şi a măduvei spinării
Se face numai în cazurile când există modificări patologice la acest nivel. Abordarea necroptică a coloanei vertebrale se poate face pe cale ventrală (anterioară) sau dorsală (posterioară).
a) Necropsia coloanei vertebrale pe cale anterioară
Această cale de abordare are avantajul că nu necesită secţionarea tegumentului în regiunea dorsală şi permite un acces mai uşor pentru ganglionii intervertebrali şi nervii spinali. Dezavantajul constă în faptul că există posibilitatea lezării a măduvei spinale.
Poziţia: după autopsia trunchiului, coloana lombo-sacrată va fi săltată anterior cu ajutorul unui suport de lemn.
Tehnica:
- pentru crearea unui spaţiu de acces se secţionează transversal discul intervertebral L3-L4
- cu ajutorul dălţii se secţionează arcurile vertebrei L3, după care se secţionează transversal următorul disc intervertebral, după care se eliberează şi se îndepărtează corpul vertebral
- Această manoperă se continuă succesiv în direcţie craniană, fiecare corp vertebral fiind îndepărtat separat.
- Coada de cal se secţionează transversal şi se ridică în sus, secţionând succesiv rădăcinile nervilor spinali Ganglionii intervertebrali pot fi preparaţi anatomic. Se pot elibera sau secţiona nervii inercostali. Se evită manevrarea manuală sau cu pensa a măduvei spinării
- O altă tehnică abordează anterior pe linia mediană corpurile vertebrale cu ajutorul unui ferestreu circular. În spaţiile create după ferestruire se introduce lama daltei şi hemicorpurile vertebrale sunt rupte prin forţare laterală
b) Necropsia coloanei vertebrale pe cale posterioară
În cazul acestei tehnici se recomandă necropsia coloanei vertebrale înaintea necropsiei trunchiului, imediat după deschiderea craniului.
Poziţia: cadavrul este în decubit ventral.
Tehnica:
- se secţionează pielea pe linia mediană de la regiunea nucală până în dreptul sacrului, urmărind linia apofizelor spinoase ale vertebrelor
- Se decolează părţile moi (ţesut conjunctiv-adipos subcutanat, muşchi) lateral dreapta şi stânga pe o întindere de 6-8 cm.
- Cu ajutorul rahiotomului se secţionează arcurile vertebrale. Mobilitatea apofizelor spinoase marchează degajarea vertebrelor
- Arcurile secţionate sunt îndepărtate cu ajutorul pensei vertebrale. Această manevră se începe la nivelul regiunii lombare şi se continuă în direcţia cranială
- Se scoate măduva spinării, secţionând succesiv nervii spinali
Necropsia măduvei spinării
- măduva spinării se aşează pe o tavă de lemn cu suprafaţa dorsală spre necropsier.
- Cu ajutorul unei foarfeci dura se secţionează în linia mediană
- Măduva se secţionează transversal la diferite nivele succesive, păstrând legăturile cu dura mater
Se descriu:
În condiţii obişnuite se constată:
În regiunea dorsală ţesutul adipos subcutanat este redus. Musculatura proporţional reprezentată, bogată în sânge şi lichid interstiţial. Arcurile vertebrale indemne. Canalul vertebral proporţional dimensionat. Dura mater de grosime obişnuită. Leptomeningele spinal este subţire, având suprafaţa lucioasă şi transparentă, cu vascularizaţie bine vizibilă. Măduva spinării are forma anatomică păstrată, este de consistenţa oului fiert, pe suprafaţa de secţiune structura bine conturată.
III. Deschiderea cavităţii toracice şi abdominale
Tehnica deschiderii
- incizii cutanate:
incizia în formă de T
incizia submento-pubiană
- deschiderea cavităţii abdominale:
butoniera epigastrică
secţionarea peretelui abdominal
secţionarea muşchilor drepţi abdominali
- deschiderea cavităţii toracice:
decolarea lambourilor musculo-cutanate
executarea plastronului sterno-costal
- manopere speciale
Examinarea peretelui toracic şi abdominal
Examinarea situsului (poziţiei) organelor toracice şi abdominale
Tehnica deschiderii
Cadavrul este în decubit dorsal. Sub regiunea scapulară se aşează un suport de lemn, care imprimă toracelui o curbură cu convexitatea în sus. Capul şi gâtul atârnă în spate. Mâinile cadavrului se aşează sub regiunea gluteală, asigurându-se astfel o poziţie stabilă a cadavrului. Medicul se plasează în dreapta cadavrului.
Incizii cutanate
a) Incizia cutanată în formă de T
Constă dintr-o secţiune transversală şi una mediană.
Incizia transversală leagă vârful umerilor de-a lungul unei linii arcuate, cu concavitatea în sus, care trece deasupra manubriului sternal.
Incizia mediană porneşte de la mijlocul liniei transversale, adică de la nivelul manubriului sternal, având un traiect descendent în linia mediană anterioară a cutiei toracice, respectiv abdominale după cum urmează: deasupra corpului sternal, a procesului xifoid, a regiunii epigastrice şi hipogastrice, ocolind ombilicul spre stânga, până la simfiza pubiană.
b) Incizia submento-pubiană
Porneşte la 4-6 cm sub procesul mentonier şi are un traiect descendent în linia mediană anterioară a gâtului, toracelui şi abdomenului, ocoleşte ombilicul spre stânga şi se termină deasupra simfizei pubiene.
Pentru secţionarea pielii se foloseşte cuţitul mic de autopsie, care se ţine puternic în palmă şi se secţionează cu întreaga lamă, nu cu vârful cuţitului. Cu degetele mâinii opuse pielea se ţine întinsă pe tot parcursul secţionării. La nivelul umerilor, gâtului şi a sternului cuţitul se apasă puternic în aşa fel încât incizia să cuprindă atât pielea cât şi ţesutul adipos subcutanat şi muşchii până la os. La nivelul abdomenului cuţitul se mânuieşte cu multă atenţie, secţionând doar pielea şi ţesutul adipos subcutanat până la aponevroză.
Liniile de incizie ale tegumentului
Deschiderea cavităţii abdominale
- Se începe cu o butoniera epigastrică, care se face sub procesul xifoid. Cu vârful cuţitului mic de autopsie se face o breşă în peretele abdominal pe o porţiune de 2-3 cm, în direcţia inciziei cutanate
- Secţionarea peretelui abdominal se începe prin introducerea degetului arătător şi mijlociu al mâinii stângi, ţinut în supinaţie, în butoniera epigastrică, cu vârful spre simfiza pubiană. Peretele abdominal anterior (fascia, muşchiul şi peritoneul) se secţionează cu cuţitul mic de autopsie, între degetele îndepărtate, care ridică din înăuntru planul abdominal
- Se evită lezarea stomacului, a intestinelor şi a vezicii urinare. Dacă intestinele sunt puternic destinse, peretele abdominal se poate secţiona şi cu foarfecă mare butonată
- Secţionarea muşchilor drepţi abdominali:
- Se face în partea stângă şi apoi partea dreaptă, din înăuntru spre afară la nivelul inserţiei pe osul pubis. La indivizii obezi se incizează şi ţesutul adipos subcutanat, păstrând însă integritatea pielii. Prin această manevră se obţine o relaxare bună a peretelui abdominal, şi un acces mai larg spre organele interne.
Deschiderea cavităţii toracice
Decolarea lambourilor musculocutanate de pe torace
- La nivelul intersecţiei dintre incizia cutanată transversală şi cea mediană, deasupra manubriului sternal se prinde cu mâna stângă marginea secţionată a pielii şi se trage puternic spre lateral şi în jos
- în acelaşi timp, cu cuţitul mic de autopsie orientat cu tăişul spre planul osos, se execută secţiuni lungi, prin care se decolează toate ţesuturile moi de pe stern şi coaste, inclusiv muşchii pectorali. Ţesuturile se ţin în permanenţă sub tensiune, ţinând lamboul cutanat puternic în mâna stângă, cu degetele 2-4 aşezate pe suprafaţa externă a pielii, iar policele pe faţa internă de secţiune. Ţesuturile moi se decolează lateral până la linia axilară mediană, respectiv vârful coastelor flotante.
- De-a lungul rebordului costal se secţionează şi peritoneul, iar în dreapta sub control vizual ligamentul rotund al ficatului.
- Decolarea lamboului cutanat cervical se face începând de la nivelul inciziei transversale de pe torace, în sus şi lateral, până la marginea inferioară a mandibulei. Musculatura cervicală nu se decolează.
Executarea plastronului sternocostal
- .Se foloseşte cuţitul mic de autopsie, care se ţine puternic în palmă
- Se începe cu secţionarea cartilajelor costale. Începând de la primul spaţiu intercostal se secţionează în stânga şi apoi în dreapta cartilajele costale, la circa 1 cm medial de linia articulaţiilor condro-costale, precum şi muşchii intercostali până la nivelul diafragmei
- Mai întâi se străpunge cu vârful cuţitului ţinut vertical musculatura din primul spaţiu intercostal, după care printr-o mişcare de apăsare în jos a mânerului, se taie cartilajul coastei a doua
- Prin ridicarea mânerului, cuţitul se readuce în poziţie verticală, secţionând totodată muşchiul intercostal din spaţiul următor. În cursul acesor manevre repetate de ridicare şi apăsare a mânerului, lama cuţitului este orientat cât se poate de paralel cu suprafaţa internă a peretelui toracic, pentru a evita lezarea plămânilor. Manopera necesită effort, motiv pentru care se pot utiliza ambele mâini, cea stângă ajutând-o pe cea dreaptă în cursul apăsării mânerului în jos
- Pentru decolarea diafragmului şi a mediastinului anterior de pe stern, se ridică cu mâna stângă rebordul costal stâng şi se străpunge muşchiul în dreptul cartilajeor costale secţionate, dinspre cavitatea abdominală înspre torace (din înăuntru spre afară), după care cu cuţitul orientat oblic pe coaste se secţionează inserţia anterioară a diafragmului
- La fel se procedează şi în partea dreaptă, străpungând însă diafragmul dinspre torace spre abdomen (din afară spre înăuntru). Cu mâna stângă se ridică plastronul sternocostal şi cu tăişul cuţitului îndreptat oblic pe suprafaţa posterioară a sternului se decolează sub control vizual ţesutul conjunctiv lax retrosternal
- Plastronul sternal se ridică cu atenţie şi se trage uşor spre dreapta, evitând ruperea manubriului, după care se secţionează cartilajul primei coaste şi articulaţia sterno-claviculară. Cuţitul mic de autopsie se introduce sub stern, cu tăişul orientat în sus şi înainte. Se execută o secţiune în direcţia umărului omolateral, şi se taie cartilajul primei coaste în partea stângă respectiv dreaptă
- Pentru dezarticularea sternului, se pătrunde dinspre faţa anterioară a sternului, cu vârful cuţitului mic de autopsie în articulaţia sternoclaviculară stângă, şi se execută o secţiune arcuată, cu convexitatea spre linia mediană, separând astfel clavicula de stern. La fel se procedează şi în partea dreaptă.
- Articulaţia sternoclaviculară se poate secţiona şi dinspre faţa posterioară a sternului, când se execută câte o secţiune, în partea stângă respectiv dreaptă, de la mijlocul cartilajului primei coaste spre linia mediană a furculiţei sternale
Liniile de secţionare a cartilajelor costale şi a diafragmului
Manopere speciale
Incizia cutanată toraco-abdominală poate fi modificată în funcţie de particularităţile cazului necropsiat:
- în cazul leziunilor localizate la nivelul gâtului secţiunea porneşte de la bărbie sau de la apofiza mastoidă stângă, trecând de-a lungul muşchiului sternocleidomastoidian stâng la manubriul sternal
- La nou-născuţi, pentru studiul leziunilor localizate în cavitatea bucală, odată cu incizia mediană, se secţionează şi buza inferioară şi mandibula cu ajutorul foarfecii pentru cartilaj
- Alteori incizia cutanată poate fi limitată asupra unei părţi a abdomenului (ca o laparotomie mediană superioară), a abdomenului întreg sau asupra abdomenului şi a părţii inferioare a toraceluli.
- Plăgile de toate tipurile, cicatricele, fistulele, etc., localizate în pielea toracelui sau abdomenului, se ocolesc spre stânga şi eventual se secţionează de jur împrejur, păstrând legătura cu ţesuturile mai profunde
- Deschiderea toracelui întâmpină greutăţi mai ales la cadavrele de vârstă înaintată din cauza osificării cartilajelor costale. În astfel de situaţii coastele şi clavicula se vor tăia cu ferăstrăul pentru os, dealungul liniei axilare anterioare
- La nou-născuţi şi sugari, pentru a avea un acces mai larg la organelor toracice, coastele şi clavicula se vor secţiona cu costotomul de-a lungul liniei axilare anterioare
- Colecţiile patologice ce apar cu ocazia deschiderii cavităţii abdominale sau toracice se scot cu ajutorul polonicului şi se măsoară cantitatea într-un vas gradat
- Pneumoperitoneul se poate decela dacă pielea din regiunea epigastrică se decolează în aşa fel încât să formeze un mic buzunar. În aceasta se toarnă apă şi butoniera peretelui abdominal se execută sub apă, urmărind apariţia bulelor de gaze
- Pneumortoracele se poate demonstra în aşa fel încât din lambourile musculo-cutanate se formează câte un buzunar care se umple cu apă. Muşchii intercostali se străpung sub apă
Examinarea peretelui toracic şi abdominal
După efectuarea inciziilor cutanate, deschiderea abdomenului şi toracelui se examinează:
În condiţii obişnuite:
Ţesutul adipos subcutanat la nivelul toracelui este de 1 cm iar cea abdominală de 1,5 cm grosime, de structură lobulară, galben, anemic. Musculatura bine dezvoltată, relaxată, roşie deschisă, anemică. Glanda mamară de mărime ……, este consistentă, cu structură lobulară, conţinând o cantitate variabilă de ţesut adipos. Limfonodulii din fosele axilare nu depăşesc 0,5 cm în diametru. Sunt consistenţi, elastici, albicioşi. Cutia toracică este simetrică. Coastele prezintă traiect oblic în jos şi sunt elastice. Limita condrocostală este netă, bine vizibilă. Cartilajele se secţionează uşor. Sternul este simetric, de formă caracteristică şi conţine măduvă osoasă păstoasă de culoare roşie. Ţesutul conjunctiv retrosternal este de cantitate redusă, de structură laxă şi conţine arterele mamare interne.
Situsul organelor toracice şi abdominale
Înaintea scoaterii organelor se examinează raporturile lor anatomice. Se urmăreşte
Organele micului bazin
Se examinează după ridicarea anselor intestinului subţire şi eventual a colonului sigmoid. Se controlează:
Nivelul diafragmului, raportat la spaţiile intercostale, se stabileşte (după îndepărtarea suportului de lemn de sub cadavru), cu mâna dreaptă introdusă în supinaţie sub rebordul costal stâng şi drept în linia medioclaviculară.
Necropsia organelor toracelui
Necropsia inimii
- deschiderea sacului pericardic
- deschiderea arterei pulmonare
- scoaterea inimii
- secţionarea inimii
- secţiunea transversală principală
- secţionarea conului, orificiului şi trunchiului pulmonar
- secţionarea orificiului aortic şi a aortei ascendente
- secţionarea arterelor coronare
- secţionarea atriului drept şi a orificiului atrioventricular drept
- secţionarea atriului stâng şi a orificiului atrioventricular stâng
- secţiunile transversale secundare
- necropsia inimii prin secţiuni longitudinale de reper
- manopere speciale
- examinarea şi descrierea inimii.
Necropsia plămânilor
- scoaterea plămânilor
- secţionarea plămânului stâng şi drept
- manopere speciale
- examinarea şi descrierea plămânilor
Necropsia organelor gâtului şi mediastinului
- scoaterea organelor gâtului şi mediastinului
- secţionarea organelor gâtului şi mediastinului
- secţionarea aortei şi ale ramurilor principale
- secţionarea faringelui şi esofagului
- secţionarea laringelui şi traheei
- secţionarea istmului faringian
- secţionarea limbii
- secţionarea glandelor salivare
- secţionarea limfonodulilor
- secţionarea tiroidei şi a paratiroidelor
- manopere speciale
- examinarea şi descrierea organelor gâtului şi ale mediastinului
Scoaterea şi necropsia organelor gâtului şi ale toracelui în complexitatea lor (în bloc).
Necropsia inimii
Deschiderea sacului pericardic
Pericardul se deschide pe faţa sa anterioară. Aproximativ la mijlocul marginii stângi, pe faţa anterioară, se ridică cu o pensă chirurgicală foiţa parietală a pericardului, şi cu o foarfecă dreaptă se face o butonieră. Pornind din aceasta se execută trei secţiuni în formă de Y întors (vezi figura de mai jos):
- Prima se face în sus în direcţia vaselor mari. Este paralelă cu marginea stângă şi ţine până la nivelul inserţiei pericardului pe artera pulmonară
- A doua se face în jos, dealungul marginii stângi a sacului pericardic, până la vârful inimii
- A treia se execută tot în jos dar spre marginea dreaptă a inimii
Deschiderea arterei pulmonare
Fixând cu o pensă chirurgicală peretele arterei pulmonare pe faţa anterioară, folosind o foarfecă dreaptă, se va inciza peretele de-a lungul axului. Această incizie se prelungeşte în sus, până la nivelul bifurcaţiei. Nu se secţionează conul trunchiului pulmonar şi nici valvele semilunare. Scopul acestei manopere este identificarea unor trombi în artera pulmonară.
Liniile de incizie ale sacului pericardic şi ridicarea inimii
Scoaterea inimii
În mod obişnuit inima se scoate separat din cavitatea toracică, dar când natura cazului necesită păstrarea conexiunilor anatomice (malformaţii cardiace şi/sau vasculare, tromboză, embolie), inima se va scoate împreună cu celelalte organe toracice, în complexitatea lor. Pentru scoaterea izolată a inimii:
- se prinde vârful cu policele şi indexul mâinii stângi şi se ridică în sus (vezi figura de mai sus)
- se vizualizează vena cavă inferioară, care se secţionează transversal cu ajutorul cuţitului mic de autopsie, imediat în vecinătatea pericardului parietal
- se aşează cuţitul mare de autopsie la baza inimii, în partea stângă, cu vârful cuţitului înspre claviculă, şi tăişul orientat înspre autopsier
- se trage inima în sus şi spre stânga şi se execută mişcări de ferestruire, secţionând venele pulmonare, aorta, artera pulmonară şi vena cavă superioară
Secţionarea inimii
Inima se aşează cu faţa dorsală pe măsuţa de autopsie în aşa fel încât baza inimii să fie spre mâna stângă, iar vârful spre mâna dreaptă a autopsierului. Se fac următoarele manopere succesive:
Secţiunea transversală principală (1)
- Se execută cu ajutorul cuţitului mare de autopsie
- Linia de secţionare va fi la circa 2 cm sub şanţul atrio-ventricular.
- Cu o singură mişcare se secţionează peretele anterior şi lateral al inimii, respectiv septul interventricular
- Peretele posterior nu va fi complet secţionat, asigurând astfel legătura între părţi
Secţionarea conului, orificiului şi trunchiului pulmonar (2)
- Se face cu foarfecă mare butonată
- Se introduce cu vârful butonat în orificiul arterei pulmonare dinspre ventriculul drept de-a lungul septului interventricular
- După secţionarea conului şi orificiului pulmonar, se continuă cu secţionarea trunchiului pulmonar pe faţa sa anterioară
Secţionarea orificiului aortic şi a aortei ascendente (3)
- Se execută tot cu foarfecă mare butonată
- De această dată se pătrunde din ventriculul stâng în orificiul aortic, care se secţionează între trunchiul pulmonar şi urechiuşa stângă
- în continuare se secţionează aorta ascendentă pe faţa anterioară.
Secţionarea arterelor coronare
Se face în această etapă deoarece continuitatea lor este încă, în mare parte, păstrată
- Mai întâi se deschide artera coronară stângă
- Orificiul său este situat în buzunăraşul valvei aortice, imediat în vecinătatea liniei de secţionare
- Folosind o pensă chirurgicală şi o foarfecă dreaptă mijlocie sau mică, se deschide lumenul vasului până la nivelul secţiunii transversale, după care se continuă secţionarea în direcţia vârfului inimii
- Ramurile mai mici se pot examina prin secţiuni transversale, executate cu bisturiul
- Se pătrunde cu o sondă butonată în orificiul arterei coronare drepte, se caută vârful sondei în ţesutul adipos pericardic, imediat în vecinătatea aortei se incizează vasul şi se secţionează pe tot traiectul său
Secţionarea atriului drept (5)
- Se execută cu foarfecă mare butonată
- Linia de secţiune uneşte cele două orificii ale venelor cave (superior şi inferior)
- în cursul acestei manopere cordul se întoarce cu vârful distal şi baza spre autopsier
Secţionarea orificiului atrioventricular drept
- se execută cu foarfecă mare butonată
- care se introduce în orificiu dinspre atriu spre ventricul, după care se execută secţionarea
- linia de secţiune este paralelă cu marginea dreaptă a inimii, la circa 1 cm medial de aceasta
Secţionarea atriului stâng (6)
- se face prin introducerea foarfecii în orificiile venelor pulmonare şi unirea lor printr-o secţiune
Secţionarea orificiului atrioventricular stâng
- Se face cu ajutorul foarfecii butonate
- Foarfecă se introduce dinspre atriu în ventricul
- Linia de secţiune trece pe marginea stângă a inimii, până la nivelul secţiunii transversale principale
- Ca urmare în partea superioară al peretelui anterior al ventriculului stâng se formează un lambou miocardic pătrat, care rămâne în legătură cu vălul anterior al valvei bicuspidale
Secţiunile transversale secundare (7-10)
- Se execută cu cuţitul mare de autopsie
- Inima se aşează în poziţia iniţială (cu baza la stânga şi vârful spre dreapta autopsierului
- Se execută 3-4 secţiuni paralele cu secţiunea principală la circa 1-2 cm distanţă una de alta
Necropsia inimii prin secţiuni longitudinale
Metoda preconizată de Virchow, constă din deschiderea in situ a inimii, folosind incizii de reper:
- Mâna stângă se introduce în supinaţie sub inimă şi se prinde inima în aşa fel încât degetele II-IV să fie pe faţa sa posterioară, iar policele pe faţa anterioară
- Inima se ridică şi se roteşte spre dreapta, vizualizând cele două vene pulmonare stângi.
- Posterior de urechiuşa stângă, cu ajutorul cuţitului mic de autopsie, se execută o incizie între aceste două vene (prima incizie de reper)
- Lăsând inima în aceeaşi poziţie, se execută o incizie longitudinală pe marginea stângă, până la vârf, pentru deschiderea ventriculului stâng (a doua incizie de reper)
- Degetele II-IV se introduc în incizia de pe ventriculul stâng, fixând inima, care se roteşte uşor spre stânga, şi se vizualizează cele două vene cave
- Se incizează longitudinal peretele atriului drept între vena cavă superioară şi inferioară (a treia incizie de reper)
- Menţinând inima în aceeaşi poziţie, se incizează ventriculul drept, la circa 1 cm medial de marginea dreaptă (a patra incizie de reper)
Manopere speciale
Pentru decelarea pneumopericardului se umple cu apă cavitatea toracică, iar pericardul se deschide sub nivelul apei, urmărindu-se evacuarea bulelor de gaze.
În caz de colecţii patologice în cavitatea pericardică, acestea se adună încă la executarea butonierei şi se măsoară în cilindru gradat.
Aderenţele laxe şi izolate situate între foiţele pericardului se desfac cu mâna. În caz de concreţiuni extinse care nu se pot decola, inima se scoate împreună cu pericardul.
În cazurile când se bănuieşte o embolie aeriană sau gazoasă necropsia începe în mod obligatoriu cu deschiderea cutiei toracice (NU a cutiei craniene)
- incizia cutanată începe la nivelul manubriului sternal
- NU se secţionează cartilajul primei coaste
- NU se dezarticulează clavicula
- Se va ridica numai plastronul sterno-costal, evitând astfel posibilitatea deschiderii venelor mari ale gâtului şi pătrunderea aerului în cavităţile inimii
- După deschiderea sacului pericardic se toarnă apă în cavitate. În caz de embolie masivă inima pluteşte în apă
- Sub apă se va secţiona ventriculul drept şi apoi pentru confruntare şi cel stâng, urmărind evacuarea bulelor de gaze. Gazele din cavităţile cordului se pot aduna pentru analize chimice.
Examinarea şi descrierea inimii
După deschiderea sacului pericardic se vor examina:
- Pericardul: grosime, luciu
- Conţinutul cavităţii pericardice: cantitatea calitatea, densitatea, culoarea
- Suprafaţa seroasă a pericardului: aspectul, luciul, transparenţa, depozite şi formaţiuni patologice
- Poziţia şi configuraţia cordului in situ: forma, dimensiunile cavităţilor ventriculare şi atriale, a urechiuşelor şi a vaselor mari
- Dimensiunile cordului: se stabilesc pe inima neautopsiată. Lăţimea la bază, lungimea de la bază la vârf, grosimea (înălţimea) antero-posterioară, circumferinţa la bază
- Configuraţia inimii: starea de dilatare a cavităţilor, cavităţile care participă la formarea vârfului
- Epicardul: cantitatea, repartizarea, calitatea ţesutului adipos subepicardic şi gradul de penetrare a acestuia între fibrele miocardice
- Grosimea miocardului: se măsoară grosimea peretelui ventricular drept şi stâng pe o secţiune perpendiculară pe perete. Nu se iau în considerare grosimea ţesutului adipos subepicardic şi nici cea a muşchilor papilari
- Miocardul: consistenţa, gradul de contracţie (dur, moale, flasc), friabilitatea, desenul tisular, vascularizaţia, culoarea
- Muşchii papilari: dimensiune, număr, formă
- Atriile: dimensiunea lor, gradul de umplere, calitatea sângelui (lichid, închegat)
- Ventriculele: dimensiunea lor, starea de contracţie, conţinut
- Orificiile atrioventriculare: circumferinţa
- Septul interatrial şi interventricular: integritatea
- Endocardul parietal: luciul, transparenţa, grosimea şi eventualele depozite
- Valvele tuturor orificiilor: număr, formă, grosime, marginile, mobilitatea, consistenţa, culoarea
- Corzile tendinoase: dispoziţia, grosimea, integritatea
- Arterele coronare: dispoziţia orificiilor, calibrul, traiectul, grosimea peretelui, elasticitatea, aspectul intimei
- Trunchiul pulmonar: traiect, calibru, intima
- Aorta: traiect, calibru, intima
În condiţii obişnuite:
Pericardul are grosimea de 1 mm. Cavitatea pericardică conţine circa 15 ml de lichid clar, sero-citrin. Foiţele pericardice sunt netede, lucioase, transparente, umede.
Inima este de 250-320 g, cu lăţimea de 9-10 cm, lungimea de 8-9 cm, şi grosimea de 3-4 cm, cu circumferinţa la bază de 25-26 cm.
Ţesutul adipos subepicardic este de cantitate redusă.
Grosimea miocardului în ventriculul stâng este de 10-12 mm, în cel drept de 4-6 mm. Miocardul este de consistenţă fermă, contractat, puţin friabil, de culoare roşie închisă cu desen tisular caracteristic.
Muşchii papilari sunt de formă conică. Ventriculul stâng este contractat, gol. Ventriculul drept şi cavităţile ventriculare în stare de umplere medie conţin sânge de culoare roşie, în parte lichid în parte coagulat postmortal.
Orificiul atrioventricular stâng are circumferinţa de 10 cm, cel drept de 12 cm.
Aripile valvulare ale valvei bicuspide şi tricuspide sunt libere, de formă obişnuită, triunghiulară, moi, subţiri, mobile.
Corzile tendinoase sunt subţiri.
Circumferinţa aortei este de 8 cm, cea a pulmonarei 9 cm, prezentând valve sigmoide de formă obişnuită, subţiri, moi, mobile.
Arterele coronare au traiect obişnuit. Peretele lor este subţire, elastic. Intima este netedă, lucioasă de culoare palidă albicioasă. Lumenul vascular este proporţional, conţine o mică cantitate de sânge.
Necropsia plămânilor
Scoaterea plămânilor
- Pentru scoaterea plămânului stâng se pătrunde, cu mâna stângă, în cavitatea toracică şi se prinde vârful plămânului în palmă
- Se fixează hilul pulmonar între degetele III-IV, în aşa fel încât să fie prinse bronhiile şi vasele din hil, iar vârful plămânului să intre în palmă
- Plămânul se trage în jos şi spre linia mediană, după care sub control vizual, folosind cuţitul mic de autopsie, se secţionează pedunculul pulmonar, cât mai aproape de plămân
- Plămânul drept se va scoate în mod identic
Secţionarea plămânilor
Plămânul stâng
- Plămânul stâng se aşează pe măsuţa de necropsie cu faţa mediastinală în jos, cu baza spre autopsier şi vârful distal
- Cu mâna stângă se fixează plămânul în aşa fel încât degetul IV să fie introdus în bronhia principală
- Folosind cuţitul mare de autopsie se execută o secţiune pe convexitatea cea mai mare a plămânului, în direcţia nilului, respectiv al degetului din hil (în cursul secţionării acesta se scoate din bronhie)
- Dacă secţiunea s-a efectuat în mod corect, hilul pulmonar şi bronhia se secţionează împreună cu parenchimul pulmonar
- Se introduce foarfecă buronată în bronhia principală, şi se secţionează complet lobul superior în direcţia vârfului pulmonar
- Plămânul se întoarce cu lobul superior secţionat spre autopsier, formaţiunile din hil devenind mai accesibile
- Folosind foarfecă dreaptă mijlocie şi pensa chirurgicală, se deschid mai întâi ramurile arterei pulmonare, apoi ramurile bronhiilor lobare şi segmentare în direcţie centrifugă
Observaţie: bronhiile se pot secţiona până în mijlocul parenchimului pulmonar, după care lumenul lor devine foarte îngust, nepermiţând pătrunderea foarfecii în ele. În caz de bronşiectazie ele pot fi secţionate până aproape de pleură.
Plămânul drept
- Pentru o mai bună manipulare, acest plămân se aşeza invers pe măsuţă, cu vârful spre autopsier şi baza distal
- În continuare tehnica este identică cu cea descrisă mai sus
Manopere speciale
- În caz de pneumotorace, pentru stabilirea locului de perforaţie, plămânii nu se vor mobiliza. Cavitatea pleurală se umple cu apă şi prin trahee se suflă aer în plămâni, urmărind locul unde apar bulele de aer.
Secţionarea plămânului stâng şi drept
Examinarea şi descrierea plămânilor
După scoaterea plămânilor se vor urmări:
În condiţii obişnuite:
Pleura viscerală este subţire, netedă, lucioasă.
Plămânii sunt colabaţi, au consistenţă moale-spongioasă, culoare roşie. La apăsare, de pe suprafaţa de secţiune se obţine puţin ser spumos şi sânge. Arterele pulmonare cu calibru normal, prezintă intimă netedă.
Bronhiile au calibru normal, prezintă mucoasă subţire, palidă, acoperită de puţină mucozitate. Limfonodulii peribronşici sunt de 5-8 mm mărime, au consistenţă elastică, culoare palidă.
Organele gâtului şi mediastinului
Scoaterea organelor gâtului şi ale mediastinului
- Se foloseşte cuţitul cu două tăişuri
- Se străpunge planşeul cavităţii bucale, posterior de procesul mentonier, în aşa fel încât vârful cuţitului să ajungă în gură
- Prin mişcări de ferestruire se secţionează musculatura planşeului bucal de-a lungul marginilor interne ale corpului mandibulei, spre stânga apoi spre dreapta
- Cu degetul arătător al mâinii stângi se scoate vârful limbii din cavitatea bucală şi se trage în jos (se poate înveli într-un tifon sau se poate folosi pensa pentru limbă)
- Se introduce cuţitul în cavitatea bucală, în aşa fel ca vârful să atingă palatul dur
- în linia mediană se palpează cu vârful cuţitului limita dintre palatul dur şi moale şi se străpunge vălul imediat în vecinătatea osului palatin
- Cu tăişul cuţitului îndreptat oblic spre os, şi prin mişcări de ferestruire se decolează vălul palatin, prin două secţiuni executate spre stânga respectiv dreapta, sub formă de V răsturnat
- Lateral, secţiunea se continuă până la faţa internă a ramurei mandibulare
- Prin secţiunea vălului palatin se introduce cuţitul în profunzime, până la nivelul coloanei vertebrale
- Se secţionează transversal peretele posterior al faringelui, artera carotidă, vena jugulară internă şi nervii din această regiune
- Limba se trage în jos, ţesutul conjunctiv al spaţiului retrofaringean este decolat cu ajutorul cuţitului mic de autopsie
- La nivelul claviculei se secţionează artera şi vena subclavia şi nervii plexului brachial
- Organele mediastinului se decolează de pe coloana vertebrală fără ajutorul cuţitului. Dacă este necesar, decolarea se poate înlesni cu secţiuni în formă de V răsturnat, efectuate cu cuţitul mic de autopsie pe faţa anterioară a coloanei vertebrale
- Esofagul, aorta şi ţesutul conjunctiv înconjurător se vor secţiona deasupra diafragmului, folosind tot cuţitul mic de autopsie.
Secţionarea planşeului bucal şi scoaterea organelor gâtului
Secţionarea organelor gâtului şi ale mediastinului
Organele gâtului se aşează pe măsuţă cu suprafaţa posterioară în jos şi cu limba spre autopsier. Succesiunea secţionării este următoarea:
Secţionarea aortei şi ramurilor ei principale
- Se efectuează cu foarfecă mare butonată
- Vârful butonat se introduce în aorta ascendentă şi se secţionează crosa şi aorta toracică, de-a lungul feţei anterioare
- Pornind de la orificiile de emergenţă se secţionează trunchiul brahiocefalis, carotidele externe şi arterele subclaviculare
Secţionarea faringelui şi a esofagului
Organele gâtului se aşează cu faţa dorsală în sus şi limba spre autopsier
- Se foloseşte tot foarfecă mare butonată
- Se introduce în faringe, respectiv esofag, secţionând peretele posterior în linia mediană
Secţionarea laringelui şi traheei
- Se foloseşte foarfecă butonată
- Din aceeaşi poziţie în linia mediană se secţionează peretele posterior al laringelui
- Esofagul se trage în stânga şi se secţionează peretele postero-lateral al traheeei, până la nivelul bifurcaţiei
Secţionarea istmului faringian
- Se începe prin secţionarea palatului moale în stânga uvulei
- Amigdalele se fixează între două degete şi se secţionează de-a lungul axului mare, folosind cuţitul mare de autopsie
Secţionarea limbii
- constă din 3-4 secţiuni transversale, perpendiculare pe suprafaţa limbii, executate cu cuţitul mare de autopsie
Secţionarea glandelor salivare
- Se face cu cuţitul mare de autopsie, în axul lor longitudinal
- Glandele submandibulare şi sublinguale se scot împreună cu limba şi se vor secţiona aici
- Glanda parotidă se scoate separat
Secţionarea nodulilor limfatici cervicali superficiali şi profunzi
- se face cu cuţitul mare de autopsie fixându-le între două degete
Secţionarea glandei tiroide şi a paratiroidelor
- organele gâtului se ţin în palmă, în aşa fel încât fasciile de la nivelul laringelui să fie destinse, vizualizând astfel lobii tiroidieni
- Cu cuţitul mare de autopsie se execută o secţiune în axul lung al lobului stâng, apoi a celui drept
- Glandele paratiroide se pot găsi pe faţa dorsală a glandei tiroide, prin mai multe secţiuni superficiale executate în axul lung al glandei
Secţionarea organelor gâtului
Manopere speciale
- În toate cazurile când se indică examenul amănunţit al organelor cervicale, incizia cutanată mediană poate fi prelungită până la procesul mentonier, pentru a înlesni scoaterea organelor gâtului
- În cazul intoxicaţiilor cu substanţe caustice, suspiciunea corpilor străini intraesofagieni, hemoragiilor din venele esofagiene se păstrează continuitatea esofagului cu stomacul şi ele se vor autopsia împreună
- Pentru examinarea leziunilor de pe peretele dorsal al laringelui foarfecă butonată se introduce din jos în sus în bronhia principală şi se secţionează traheea respectiv laringele în linia mediană anterioară
Examinarea şi descrierea organelor gâtului şi mediastinului
După necropsia organelor gâtului şi ale mediastinului se vor descrie:
În condiţii obişnuite:
Circumferinţa aortei ascendente este de 5 cm având peretele gros de 1 mm. Peretele este elastic, cu intima netedă, de culoare albă.
Laringele şi traheea prezintă mucoasă subţire, netedă, palidă.
Esofagul prezintă mucoasă palid-roşiatică.
Amigdalele sunt de 2x2x0,5 cm sau mai mici. La apăsare din ele se obţine o cantitate mică de material granular.
Nodulii limfatici cervicali sunt de 1 cm diametru, de consistenţă elastică şi culoare palidă.
Glandele salivare de consistenţă dură, structură lobulată caracteristică, culoare palidă.
Glanda tiroidă de 30 g având lobii de 4x2x15 cm, de consistenţă fermă elastică, culoare brun-roşiatică sau palidă, pe suprafaţa de secţiune cu aspect coloidal.
Scoaterea şi necropsia organelor gâtului şi ale toracelui în complexitatea lor (în bloc)
Se recurge la această metodă când natura leziunilor cere păstrarea conexiunilor anatomice dintre organe (vezi necropsia nou-născutului).
Necropsia organelor abdominale
Scoaterea şi examinarea splinei
- scoaterea şi secţionarea splinei
- examinarea şi descrierea splinei
Scoaterea şi examinarea intestinelor
- scoaterea intestinelor
- secţionarea intestinelor
- examinarea şi descrierea intestinelor
Scoaterea şi examinarea rinichilor
Scoaterea şi examinarea restului organelor abdominale
Secţionarea şi examinarea vaselor mari
Secţionarea şi examinarea stomacului şi a duodenului
Secţionarea şi examinarea ficatului şi a căilor biliare
Secţionarea şi examinarea pancreasului
Examinarea organelor abdominale in situ (tehnici speciale)
Scoaterea şi examinarea organelor din micul bazin
- la bărbat
- la femeie
Necropsia splinei
Scoaterea splinei
Tehnica:
- se secţionează diafragmul cu foarfecă mare în partea stângă până la coloana vertebrală, şi în partea dreaptă până la nivelul ligamentului falciform al ficatului, pentru facilitarea accesului în zonele subdiafragmatice
- Se prinde splina în mâna stângă şi se dislocă în sus şi spre dreapta. Aderenţele organului în lojă se desprind cu mâna sau în caz de rezistenţă se secţionează cu cuţitul mic
- Structurile care formează hilul splinei, artera şi vena splenică, se secţionează cu cuţitul mic sub control vizual
- Dacă splina aderă de diafragm, porţiunea respectivă de muşchi se va secţiona şi se va scoate împreună cu organul. În cazul unor aderenţe puternice cu stomacul sau colonul transvers, splina se va extrage şi se va examina împreună cu aceste organe
Secţionarea splinei
- Se aşează pe măsuţa de lemn cu faţa convexă în sus şi se secţionează printr-o singură incizie cu cuţitul mare de necropsie, de-a lungul axului lung
- Se examinează suprafaţa de secţiune, care se rade uşor cu tăişul cuţitului, observând cantitatea şi calitatea pulpei de pe cuţit
- Splinele supranumerare, atunci când există, se scot, se măsoară, se secţionează şi se examinează, după ce în prealabil s-a notat cu exactitate localizarea lor
Examinarea şi descrierea splinei
După secţionare se vor descrie:
În condiţii obişnuite:
Splina arc 150 g şi diametrele de 10x7x3 cm. Marginea anterioară prezintă incizuri caracteristice. Este învelită cu peritoneu transparent, capsula este translucidă, netedă.
Pe suprafaţa de secţiune are culoare roşie închisă, observându-se pulpa albă sub forma unor noduli albicioşi, rotunzi, cu diametrul de 1 mm. Se scurge o cantitate moderată de sânge. Prin radere se obţine o cantitate redusă de pulpă consistentă.
Scoaterea intestinelor
- Se ridică colonul transvers şi se caută prima ansă jejunală, porţiunea iniţială liberă a intestinului subţire
- în mezenterul acesteia se realizează o butonieră care permite executarea a două ligaturi, între care se secţionează intestinul. Ligaturile pot fi înlocuite cu două pense hemostatice
- Se trage în jos, cu mâna stângă, bontul intestinal distal şi cu cuţitul mare ţinut în mâna dreaptă ca un arcuş de vioară se secţionează mezenterul cât mai aproape de intestin, până la cec
- Secţiunea se execută sub greutatea cuţitului, manevrat asemenea unui arcuş de vioară, fără să fie apăsat Cuţitul se ţine perpendicular pe vasele mezenterice, evitând deschiderea intestinului
- Intestinul eliberat se pune într-o tavă sau între picioarele cadavrului
- Se luxează cecul din loja sa prin tracţiune spre stânga şi cu cuţitul mic se secţionează peritoneul la dreapta cecului şi a colonului ascendent
- Colonul transvers se trage în jos şi se secţionează ligamentul gastrocolic şi mezocolonul tarnsvers
- Colonul descendent se trage spre dreapta şi se secţionează peritoneul în stânga intestinului, apoi se secţionează mezosigmoidul. În felul acesta se eliberează intestinul gros până la nivelul rectului, unde se secţionează între două ligaturi
Scoaterea intestinului subţire prin secţionarea mezenterului
Secţionarea intestinelor
- Se face cu foarfecă butonată (enterotomul)
- Se introduce vârful bont în lumenul jejunului secţionat (proximal). Pentru a se menaja plăcile Peyer, secţiunea se execută de-a lungul liniei de inserţie a mezenterului
- Intestinul se trage cu mâna stângă pe tăişul foarfecii desfăcute, ţinute în mâna dreaptă. Manopera se realizează uşor, dacă mezenterul a fost secţionat corect
- Conţinutul intestinal obţinut în timpul acestei manevre se recoltează într-o tavă
- Se examinează dimensiunile şi consistenţa apendicelui, după care se secţionează pe întreaga sa lungime Dacă lumenul nu este permeabil, se execută secţiuni transversale multiple
- Se continuă cu secţionarea colonului
Examenul mucoasei intestinale
- Se face prin întinderea organului secţionat între degetele II şi III ale mâinii stângi, începând de la capătul proximal. Trăgând progresiv intestinul cu mâna dreaptă sub controlul degetului mare al mâinii stângi, aplicat pe index, se îndepărtează conţinutul şi se examinează mucoasa, spălându-se uşor cu un jet de apă
- În cazul unor leziuni ale mucoasei se controlează corespondenţa lor pe suprafaţa peritoneală
Manopere speciale
- În caz de intoxicaţie, conţinutul intestinal se va recolta în recipiente pentru examenul toxicologic
- În caz de aderenţe intestinale, ele se vor desprinde cu mâna când sunt recente sau se vor secţiona când sunt extinse şi fibroase. În caz de aderenţe extinse şi ferme între ansele intestinale sau între intestin şi alte organe se va extrage intestinul în bloc, izolat sau cu alte organe, în funcţie de împrejurări
- Când deschiderea în sens longitudinal al intestinului nu este posibilă, se vor executa cu cuţitul mare secţiuni transversale asupra blocului intestinal, ceea ce permite examenul conţinutului şi al structurii organului
- Când există anastomoze şi fistule, ansele respective nu se vor separa de organele de care aderă ci se vor scoate împreună cu acestea
- În gastroenteroanastomoze eliberarea intestinului se face distal de porţiunea interesată
- Prezenţa unor leziuni importante, care interesează concomitent intestinul şi mezenterul, se recomandă scoaterea în bloc, fără desprinderea mezenterului sau a altor organe abdominale aderente. Ulterior intestinul se va deschide secţionându-l puţin lateral de linia de inserţie a mezenterului
Examinarea şi descrierea intestinului
Examinarea trebuie să stabilească anumite modificări patologice apărute în legătură cu dimensiunile, raporturile sau integritatea diferitelor segmente, existenţa unor ptoze
Se examinează cu atenţie integritatea şi starea peretelui intestinal la nivelul eventualelor suturi chirurgicale
Se apreciază starea de plenitudine şi distensie, precum şi aspectul mucoasei
Se caută existenţa unor ulceraţii sau depozite la nivelul mucoasei, modificări la nivelul plăcilor Peyer şi a foliculilor limfoizi.
În condiţii obişnuite:
Intestinul subţire arc o lungime de 6 metri şi un perimetru de 7 cm.
Peritoneul este neted, lucios, transparent.
Mucoasa prezintă valvule conivente şi vilozităţi care îi conferă un aspect catifelat. Culoarea este roz-palidă. Plăcile Peyer sunt uşor proeminente.
În intestinul subţire se găseşte o cantitate moderată de conţinut semilichid de culoare gălbuie.
Apendicele de 8 cm lungime şi 0,6 cm grosime prezintă un lumen îngust şi gol.
Intestinul gros de 150-170 cm, cu mucoasa netedă, conţinut format din materii fecale care se mulează pe suprafaţa sa interioară. Seroasa este bogată în ţesut adipos.
Necropsia glandei suprarenale stângi
Scoaterea glandei
- Se palpează rinichiul stâng şi la polul său superior se identifică atât prin palpare, cât şi vizual, loja glandei suprarenale
- Cu cuţitul mic de autopsie se disecă ţesutul adipos perirenal şi se scoate glanda
Secţionarea glandei
- Glanda se aşează pe masa de lemn, se curăţă de învelişul celuloadipos
- Se cântăreşte, se măsoară dimensiunile
- Se secţionează perpendicular pe axul longitudinal în felii de 0,5-1 cm grosime
Examinarea şi descrierea glandei
Se descriu:
- dimensiunile, greutatea, suprafaţa glandei
- suprafaţa de secţiune, grosimea, culoarea şi aspectul corticalei şi medularei
În condiţii obişnuite:
Glanda suprarenală cântăreşte 5-8 g, având dimensiuni de 5x3x0,5 cm.
Pe secţiune corticala are 2 mm grosime, culoare galbenă închisă omogenă, medulara de 3 mm are o culoare roşiatică.
Scoaterea rinichilor
- După controlul vizual şi manual al lojei renale, rinichiul se trage uşor spre linia medială (mai întâi cel stâng, apoi cel drept)
- La 2-3 cm lateral, paralel cu marginea laterală, convexă se execută, cu cuţitul mic, o secţiune semicirculară, care interesează peritoneul şi ţesutul adipos perirenal
- După această secţiune rinichiul este uşor dislocat spre lateral, prin care devin accesibile formaţiunile din hil
- Artera şi vena renală se secţionează oblic de sus în jos, dinafară spre înăuntru, de la polul superior spre coloana vertebrală, menajând ureterul situat mai dorsal
- Rinichiul, cu ţesutul adipos perirenal, se ţine în mâna stângă şi se trage în jos, evitând ruperea ureterului care se eliberează prin disecţie cu cuţitul mic până la intrarea în micul bazin
Secţionarea rinichilor
- Rinichiul se ţine în palma mâinii stângi în aşa fel ca ureterul să se găsească între degetele III şi IV, asigurând o fixare bună a organului
- În această poziţie, cu cuţitul mare, se execută o incizie pe marginea convexă a organului, care interesează capsula renală şi un strat de 2-3 mm din corticala
- Se îndepărtează manual grăsimea perirenală, apoi la nivelul secţiunii se prinde cu pensa sau cu degetele capsula şi se decapsulează toată suprafaţă a rinichiului
- Reluând rinichiul în poziţia descrisă anterior, prima secţiune se completează până în apropierea hilului. Astfel rinichiul se separă în două jumătăţi care la nivelul hilului rămân legate între ele printr-o bandă subţire de parenchim
- Se controlează friabilitatea rinichiului rupând parenchimul la nivelul polului inferior
- Elasticitatea se apreciază prin îndoirea unei jumătăţi de rinichi
- Cu ajutorul unei foarfeci mici se deschide bazinetul şi ureterul până în micul bazin
- (Pentru identificarea ulterioară a celor doi rinichi, ureterul stâng se secţionează mai lung)
- Se secţionează artera şi vena renală
- În caz de malformaţii sau inflamaţii ale aparatului urogenital, pentru o mai bună vizualizare a modificărilor, cei doi rinichi se scot în bloc, împreună cu aorta abdominală, vena cava inferioară şi vezica urinară
Scoaterea şi secţionarea rinichiului stâng
Examinarea şi descrierea rinichilor
După examinare se descriu:
În condiţii obişnuite:
Rinichiul cântăreşte 150 g, are dimensiuni de 12x6x3 cm, este înconjurat de o capsulă adipoasă de 1 cm.
Capsula renală este subţire transparentă, şi se îndepărtează uşor de pe suprafaţa parenchimului renal.
Suprafaţa rinichiului este netedă de culoare brun-roşcată. Consistenţa este fermă-elastică.
Pe secţiune apare substanţa corticală de culoare cenuşie-palidă de 6 mm grosime. Piramidele medulare au culoare roşie-maronie.
Bazinetul are mucoasa netedă, albicioasă. Ureterele au un diametru de 6 mm, lumenul liber.
Scoaterea restului organelor abdominale
Tehnica:
- la nivelul promontoriului sacral se secţionează, cu cuţitul mic, aorta şi vena cava inferioară, respectiv arterele şi venele iliace comune, împreună cu ţesutul conjunctiv din jur
- Se decolează aceste vase de pe coloana vertebrală, trăgându-le în sus
- Decolarea se face până la nivelul diafragmului
- Se secţionează inserţia diafragmului pe coaste, eliberând complet organele abdominale rămase, care se scot din cavitatea abdominală şi se aşează pe măsuţa de autopsie
- Se examinează succesiv vasele mari, stomacul şi duodenul, pancreasul, căile biliare, colecistul, glanda suprarenală dreaptă, ficatul
Secţionarea şi examinarea vaselor mari
Complexul de organe abdominale se aşează pe măsuţa de autopsie cu faţa dorsală în sus şi capătul proximal spre autopsier.
- se secţionează aorta cu foarfecă mare butonată de-a lungul liniei mediane dorsale, continuând cu arterele iliace comune
- Prin îndepărtarea marginilor secţiunii se examinează aspectul intimei
- În funcţie de interes se deschid şi ramurile emergente (trunchiul celiac, ramurile mezenterice, splenice, gastrice, artera mezenterică inferioară, arterele renale)
- Se deschide vena cavă inferioară pe faţa dorsală, pe linia mediană, precum şi unele ramuri ale sale
- Se examinează limfonodulii paraaortici.
Secţionarea şi examinarea stomacului şi a duodenului
Se aşează complexul de organe abdominale cu faţa anterioară în sus, cu partea diafragmatică spre examinator.
- Se foloseşte foarfecă mare butonată
- Plecând de la bontul esofagian distal sau de la cardie se deschide stomacul pe faţa anterioară la 1 cm de curbura mare. Secţiunea menajează arterele gastrice de pe curbura mare
- Conţinutul stomacului se recoltează într-un vas gradat
- După traversarea pilorului, se continuă secţionarea de-a lungul peretelui anterior al duodenului, deschizând cele patru porţiuni ale sale până la nivelul extremităţii distale secţionate şi ligaturate anterior
- Mezenterul se menajează prin tracţiunea sa în sus
În cursul acestor manevre se apreciază aspectul mucoasei, a peretelui, existenţa unor fistule sau dehiscenţe, respectiv permeabilitatea unor anastomoze şi suture
- Pe piesa gastroduodenală deschisă, se examinează aspectul mucoasei proeminenţa plicilor sau existenţa şi caracterul unor ulceraţii, ţinând seama că după deces mucoasa gastrică se ramoleşte relativ repede printr-un proces de autoliză
- Se apreciază de asemenea cantitatea şi calitatea conţinutului gastric
- Se notează aspectul seroasei şi a vaselor
Secţionarea şi examinarea pancreasului
Pancreasul se pune în evidenţă în complexul de organe, după ce stomacul se trage spre dreapta, şi capul glandei se reperează la nivelul porţiunii descendente a duodenului. Corpul încrucişează anterior vasele mari.
- Se fixează pancreasul cu mâna stângă şi se secţionează în sens longitudinal
- Se examinează suprafaţa de secţiune
- Se eliberează de legăturile cu organele învecinate şi se cântăreşte
- În cazuri speciale, cu ajutorul unei foarfece fine, se deschide canalul Wirsung, ca şi canalul accesor, plecând de la papila Vater spre coada organului. În aceste cazuri se examinează şi raporturile canalelor pancreatice cu canalul coledoc
În condiţii obişnuite:
Pancreasul arc greutate de 120 g, şi dimensiuni de 22x4x2 cm. Are structură lobulată, culoare gălbuie cenuşie şi consistenţă fermă.
Secţionarea şi examinarea ficatului şi a căilor biliare
Complexul de organe se menţine în poziţia precedentă şi se controlează permeabilitatea căilor biliare prin comprimarea vezicii, urmărind scurgerea bilei prin papila lui Vater
În acelaşi scop se poate comprima ligamentul hepatoduodenal corespunzător canalului hepatic şi coledoc
- în cazul în care în urma acestei manopere nu se scurge bilă se introduce o sondă canelată în papila Vater şi se vor deschide căile biliare
- Se deschid succesiv canalul coledoc, hepatic şi cistic, ultimul până la vezica biliară
- Dacă căile biliare sunt permeabile şi deschiderea lor nu mai este necesară, cu cuţitul mic se secţionează ligamentul hepatoduodenal până la nivelul hiatusului Winslow. Se urmăreşte aspectul canalului coledoc, al venei porte şi al limfonoduluilor din hilul hepatic
- În caz de modificări patologice, fiecare element se va diseca cu atenţie
- În continuare se secţionează toate ţesuturile care leagă ficatul de restul organelor abdominale: ligamentul hepatogastric, vena cavă inferioară, diafragmul.
Ficatul astfel eliberat se aşează pe măsuţa de autopsie cu hilul în sus
- Pe faţa inferioară a lobului drept se observă glanda suprarenală dreaptă învelită de obicei în ţesut adipos. Se secţionează pe ficat şi se examinează după criteriile menţionate la necropsia glandei suprarenale stângi
- Vezica biliară se deschide prin străpungerea peretelui inferior dinspre col spre fundul ei, după care se secţionează acest perete
- După spălare se examinează cavitatea, peretele şi mucoasa vezicii biliare
- După aceste manopere ficatul este aşezat cu faţa inferioară în jos şi, cu cuţitul mare, se fac câteva secţiuni dinspre convexitate, interesând ambii lobi.
În condiţii obişnuite
Ficatul are greutatea de 1500 g şi dimensiuni de 25x20x8 cm, fiind acoperit de peritoneu şi capsula transparentă. Suprafaţa este netedă, de culoare brună, marginea ascuţită.
Pe suprafaţa de secţiune, de pe care se scurge o cantitate moderată de sânge.
La palpare parenchimul prezintă consistenţă fermă, dar este friabil.
Vezica biliară are pereţi subţiri şi conţine bilă fluidă, de culoare brun-verzuie. Suprafaţa mucoasei este catifelată şi impregnată cu bilă. Căile biliare sunt permeabile.
Examenul organelor abdominale in situ (tehnici speciale)
După scoaterea splinei, intestinelor şi rinichilor se execută următoarele manopere pentru examinarea in situ a restului organelor abdominale:
- se efectuează o butonieră la nivelul porţiunii descendente a duodenului, de la care se deschide acest segment intestinal până la extremitatea distală secţionată
- De la aceeaşi butonieră se deschide şi segmentul proximal al duodenului, apoi stomacul pe faţa anterioară, de-a lungul curburii mari
- Se controlează permeabilitatea căilor biliare prin comprimarea vezicii. Dacă nu curge bilă prin deschiderea canalului coledoc la nivelul papilei Vater, se deschide cu foarfecă canalul coledoc, hepatic şi cistic, urmărind evidenţierea obstacolului
- În continuare sub control vizual se secţionează ligamentul hepatoduodenal şi se deschide fără a secţiona complet vena cavă inferioară
- Se introduce policele mâinii stângi de jos în sus în vena cavă superioară, se prinde în această mână ficatul
- Se examinează ficatul şi vezica biliară, implicit glanda suprarenală dreaptă după procedeul anterior
- Pancreasul se fixează cu mâna stângă de peretele posterior al abdomenului şi se secţionează în sens longitudinal
- Se secţionează vasele mari la nivelul promontoriului şi se deschide aorta cu foarfecă butonată mergând în sens proximal
- După toate aceste manopere se scot organele din abdomen, prinzând extremitatea distală a aortei şi decolându-le progresiv pe planul prevertebral
Necropsia organelor micului bazin
Scoaterea organelor micului bazin
- Se foloseşte cuţitul mic de autopsie
- Cu degetele de la mâna dreaptă se decolează ţesutul conjunctiv prevezical de pe faţa internă a simfizei pubiene, mergând până la prostată, respectiv uretră, iar lateral până la cordonul spermatic, respectiv ligamentul rotund
- De-a lungul liniei terminale stângi se prinde şi se trage în sus cordonul spermatic, prin acesta se ridică testiculul
- Cu ajutorul cuţitului de autopsie se secţionează peritoneul şi ţesutul subperitoneal corespunzător orificiului intern al canalului inguinal. Prin tracţiunea cordonului spermatic testiculul ajunge în acest orificiu de unde se va elibera cu cuţitul. Trăgând în sus cordonul spermatic, cu mâna stângă, iar prin apăsarea scrotului cu mâna dreaptă, ajutăm scoaterea testiculilor
- La fel se procedează şi pe partea dreaptă
- Mâna stângă prinde capătul secţionat al rectului şi fundul vezicii urinare, în aşa fel încât rectul să fie prin între degetele 4-5 şi vezica între degetele 1-2
- Trăgând în sus rectul şi vezica urinară de-a lungul liniei terminale, se secţionează peritoneul pe partea stângă, apoi pe partea dreaptă
- Cu cuţitul mic se decolează rectul de pe sacru
- Organele micului bazin se trag puternic în sus şi se secţionează imediat deasupra diafragmului urogenital
- Piesa scoasă conţine:
la bărbaţi rectul, vezica urinară cu prostata, cordonul spermatic şi testiculele
la femei: rectul, vezica urinară, vaginul, uterul, trompele şi ovarele
Manopere speciale
- Dacă vezica urinară este plină, ea se va goli cu ajutorul unui cateter metalic, urina fiind adunată într-un vas gradat
- Golirea vezicii se poate face şi printr-o butonieră făcută în fundul ei
- Dacă există leziuni patologice în jurul cordonului spermatic, se va decola pielea până la orificiul extern al canalului inghinal.
Autopsia organelor micului bazin la bărbaţi
- instrumente folosite: foarfecă butonată, cuţitul mare de autopsie
- poziţia organelor este cu faţa dorsală în sus şi cu capătul secţionat al rectului spre autopsier
- Se introduce foarfecă dinspre capătul proximal în rect şi se secţionează peretele dorsal. Materiile fecale se vor scoate şi mucoasa se spală
- Se aşează organele cu vezica urinară în sus şi cu fundul vezicii spre prosector
- Deschiderea vezicii urinare se face dinspre fundul ei, unde se face o butonieră, prin care se introduce foarfecă şi de-a lungul liniei mediane anterioare se secţionează peretele anterior. În continuare se deschide şi uretra
- Deschiderea ureterelor: Se caută orificiile vezicale ale ureterelor, care se găsesc la colţurile trigonului vezical. Se introduce o sondă canelată subţire şi de-a lungul ei se va deschide ureterul, secţionând totodată şi partea corespunzătoare a peretelui vezical
- Prostata se secţionează pe faţa dorsală, pentru a nu se leza uretra. În planul orizontal, deci transversal pe axul uretrei se execută mai multe secţiuni paralele
- Veziculele seminale se găsesc pe peretele posterior al vezicei urinare, la dreapta şi stânga prostatei. Veziculele seminale se vor secţiona longitudinal
- Plexul venos periprostatic se examinează pe secţiuni transversale, eventual executând şi secţiuni complementare
- Cordonul spermatic se examinează pe secţiuni transversale multiple
- Testiculele se vor secţiona de-a lungul axului mare pe faţa anterioară. La început se execută incizii superficiale pentru a deschide capsula seroasă, prin care devine vizibilă albuginea şi epididimul. În acelaşi plan se va secţiona şi testicolul împreună cu epididimul
Descrierea macroscopică
- Se vor descrie amănunţit următoarele organe: rectul, vezica urinară, prostata, veziculele seminale, canalele deferente, capsula testiculară, testiculul, epididimul
- Pentru organele respective se vor consemna: dimensiunile, lungimea, grosimea, circumferinţa, starea mucoaselor, suprafaţa, culoarea, conţinutul, consistenţa etc.
În condiţii obişnuite:
Rectul de 15 cm lungime, conţine materii fecale consistente, fine formate, de culoare brună.
Mucoasa are grosime normală, cu vascularizaţia medie.
Vezica urinară puţin contractată, conţine 50 ml de urină clară, gălbuie. Mucoasa are grosime medie, este palidă, lucioasă. Trigonul vezical este puţin hiperemic.
Prostata de 4x3x2 cm mărime, fermă, albă cenuşie, anemică, pe suprafaţa de secţiune se văd concremente punctiforme, brune-negricioase.
Vezicula seminală de 4×1,5×1 cm, conţine secreţie consistentă, mucoasă, clară.
Învelişurile testiculului sunt normale, albuginea este netedă, lucioasă. Testiculul este de 4x3x2 cm, elastic, cu suprafaţa de secţiune galben-brună, fin granulară, canaliculele se pot desprinde uşor.
Epididimul cu dimensiuni şi caractere normale
Autopsia organelor genitale masculine externe
Procedeul se execută în caz de: strictură uretrală, leziuni ale penisului sau ale teritoriului anal şi perianal.
Se folosesc cuţitul mic de autopsie, cuţitul cu două tăişuri
- se aşează un suport sub bazin şi se îndepărtează coapsele
- se realizează decolarea organelor din micul bazin după procedeul de mai sus, însă nu se secţionează organele la nivelul diafragmului urogenital. Testiculele eliberate se vor trage în bazin
- Incizia tegumentelor: Incizia abdominală mediană se va prelungi în jos. Pornind de la simfiză se ocolesc spre stânga penisul şi scrotul şi se secţionează jur împrejur orificiul anal
- Penisul se prinde la rădăcina lui şi corpul cavernos este scos din pielea înconjurătoare. Penisul se secţionează transversal imediat proximal de şanţul balano-prepuţial
- Se secţionează ligamentul suspensor al penisului, care astfel se poate decola de pe os
- Se introduce cuţitul cu două tăişuri sub simfiza pubiană, şi se străpunge musculatura fundului micului bazin. Organele micului bazin (rect,vezica urinară) se trag în sus, şi se secţionează diafragmul pelvian şi urogenital, ocolind penisul şi anusul
- Organele micului bazin, cât şi cele astfel scoase se vor autopsia cu metoda mai sus menţionată. Pornind de la vezică se deschide uretra de-a lungul feţei dorsale a penisului, secţionând totodată şi corpul cavernos. Se pot executa şi secţiuni transversale
Secţionarea organelor genitale la bărbat şi femeie
Autopsia organelor micului bazin la femei
- se folosesc foarfecă butonată, foarfecă pentru vase, cuţitul mare de autopsie
- Rectul şi vezica urinară se vor autopsia la fel ca şi la bărbaţi. Vezica urinară se desprinde de uter şi vagin şi se răsfrânge spre stânga
- Organele micului bazin se vor aşeza cu uterul în sus şi cu capătul inferior secţionat al vaginului spre autopsier
- Cu ajutorul foarfecii butonate se va secţiona peretele anterior al vaginului de-a lungul liniei mediane până la fundul de sac anterior
- Se măsoară dimensiunile uterului şi se examinează cu atenţie porţiunea vaginală a uterului
- Uterul se va secţiona pe faţa anterioară, de-a lungul liniei mediane. Având în vedere fermitatea miometrului, secţionarea se face cu cuţitul mare de autopsie, fără a se inciza şi peretele posterior. Incizia poate fi completată cu foarfecă
- La nivelul fundului uterin, de la capătul inciziei longitudinale, se secţionează în formă de T spre cele două trompe uterine. Astfel se deschide cavitatea uterină, care se măsoară şi se examinează
- Trompa uterină se examinează pe secţiuni transversale paralele sau se secţionează longitudinal cu ajutorul unei foarfeci fine
- Ovarele se prind între degetele mâinii stângi şi se secţionează corespunzător planului principal
Descrierea macroscopică
Se vor descrie: rectul, vezica urinară, vaginul, colul uterin, canalul cervical, uterul, miometrul, endometrul, cavitatea uterină, trompele uterine, ovarele şi parametrul. Se vor consemna toate caracterele organelor ca la bărbaţi.
În caz de graviditate se va stabili lungimea fătului stabilindu-se astfel şi vârsta sarcinei. Autopsia fătului se face separat. Se va descrie: placenta, cordonul ombilical, sacul amniotic, lichidul amniotic, decidua, reziduri după avort sau sarcină, endometrită puerperală, rupturi, perforaţii ale miometrului sau ale colului.
În codiţii obişnuite:
Vaginul de 12 cm lungime, perimetrul de 8 cm, mucoasa uniformă, puţin încreţită, de culoare cianotică-palidă. Orificiul extern al canalului cervical de 0,8×0,3 cm, cu mucoasă netedă.
Lungimea canalului cervical de 2 cm, conţine mucus consistent, mucoasa este palidă.
Uterul în anteversie-flexie de 8x5x3 cm. Perimetrul este neted, lucios, transparent. Miometrul de 1,5 cm grosime, de consistenţă fermă şi culoare roz deschisă.
Endometrul de 2 mm grosime, neted, moale, roşiatic. Cavitatea uterină este triunghiulară.
Trompele uterine în poziţie normală de 12 cm lungime, 3 mm grosime, mucoasă regulată.
Ovarele cu suprafaţa netedă, consistenţă elastică, culoare roşie deschisă, cu câteva focare albicioase.
Autopsia completă a organelor genitale la femei
În caz de procese patologice legate de graviditate, avort, naşteri, precum şi de leziuni ale organelor genitale externe sau ale peritoneului, se indică autopsia completă a organelor genitale externe şi interne. Se folosesc cuţitul mic de autopsie, cuţitul cu două tăişuri.
- Se aşează un suport sub bazin şi se îndepărtează coapsele
- Se realizează decolarea organelor din micul bazin, după procedeul mai sus descris, dar ele nu se vor secţiona la nivelul diafragmului urogenital
- Incizia tegumentelor: în continuarea inciziei mediane abdominale, se secţionează tegumentul corespunzător simfizei pubiene. La nivelul comisurei anterioare a buzelor mari, incizia se bifurcă şi înconjoară buzele mari şi anusul
- Cu cuţitul cu două tăişuri se străpung ţesuturile moi, imediat sub simfiza pubiană. Organele micului bazin, rectul şi vezica urinară sunt trase în sus, cu cuţitul se secţionează în jur musculatura din fundul micului bazin, de-a lungul inciziei cutanate
- Organele micului bazin şi organele genitale astfel scoase, se vor autopsia după metoda de mai sus.
VI. Necropsia extremităţilor
Necropsia articulaţiilor
Examinarea vaselor sanguine ale membrelor
Examinarea oaselor şi măduvei osoase
Necropsia membrelor se face numai în cazuri speciale în funcţie de natura şi extinderea proceselor patologice.
Necropsia articulaţiilor
Articulaţiile se deschid, de obicei, după metodele aplicate în chirurgia ortopedică, prin efectuarea secţiunilor transversale cu ajutorul cuţitului mic de autopsie.
Deschiderea articulaţiei umărului
- Se face prin prelungirea inciziei transversale care s-a efectuat pentru deschiderea toracelui şi abdomenului (incizia în T)
- Prin răsucirea membrului superior spre afară, se secţionează capsula articulară şi tendonul muşchiului biceps
Deschiderea articulaţiei cotului
- Se face printr-o incizie care trece în jurul olecranului, cotul fiind îndoit
Deschiderea articulaţiei carpale
- Se face pe suprafaţa palmară, printr-o incizie transversală uşor convexă în sus, efectuată printre cele două procese stiloide
Articulaţiile degetelor
- Se deschid pe faţa dorsală, printr-o secţiune transversală
Deschiderea articulaţiei coxo-femorale
- Se face printr-o incizie longitudinală profundă sub ligamentul inghinal.
După rotirea spre afară a membrului inferior se deschide capsula articulară şi se secţionează ligamentul rotund
Deschiderea articulaţiei genunchiului
- Se face printr-o incizie în formă de U, care leagă cei doi epicondili femorali şi trece sub rotulă
- în continuare se secţionează ligamentul rotund, ligamentele laterale şi cele cruciate ale articulaţiei
Deschiderea articulaţiei maleolare
- Se face pe faţa anterioară a gleznei, printr-o incizie transversală, după care se răsuceşte piciorul în jos
Deschiderea articulaţiei policelui
- Se face printr-o incizie transversală pe faţa dorsală
Se descriu:
Examinarea vaselor sanguine
Membrul superior
- pornind de la secţiunea transversală până la articulaţia cotului, se secţionează tegumentul de-a lungul şanţului bicipital
- Se disecă vasele şi se deschid longitudinal sau prin secţiuni transversale
Membrul inferior
- se secţionează tegumentul şi ţesutul subcutanat pe faţa antero-medială a coapsei, pornind de la capătul inferior al inciziei mediane până la epicondilul medial al femurului
- Se disecă arterele şi venele, începând cu vasele iliace
- Artera şi vena poplitee se disecă dinspre spaţiul poplitean
Se descriu:
Examinarea oaselor şi a măduvei osoase
Scoaterea şi examinarea femurului
- După o secţiune pe faţa anterioară a coapsei se dezarticulează genunchiul şi articulaţia coxo-femorală şi se îndepărtează osul
- Măduva osoasă se examinează după ferestruirea longitudinală a femurului
Examinarea sternului
- Se face după ce acesta a fost ferestruit în linia mediană
Examinarea măduvei din osul iliac
- Se decolează ţesuturile moi, şi prin ferestruiri paralele se obţin fragmente osoase, care se pot utiliza şi pentru examenul microscopic al măduvei
VII. Necropsia nou-născutului
Examenul extern
Necropsia capului
Deschiderea toracelui şi abdomenului
Necropsia organelor toracelui şi a gâtului
Necropsia organelor abdominale
Examinarea oaselor
Examinarea placentei
După necropsia unui făt, respectiv nou-născut trebuie să răspundem la următoarele întrebări:
- fătul a fost matur?
- fătul a fost viabil sau nu?
- a trăit în timpul naşterii?
- cât timp a trăit după naştere?
- care este cauza morţii?
Pentru a putea răspunde la aceste întrebări, în cursul necropsiei se va da atenţie deosebită greutăţii şi taliei fătului, unor dimensiuni şi structuri anatomice particulare, precum şi existenţei unor malformaţii externe sau interne.
Examenul extern
Lungimea fătului
Fătul matur are la naştere lungimea de 49-51 cm. Cunoscând lungimea, se poate aprecia cu aproximaţie şi vârsta fătului. În primele 5 luni ale sarcinii lungimea fătului este egală cu numărul lunilor ridicate la pătrat, iar în lunile 6-10 este egală cu numărul lunilor înmulţit cu 5. Astfel:
1 cm
1 lună
30 cm
6 luni
4 cm
2 luni
35 cm
7 luni
9 cm
3 luni
40 cm
8 luni
16 cm
4 luni
45 cm
9 luni
25 cm
5 luni
50 cm
10 luni
Greutatea fătului
Fătul matur are la naştere greutatea de peste 2500 g (normal 3000-3500g).
- între 1500-2500 g fătul este prematur
- între 1000-1500 g fătul este imatur
Dimensiunile capului
Circumferinţa se determină cu centimetrul panglică, iar diametrele cu ajutorul unui compas de măsurat (craniometru, pelvimetru). La fătul matur găsim următoarele valori:
Circumferinţa
32 cm
Diametrul mento-occipital
12,5 cm
Diametrul fronto-occipital
11,0 cm
Diametrul bitemporal
8 cm
Diametrul biparietal
9 cm
Dimensiunile trunchiului
La nou-născutul matur dimensiunile trunchiului sunt:
Circumferinţa toracelui
32 cm
Distanta interumerală
12,5 cm
Distanţa bicreastă (între crestele iliace)
8 cm
Tegumentul
- la fătul matur este bogat în ţesut adipos, faţa şi membrele sunt rotunjite, la nivelul articulaţiilor şi pe coapse apar cute
- la feţi prematuri întreaga suprafaţă a tegumentului este acoperită cu lanugo şi cu cantităţi mai însemnate de vernix cazeos
- la fătul imatur ţesutul adipos subcutanat este slab reprezentat sau lipseşte, tegumentul este roşiatic albăstrui
Examenul extern pe regiuni
- La ochi se caută persistenţa membranei pupilare, care dispare în luna a 8-a a sarcinii. Este o membrană vascularizată la nivelul pupilei
- La examenul nasului şi urechilor se vor căuta insulele cartilaginoase, care sunt prezente la feţii maturi şi lipsesc la prematuri
- La feţi maturi ombilicul se găseşte la jumătatea distanţei dintre procesul xifoid şi simfiza pubiană; la prematuri se găseşte mai jos
- Cordonul ombilical:
Se măsoară lungimea (50 cm) şi grosimea (1-2 cm)
se examinează capătul bontului: secţionat sau rupt
ligatura cordonului ombilical, reacţia inflamatoare de demarcare, respectiv procesul de cicatrizare după căderea bontului ombilicali (în condiţii obişnuite cordonul ombilical se desprinde la 6-10 zile după naştere)
- La feţi prematuri testiculele nu au coborât în scrot, respectiv labiile mici proemină între labiile mari ale vulvei
- Starea regiunii perineale, existenţa şi permeabilitatea orificiului anal
- Eliminarea de meconiu pledează pentru starea de asfixie a fătului.
La nou-născutul matur unghiile de la mâini depăşesc vârful degetelor, iar la picioare au acelaşi nivel
Necropsia capului
Se examinează atent:
- modificările de formă ale capului, locul bosei serosanguine, dimensiunile şi starea fontanelelor
- Starea oaselor: gradul de osificare, elasticitatea, dislocarea lor, eventualele fracturi, înfundări
- Prezenţa hematoamelor subperiostale: cefalhematom extern
Deschiderea craniului şi autopsia creierului
Se face după metoda Beneke, adică de-a lungul suturilor, cu ajutorul unei foarfece, evitând lezarea coasei cerebrale şi a cortului cerebelos.
- După deschiderea craniului se secţionează corpul calos şi se scot separat cele două emisfere cerebrale, secţionând fiecare peduncul
- După examinarea atentă a coasei cerebrale şi a cortului cerebelos se secţionează aceste formaţiuni şi se scoate cerebelul, împreună cu puntea şi bulbul
- Prin emisferele cerebrale se fac secţiuni transversale, iar cerebelul, puntea şi bulbul se secţionează în mod obişnuit
- La nou-născutul matur căile motorii sunt mielinizate, astfel corespunzător capsulei interne şi a căilor piramidale din bulb se observă bine substanţa albă
- în rest creierul are o culoare roz-albicioasă uniformă, substanţa albă şi cenuşie nu sunt net delimitate, datorită lipsei de mielinizare
- După decolarea durei mater, cu vârful cuţitului mic se deschid cavităţile timpanice. La un nou-născut mort ele conţin un lichid gelatinos. Aerul pătrunde în cavităţile timpanice în timpul primelor mişcări respiratorii şi după primele înghiţituri (proba Wreden-Wendt)
Diametrele capului: 1. mento-occipital, 2. fronto-occipital, 3. bitemporal, 4. biparietal
Deschiderea craniului la sugar
Deschiderea toracelui şi abdomenului
- Toracele şi abdomenul se deschid fie prin incizia tegumentului în formă de T, ca la adult fie
printr-o singură incizie mediană, care începe în regiunea submentonieră şi coboară în linia mediană a gâtului, toracelui şi abdomenului, până deasupra ombilicului, unde se desparte în două în formă de Y întors, şi fiecare se îndreaptă spre mijlocul flexurii inghinale
- Astfel după secţionarea completă a peretelui abdominal se obţine un lambou triunghiular, având pe suprafaţa internă vasele ombilicale şi uraca. Aceste formaţiuni anatomice se examinează atent cu ajutorul stiletului şi prin secţiuni transversale
- La examinarea situsului abdominal se controlează conţinutul în aer al stomacului şi intestinelor
- După îndepărtarea plastronului costosternal se examinează imediat poziţia plămânilor
Liniile de incizie ale tegumentului
Necropsia organelor toracelui şi gâtului
- După deschiderea toracelui se examinează poziţia şi dimensiunile timusului, apoi se îndepărtează, se cântăreşte şi se secţionează
- Inima se scoate împreună cu organele toracelui şi gâtului, deoarece astfel se pot identifica mai uşor eventualele malformaţii cardio-vasculare
- Manopera începe cu scoaterea organelor gâtului după metoda descrisă la adult
- Deasupra diafragmului, după ligaturare prealabilă, se secţionează esofagul
- Inima se secţionează după metoda Virchow, astfel se examinează mai uşor septul interventricular şi interatrial (gaura ovală a lui Botall)
- Se examinează atent canalul arterial Botall, care se găseşte în continuarea directă a trunchiului arterei pulmonare şi se deschide în aortă
- La nou-născut gaura ovală şi canalul arterial sunt permeabile
- Importanţă deosebită are examinarea plămânilor, care la un nou-născut decedat intrauterin sunt atelectatici, iar la un nou-născutul viu sunt aeraţi.
- Pentru determinarea conţinutului în aer a plămânilor se face proba docimaziei hidrostatice. Metoda a fost introdusă în 1670 de K. Rayger (dokimazein, gr.=a examina). Plămânul atelectatic se scufundă în apă, cel respirat pluteşte. Această probă se execută cu întregul plămân şi cu mici fragmente recoltate din diferite zone ale parenchimului pulmonar.
- Plămânul respirat are culoare roz-deschisă şi acoperă în parte sacul pericardic. Plămânul atelectatic este flasc, are consistenţa muşchiului relaxat, culoare violacee şi se găseşte colabat, paravertebral.
- Se examinează atent conţinutul căilor respiratorii (laringe, trachee, bronhii). În caz de aspiraţie ele conţin mucozităţi, sânge, meconiu, vernix cazeos.
Recomandare: Necropsia şi examinarea inimii malformate este descrisă amănunţit într-un studiu publicat în Jurnalul Român de Patologie.
Egyed-Zs. I.: Examinarea patologică a inimii malformate. Roumanian J. Path..1999, vol. 3, nr. 3-4, p. 261-267
Necropsia organelor abdominale
- Uneori se controlează conţinutul de aer al stomacului (proba Breslau). În acest scop se ligaturează esofagul şi prima ansă jejunală, iar stomacul scos se pune într-un vas cu apă. Aerul ajunge în stomac după primele deglutiţii.
- Se examinează conţinutul intestinelor. La un nou născut care a trăit câteva ore, aerul ajunge în intestinul subţire. La nou-născutul mort colonul este umplut în întregime de meconiu. După naştere meconiul se elimină treptat. În caz de asfixie meconiul şi urina se elimină chiar intrauterin.
- Se examinează atent rinichii. Prezenţa infarctului uratic (striaţii galben cenuşii la nivelul piramidelor) pledează pentru viaţă extrauterină.
Examinarea oaselor
Se examinează:
- nucleul de osificare din epifiza distală a femurului (nucleul Beclard). După deschiderea articulaţiei genunchiului, cartilajul epifizar se va secţiona în felii de 1 mm grosime. La fătul matur acest nucleu de osificare are diametrul de 5-6 mm, la prematuri lipseşte.
- joncţiunea condro-oseală la coaste şi la epifiza proximală a tibiei. În condiţii normale acesta este liniară, albicioasă. În sifilisul congenital se observă un strat gălbui de 1-2 mm grosime, de aspect neregulat. În rahitism limita este neregulată, îngroşată şi prezintă calcifiere redusă.
Examinarea placentei
Se examinează:
- Greutatea: placenta matură are 500 g
- Dimensiunile, marginea, inserţia şi integritatea membranelor fetale
- Integritatea, culoarea şi consistenţa cotiledoanelor
- Modul şi locul de inserţie a cordonului ombilical
- Eventualele modificări patologice, ca teritorii trombozate, infarcte etc.
VIII. Reconstituirea cadavrului
Cadavrul necropsiat se va reconstitui în aşa fel, încât după îmbrăcare să nu se observe urmele acestei intervenţii.
- se elimină toate lichidele din cavitatea craniană, toracică şi abdominală, după care organele sunt reaşezate în cavitatea toraco-abdominală
- Cavitatea craniană se umple cu rumeguş
- După reaşezarea calotei craniene şi a plastronului sternocostal se suturează pielea capului şi trunchiului cu sfoară subţire de cânepă
- Acul se introduce dinspre ţesutul subcutanat spre suprafaţă, la circ 1 cm de la marginea secţiunii şi la distanţe de 1-2 cm între împunsături. Dacă se procedează corect, marginile pielii se aşează cap la cap şi se obţine o închidere completă, care nu permite scurgerea sângelui din cadavru. Uneori este necesară şi suturarea orificiului anal.
- Părţile din scheletul osos care au fost îndepărtate se înlocuiesc cu bucăţi de scândură sau modele de ipsos.
- După reconstituire, întregul cadavru este spălat cu un jet de apă şi şters cu un prosop.
- Pentru o mai bună conservare a cadavrului, după reaşezarea organelor în cavităţi peste ele se toarnă mici cantităţi de formol concentrat, respectiv se face îmbălsămarea cadavrului.
Examinări complementare
Examenul histopatologic
în cursul necropsiei se recoltează mici fragmente din fiecare organ şi în special din cele cu leziuni macroscopice, care se fixează în formol neutru 4%. Neutralizarea formolului este necesară pentru evitarea precipitării pigmenţilor de formalină în piesele fizate. În acest scop se adaugă la soluţia concentrată de formol carbonat de calciu sau magneziu.
Pentru o fixare corespunzătoare volumul soluţiei trebuie să depăşească de 5-10 ori volumul pieselor.
Creierul se fixează frecvent în întregime, aşezându-l într-un vas care conţine 300-350 ml formol concentrat, după care se toarnă apă până când organul începe să plutească. Astfel secţionarea creierului, evidenţierea leziunilor macroscopice şi recoltarea pieselor pentru examenul histopatologic se fac după 7-10 zile. Diagnosticul anatomopatologic definitiv se formulează numai după terminarea examenului histopatologic.
Examenul bacteriologic
Pentru examenul bacteriologic se pot recolta sânge, diferite lichide, exudate şi conţinutul organelor.
Recoltarea se face în condiţii sterile.
În cazul organelor se procedează în felul următor: suprafaţa organului se arde cu o spatulă încinsă la bec Teclu, apoi se execută o secţiune în acest teritoriu cu un bisturiu steril (flambat).
Prin această incizie se pătrunde în interiorul organului cu o ansă de secreţie flambată şi răcită şi se recoltează conţinutul care va fi însămânţată pe diferite medii de culturi.
În scop orientativ se pot executa şi frotiuri.
Pentru examinările virusologice se recoltează fragmente din organele lezate.
Examenul toxicologic
În cazul suspiciunii unei intoxicaţii se recoltează în borcane separate: stomacul şi conţinutul gastric, intestinul subţire (0,5-1 m lungime), intestinul gros, fragmente de ficat (aproximativ 500 g), un rinichi, plămân, creier, sânge, urină. Aceste piese sau lichide nu se fixează. Ele se trimit în borcane sau sticluţe sigilate la laboratorul de toxicologie.
Alte examinări complementare
În cursul necropsiei se pot executa unele reacţii speciale pentru evidenţierea amiloidului, a grăsimilor, fierului şi a azotemiei.
Reacţia pentru amiloid
Pe o secţiune din organul afectat se picură soluţie Lugol, la care amiloidul se colorează în brun. Se spală soluţia Lugol şi se picură acid sulfuric 10%, la care culoarea brună virează în albastru închis.
Reacţia pentru azotemie
Un mic fragment din mucoasa gastrică este aşezat într-o cutie Petri şi se picură pe suprafaţa lui 1-2 picături de soluţie NaOH 20%. Cutia se închide imediat cu o sticlă de ceas care are la suprafaţa inferioară o picătură de reactiv Nessler. Sub acţiunea soluţiei de NaOH se eliberează amoniac, care produce un precipitat gălbui în reactivul Nessler.
Putrefacţia dă rezultate fals pozitive, din care motiv reacţia poate fi aplicată numai în primele ore după moarte.
Greutatea organelor la diferite vârste
Organul
Vârsta
Nou-născut
1 an
3 ani
5 ani
10 ani
15 ani
adult





M
F
M
F
M
F
Creier
380
910
1080
1250
1400
1260
1470
1235
1375
1250
Inimă
24
37
62
82
128
230
204
310
280
2 plămâni
54
150
260
290
500
715
670
Stg: 410
480
DR: 460
570
Splina
11
20
43
52
69
115
120
150
180
Ficat
150
300
460
560
830
1220
1360
1650
1525
Rinichi
12
32
50
54
82
110
120
150
Testicul
0,4




12

18

Gl. Tiroidă
5
3
8
8
20
23
35
Timus
13
17
25
25
26
37
10-20
suprarenala
3
1



4
3
3
SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN – TÂRGU MUREŞ
SERVICIUL CENTRAL DE ANATOMIE PATOLOGICĂ
Protocol de necropsie nr. ……….
Clinica, secţia:

Numele şi prenumele
Vârsta
Sex: ……. Ocupaţia de bază:
Ultimul domiciliu(R/U):
Data internării:
Data şi ora decesului:
Data şi ora necropsiei:
Medicul:
Au participat la necropsie:

DIAGNOSTIC CLINIC
DIAGNOSTICUL ANATOMOPATOLOGIC ŞI CONCLUZII
EPICRIZA
CONFRUNTARE ANATOMO-CLINICĂ. DIAGNOSTICUL DE BAZĂ
concordant (nozologic, etiologic, localizare, complicaţii finale)
neconcordant (nozologic, etiologic, localizare, complicaţii finale)
Data încheierii protocolului ……………….
Văzut de ………………
Autopsiat de ………………

Dimensiuni
Greutate
EXAMENUL EXTERN
Talia



Greutatea



Creier



Cord



Ventricul stg
Ventricul dr



Aorta ascendentă



Trunchi a. pulmonară



Plămân stâng



Plămân drept



Ficat



Rinichi stg



Rinichi dr



Splină



EXAMENUL INTERN
I. CAP, CUTIA CRANIANĂ
Pielea şi oasele capului:
Dura mater:
Leptomeninge:
Vasele bazei creierului:
Emisferele cerebrale:
Cerebel, punte, bulb:
Ventriculele cerebrale:
Baza craniului:
II. SITUS TORACIC
SITUS ABDOMINAL
III. APARATUL CARDIO-CIRCULATOR
Sacul pericardic:
Miocardul:
Endocard şi valve:
Cavităţile inimii:
Artere coronare:
Aorta:
A. pulmonară:
Sistemul arterial şi venos
IV. APARATUL RESPIRATOR
Nas, laringe, trahee:
Plămânul stâng:
Plămânul drept:
V. APARATUL DIGESTIV:
Gura, faringe, esofag:
Stomac:
Intestin subţire şi gros:
Ficat, vezica şi căile biliare:
Pancreas:
VI. RINICHII ŞI CĂILE URINARE
VII. ORGANELE GENITALE
VIII. SISTEMUL ENDOCRIN
IX. SISTEMUL LIMFATIC
X APARATUL OSTEO-ARTICULAR
Examen histopatologic:
Anexa nr. 3: TEHNICI DE PRELEVARE, FIXARE, TRANSPORT ŞI PUNERE ÎN LUCRU A BIOPSIILOR ŞI PIESELOR CHIRURGICALE
TITLUL I
Anatomia patologică este prin definiţie o disciplină situată în centrul medicinii umane, cunoştinţele acesteia având la bază studiul macroscopic şi microscopic al maladiilor. Este foarte important diagnosticul macroscopic atât al pieselor operatorii cât şi al organelor prelevate la necropsie pentru sintezele anatomo-clinice şi pentru un diagnostic complet.
1. Studiul macroscopic al biopsiilor. Prin biopsie se înţelege ansamblul de fragmente tisulare sau de organe prelevate fie prin puncţie cu ac sau cu trocare, fie prin metode endoscopice, fie de chirurg prin intervenţii laparoscopice, pentru obţinerea unui diagnostic histologic, care constituie proba formală că o intervenţie chirurgicală a fost bine efectuată, că sub tratament s-a obţinut ameliorarea bolii, etc.
2. Alfabetul şi gramatica anatomiei patologice sunt reprezentate de tehnica şi interpretarea necropsiei. Necropsia constituie încă cea mai importantă metodă de diagnostic, fiind ultimul control al actului medical. Efectuarea necropsiei arată: cât de complet a fost diagnosticul clinic (prezenţa unor afecţiuni mute clinic cum ar fi reactivarea tuberculozei la bolnavii în stadii terminale sau tumori maligne latente), cum a răspuns organismul la tratament, informaţii originale privind etiopatogenia bolii, eventuale leziuni importante pentru aparţinători (boli contagioase, ereditare sau iatrogene).
TITLUL II
PARTEA I: PROTOCOALE ORIENTATIVE DE MACROSCOPIE
Tehnicile de macroscopie vor fi adaptate particularităţilor fiecărei piese în parte cu condiţia respectării următoarelor cerinţe:
1. descrierea macroscopică a piesei şi a tuturor leziunilor macroscopice
2. prelevarea de fragmente din toate leziunile identificate macroscopic, pe cât posibil cu includerea în acelaşi fragment atât a ţesutului cu aspect macroscopic patologic cât şi normal
3. prelevarea tuturor ganglionilor limfatici identificaţi în piesă
4. prelevarea de fragmente de la nivelul marginilor de rezecţie
3.1. dacă leziunea identificată macroscopic se află la distanţă mare de limita de rezecţie (nu se poate include simultan, în acelaşi fragment, atât a leziunii cât şi a marginii de rezecţie), limita de rezecţie se poate recolta paralel cu planul inciziei dacă leziunea este localizată în apropierea marginii de rezecţie se recomandă recoltare perpendiculară pe planul inciziei aşa încât, în urma examinării microscopice să se poate măsura distanţa dintre leziune şi marginea de rezecţie – în cazul patologiei tumorale, acest tip de abordare permite stabilirea integralităţii rezecţiei în limite de siguranţă oncologică
1. AMPRENTE
1. Se taie un fragment tisular de 10/10/3 mm;
2. Se ţine cu pensa în aşa fel încât suprafaţa proaspăt tăiată să fie în sus;
3. Cu cealaltă mână se atinge uşor o lamă (curăţată cu alcool) de suprafaţa tăiată, în mai multe locuri. Nu se comprimă ţesutul. Dacă suprafaţa atinsă este excesiv de udă şi sângerândă, se aruncă lama şi se repetă cu o alta până când amprentele sunt opace. Se prepară patru lame.
4. Lamele se usucă rapid în aer fără a se încălzi. Uscatul fiecărei lame durează aproximativ 30 -60 secunde; dacă durata este mai mare înseamnă că amprentele sunt prea umede iar rezultatele nu vor fi satisfăcătoare;
5. În scop de standardizare se fixează, după uscare, cu alcool metilic şi se colorează cu: hematoxilină-eozină, Papanicolau, Giemsa sau Wright;
6. După pregătirea amprentelor, se fixează şi se trimite la histologie blocul de ţesut folosit pentru a corela datele obţinute.
2. APENDICE
Apendicectomie
Apendicectomia constă în extirparea întregului apendice după secţionarea mezoului şi ligaturarea bazei apendicelui care îl leagă de cec.
Orientarea piesei:
1. Se măsoară apendicele (lungime, grosime);
2. Printr-o secţiune transversală efectuată la 2 cm de apex se împarte apendicele în două fragmente;
3. Fragmentul proximal se secţionează transversal din 5 în 5 cm;
4. Fragmentul distal se împarte în jumătate printr-o secţiune longitudinală;
Descrierea piesei:
1. Lungimea şi diametrul maxim;
2. Suprafaţa externă: se precizează prezenţa de fibrină, puroi, hiperemie, perforaţie, starea mezenterului;
3. Peretele: leziuni difuze sau localizate;
4. Mucoasa: hiperemică, ulcerată, etc.;
5. Lumenul: obliterat, dilatat, conţinut: coproliţi, calculi, etc.;
Fig. 1 Apendice. Secţiuni pentru histologie (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie:
1. O secţiune transversală în 1/3 proximală, în apropiere de limita chirurgicală; dacă există tumoră se marchează limita chirurgicală cu tuş de China şi se mai face o secţiune din ea;
2. O secţiune transversală în 2/3 mijlocie;
3. O secţiune longitudinală în 1/3 distală.
3. ANALIZA CROMOZOMIALĂ
Recoltarea probelor
Analiza cromozomială a ţesuturilor excizate chirurgical (folosind tehnici directe sau indirecte) poate fi utilă în diagnosticul diferenţial dintre procesele reactive şi cele neoplazice. Ea poate demonstra defectele cromozomiale specifice asociate cu tipuri particulare de tumori. Se secţionează o piesă de ţesut viabil în stare proaspătă, cât mai curând posibil după excizia chirurgicală în condiţii sterile, şi se introduce într-o sticlă ce conţine mediu de cultură: RPMI sau DMEM; se trimite la laboratorul de genetică. Piesa trebuie să aibă 0,5 -1 cm în diametru sau cât de mult ne permite mostra; dacă nu se poate trimite imediat la laborator se păstrează la frigider la 4°C.
4. ANALIZA PRIN FLOW CYTOMETRY A PROLIFERĂRII CELULARE ŞI A CANTITĂŢII DE ADN
Se secţionează ţesutul viabil în cuburi de 0,5 cm3 cât mai curând posibil după excizie şi se introduce într-o sticlă ce conţine mediu de cultură (RPMI sau DMEM) şi se trimite la laborator; dacă transportul imediat nu este posibil se păstrează temporar în frigider la 4°C.
5. ANALIZA RECEPTORILOR HORMONALI
Determinarea receptorilor pentru diferiţi hormoni steroizi (estrogeni, progesteron, androgeni) a devenit o tehnică bine conturată pentru evaluarea unor ţesuturi excizate chirurgical, în special pentru carcinomul mamar. Se corelează cu răspunsul clinic la terapia hormonală şi, după unii autori, cu răspunsul clinic la agenţi chimioterapici. În unele cazuri de cancer metastatic poate da indicaţii privind locul de origine al tumorii primare. Probele trebuie luate din carcinomul recurent sau metastatic, chiar dacă tumora de origine a fost analizată anterior, pentru a stabili prezenţa sau absenţa în continuare a receptorilor.
Sunt disponibile două metode: biochimică şi imunohistochimică pentru determinarea receptorilor hormonali tisulari. Prima, bazata pe analiza cu charcoal-dextran, utilizată timp de mulţi ani, a fost progresiv înlocuită de metoda imunohistochimică. Procedeul de procurare al ţesutului pentru analiza imunohistochimică este următorul:
1. Examinarea ţesutului proaspăt, imediat după excizie; selectarea cu grijă a unei mostre, cu evitarea ariilor de necroză, ţesut adipos sau alte arii greu de examinat;
2. Se ia o mostră de 1 cm în diametrul maxim sau cât de mare este posibil. Instrumentele trebuie să fie curate dar pot să nu fie sterile;
3. Se îngheaţă rapid în azot lichid (-70°C), în izopentan sau cu spray de freon;
4. Se stochează în congelator până la trimiterea la laboratorul de analiză;
5. În scop de control se face examenul histologic al piesei din ţesutul apropiat celui recoltat pentru statusul hormonal;
6. BIOPSIA
Interpretarea biopsiilor este una dintre cele mai importante îndatoriri ale anatomopatologului. În biopsiile prin incizie, numai o porţiune a leziunii este luată şi de aceea manopera este strict pentru punerea diagnosticului. În biopsiile prin excizie, întreaga leziune este îndepărtată, de obicei cu o porţiune de ţesut normal şi de aceea procedeul serveşte atât pentru diagnostic cât şi ca tratament. Decizia pentru procedeul ales pentru biopsie depinde de mărimea leziunii; cu cât este mai mică, este mai logic să fie scoasă complet. Pericolul diseminării metastatice prin puncţia-biopsie (îndelung dezbătut în trecut) s-a dovedit a fi inconstant. Biopsiile se clasifică de asemenea după instrumentul folosit ca să le obţinem: bisturiu, cauter, ac sau endoscop. Dintre acestea cel mai puţin corespunzător pentru interpretarea microscopică este acela obţinut cu un cauter, deoarece acest instrument prăjeşte şi deformează ţesutul şi împiedică colorarea corespunzătoare.
1. Cu cât leziunea e mai mare, cu atât vor fi luate mai multe biopsii: sunt incluse mai multe structuri deoarece uneori leziunile pot fi prezente numai focal.
2. În tumorile ulcerate, biopsia din zona centrală ulcerată poate arăta numai necroză şi inflamaţie. Cea mai bună biopsie este cea luată de la periferie, deoarece include atât ţesut normal cât şi ţesut bolnav; totuşi biopsia nu trebuie să fie prea periferică pentru a nu se obţine numai ţesut normal.
3. Biopsia va fi destul de adâncă pentru ca relaţia dintre tumoră şi stromă să fie corect evaluată. Epiteliul afectat de carcinom are tendinţa să se detaşeze de stroma subiacentă. Aceasta va fi evitată oricând este posibil prin manevrarea cu atenţie a ţesutului.
4. Leziunile profunde sunt uneori însoţite de o reacţie importantă a ţesutului vecin, care poate fi caracterizată de: inflamaţie cronică, hiperemie, fibroză, calcificare, metaplazie osoasă. Dacă biopsia este prea periferică acesta poate fi singurul ţesut obţinut. Asemănător, într-o masă de ganglioni limfatici, un ganglion profund poate fi afectat de tumora malignă, în timp ce un ganglion superficial poate arăta numai hiperplazie nespecifică.
5. Când se obţin mai multe fragmente de ţesut, toate se vor trimite la laboratorul de anatomie patologică şi toate vor fi examinate microscopic. Uneori cel mai mic sau mai puţin expresiv fragment poate conţine elementele de diagnostic.
6. Zdrobirea sau stoarcerea ţesutului cu pensa în momentul biopsierii, al examinării macroscopice de către patologist, sau în timpul includerii, vor fi cu grijă evitate. Artefactele rezultate fac adeseori imposibilă interpretarea biopsiei.
7. Odată biopsia obţinută va fi pusă imediat într-un container, cu o cantitate potrivită de fixator.
8. În funcţie de natura cunoscută sau nu a leziunii se va avea în vedere necesitatea unor studii speciale prin: amprentă, microscopie electronică, citogenetică, patologie moleculară, citometrie în flux şi altele.
7. BIOPSIA CU AC
Orientarea piesei:
1. Se scoate ţesutul din fixator fără a-l stoarce, cu o pensă (nu se folosesc pense cu dinţi); se manevrează ţesutul în aşa fel pentru a fi păstrat intact; nu se taie transversal, ci mai degrabă se rulează (eventual in casetă) dacă este prea lung.
2. Căutaţi întotdeauna pe container, inclusiv pe interiorul capacului, să nu rămână uitate mici fragmente tisulare.
3. Dacă partea centrală a fragmentului tisular permite (fragment peste 1 cm lungime sau două fragmente tisulare) şi dacă se anticipează a fi utilă o colorare a grăsimii, se păstrează o porţiune de 3-5 mm în formol 10%.
Descrierea piesei:
1. Lungimea şi diametrul porţiunii centrale; numărul fragmentelor; culoarea.
2. Prezenţa omogenităţii sau lipsa ei.
Secţiuni pentru histologie:
Toate fragmentele primite (cu excepţia celui pentru coloraţii specifice).
8. BUZA
Excizia cuneiformă (în "V")
Orientarea piesei:
1. Fixarea piesei pentru câteva ore în formol 10%;
2. Se marchează marginile cu tuş de China;
3. Se taie piesa (ca în desen);
Descrierea piesei:
1. Mărimea piesei;
2. Caracteristicile tumorii: mărime, formă (ulcerată, polipoidă), localizare (la nivelul joncţiunii roşului buzelor cu pielea sau la nivelul pielii), distanţa faţă de margini.
Fig. 2 Rezecţie buză. Secţiuni pentru histologie (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie:
1. Secţiune transversală prin centru;
2. Marginile laterale, fără a le aranja (tunde).
9. CULTURI BACTERIENE, VIRALE şi FUNGICE
De câte ori un fragment proaspăt este primit la laborator şi aspectul macroscopic, secţiunile la gheaţă şi evoluţia clinică sugerează un proces infecţios, trebuiesc efectuate culturi (dacă acest lucru nu a fost făcut în sala de operaţii).
Fragmentele mari:
Tehnici utilizate pentru fragmentele operatorii mari (plămân, splină, etc.) primite intacte, în stare proaspătă:
Tehnica nr. 1:
- cu o spatulă încinsă se arde o suprafaţă limitată la aria de unde se recoltează;
- cu o lamă sterilă se face o secţiune adâncă prin această suprafaţă sterilă;
- cu un bisturiu, forceps sau cu o foarfecă se secţionează o porţiune de ţesut din interior;
- fragmentul obţinut se aşează într-un vas steril.
Tehnica nr. 2:
- cu spatula încinsă se arde o suprafaţă limitată la aria de unde se recoltează;
- prin această suprafaţă sterilă cu o lamă se efectuează o secţiune adâncă;
- prin deschizătura obţinută se introduce un beţişor cu material steril la un capăt; acesta se împinge dincolo de secţiune, în ţesut, se recoltează şi se aşează apoi în mediul adecvat pentru a fi transportat;
3. Pentru procesele chistice care necesită culturi de germeni anaerobi se aspiră 1 -4 ml cu o seringă sterilă cu ac; se elimină bulele de aer din seringă şi se injectează proba într-un mediu anaerob; dacă un astfel de mediu nu este disponibil se pune un dop de cauciuc la capătul acului.
Fragmentele mici:
Tehnica nr. 1:
- dacă fragmentele sunt primite proaspete într-un vas steril cu cererea de a se efectua un examen bacteriologic:
- se deschide vasul, se secţionează o porţiune de ţesut cu instrumente sterile şi piesa obţinută se aşează într-un vas steril;
- restul fragmentului se foloseşte pentru examenul histopatologic;
Tehnica nr. 2:
- dacă necesitatea efectuării unei culturi devine evidentă după ce fragmentul proaspăt a fost manipulat într-un mediu nesteril, se procedează după cum urmează:
- se taie cu o lamă sterilă un fragment de 1/1/1 cm;
- se sterilizează o pereche de forcepsuri prin spălare în etanol şi apoi prin flambare;
- se ţine fragmentul cu forcepsul sterilizat şi se spală în soluţie salină sterilă;
- se aşează fragmentul într-un vas steril; forcepsul se sterilizează din nou şi se ridică fragmentul dintr-o altă porţiune;
- se repetă spălarea cu soluţie salină;
- se aşează fragmentul într-un vas steril.
Toate fragmentele:
1. Fragmentele se trimit laboratorului de microbiologie cât mai curând posibil, după ce au fost obţinute şi identificate cu numele pacientului şi numărul buletinului de analiză; dacă fragmentul nu poate fi trimis imediat se păstrează în frigider la 4°C.
2. Se specifică culturile dorite şi organismele suspectate;
Cererile uzuale sunt următoarele:
obişnuit: includ germeni aerobi;
mai rar anaerobi, germeni acido-rezistenţi, fungi sau virusuri.
3. După ce a fost luată mostra pentru culturi, se recomandă efectuarea unui frotiu dintr-o arie adiacentă, se fixează în alcool şi se efectuează coloraţii pentru microorganismele suspectate (Ziehl-Neelsen, Gram).
10. DIAGNOSTICUL MOLECULAR
Prelevarea probelor
Evaluarea ţesutului folosind tehnici moleculare a devenit rapid un procedeu foarte important de diagnostic, în special pentru evaluarea cancerelor limfo-hematice şi ale copilului, precum sarcomul Ewing/PNET şi neuroblastomul.
Se prelevează 1 cm3 de ţesut tumoral proaspăt (sau cât există la dispoziţie) se pune în vase Petri care au pe fund hârtie de filtru umedă (nu prea îmbibată) cu soluţie salină şi se trimite imediat celui mai apropiat laborator. Dacă nu este fezabil transportul imediat, se îngheaţă la -70°C până la utilizare.
11. ESOFAG
Esofagectomia
Întinderea esofagectomiei depinde de tipul şi localizarea leziunii. Majoritatea esofagectomiilor constau în extirparea porţiunii distale a organului urmată de anastomoza eso-gastrică.
Orientarea piesei:
Două opţiuni sunt valabile. Prima este utilizată în majoritatea cazurilor.
1. Disecţia fragmentului în stare proaspătă; se deschide longitudinal de la un capăt la altul după marcarea cu tuş de China a marginilor, secţionând de partea opusă a tumorii; dacă este inclusă şi o porţiune de stomac, se deschide de-a lungul marii curburi în continuitate cu linia de secţiune a esofagului.
a. se disecă grăsimea periesofagiană şi se caută ganglionii limfatici;
b. prelevatul se divide în 3 porţiuni: adiacentă, proximală şi distală de tumoră (ultima poate include limfoganglionii cardio-esofagieni);
c. fragmentul disecat se fixează cu ace pe un suport de plută, cu mucoasa în sus şi se aşează într-un vas larg ce conţine formol 10%, cu piesa în jos, pentru o noapte;
d. se efectuează 2 fotografii tip Polaroid şi se identifică pe ele locul secţiunilor care au fost efectuate;
e. după fixarea fragmentelor se marchează cu tuş de China, ambele capete ale mucoasei şi ţesutul moale din jurul tumorii;
2. Se umple lumenul cu vată sau tifon impregnate în formol 10%. Se fixează o noapte: cu o foarfecă se efectuează secţiuni în partea opusă tumorii, apoi se completează divizarea prin secţiuni cu un cuţit lung în partea opusă.
Descrierea piesei:
1. lungimea şi diametrul sau circumferinţa fragmentului; dacă este inclus şi stomacul proximal se indică lungimea de-a lungul marii şi micii curburi;
2. tumora: mărime, aspect (vegetantă, nodulară, infiltrantă, ulcerată, etc.); dacă este implicat circumferenţial întregul organ; profunzimea invaziei; extensia în stomac sau în organele vecine; distanţa faţă de ambele linii de rezecţie şi faţă de cardia;
3. mucoasa: aspectul mucoasei non-neoplazice; distal de tumoră se poate recunoaşte mucoasa esofagiană; dacă se evidenţiază esofag Barrett se descrie lungimea segmentului şi aspectul mucoasei; se notează dacă lumenul este dilatat proximal de tumoră;
4. perete: îngroşat, varice, etc.;
5. stomacul, dacă este prezent: caracteristicile joncţiunii cardio-esofagiene şi ale mucoasei gastrice;
6. ganglionii limfatici: numărul celor găsiţi, mărimea celui mai mare; dacă macroscopic apar invadaţi de tumoră;
Secţiuni pentru histologie:
1. tumoră: 4 secţiuni longitudinale care să includă obligatoriu, o porţiune de mucoasa non-neoplazică, proximal de tumoră şi o alta, distal faţă de tumoră;
2. mucoasa non-neoplazică: 2-3 secţiuni transversale, la diferite distanţe de marginile tumorii, proximal sau distal în funcţie de localizarea tumorii;
3. stomacul, dacă este prezent: 2 secţiuni, una prin joncţiunea gastro-esofagiană;
4. linia proximală de rezecţie: o secţiune;
5. linia distală de rezecţie: o secţiune;
6. ganglionii limfatici: adiacenţi, proximali sau distali de tumoră.
Fig. 3 Esofagectomie. Secţiuni pentru histologie (adaptat după Ackermann).
12. EXTREMITĂŢI
12.1. Amputaţia în boala ocluzivă vasculară
Orientarea piesei:
1. Extirparea mănunchiurilor vasculo-nervoase: femural, popliteu, tibial posterior şi a vaselor peroniere:
a. se aşează extremitatea pe masa de disecţie cu suprafaţa posterioară în sus. Disecţia se efectuează mai repede dacă un asistent ţine fragmentul şi ajută la retracţia lambourilor;
b. incizia longitudinală a pielii la nivelul liniei mijlocii a regiunii poplitee şi în cele 2/3 superioare ale regiunii tibiale posterioare;
c. incizia oblică a pielii de la capătul de jos al primei incizii până la 2 cm sub limita posterioară a maleolei mediale;
d. cu un bisturiu sau cuţit se secţionează pe întreaga linie de incizie ţesutul subcutanat şi fascia superficială;
e. În regiunile femurală posterioară şi poplitee, separat, se face o disecţie fină şi atentă a muşchilor: semitendinos, semimembranos şi a capului medial al gastrocnemianului separându-i de bicepsul femural şi de capul lateral al gastrocnemianului; acesta manevră va expune nervii sciatic şi tibial posterior precum şi vasele femurale şi poplitee;
f. adâncind inciziile descrise la punctele "b" şi "c" în regiunea tibială posterioară, secţionăm muşchii gastrocnemian şi solear şi tendonul calcaneului. Aşa cum am văzut, sub septul fascial intermuscular se află mănunchiul vasculo-nervos tibial posterior şi vasele peroniere.
g. Începând de la capătul lor superior se face disecţia şi excizia nervilor sciatic şi tibial posterior până la locul unde ultimul nerv se alătură vaselor poplitee;
h. Începând de la capătul lor superior se face disecţia şi excizia vaselor femurale şi poplitee până la locul unde ultimele dintre ele se alătură nervului tibial posterior;
i. excizia în bloc a vaselor poplitee şi a nervului tibial posterior;
j. se continuă cu extirparea întregului mănunchi vasculo-nervos tibial posterior până la porţiunea cea mai joasă a inciziei pielii şi se face o secţiune transversală la acest nivel. Mănunchiul poate fi excizat împreună cu porţiunile fasciale şi musculare învecinate.
k. În final, se face excizia vaselor peroniere împreună cu fibrele musculare învecinate; aceste vase sunt localizate în spatele peroneului şi al membranei interosoase, în interiorul fibrelor musculare ale flexorului lung al halucelui.
2. Extirparea mănunchiului vasculo-nervos tibial anterior:
a. se aşează extremitatea cu suprafaţa ei anterioară în sus;
b. incizia longitudinală a pielii de la nivelul unui punct localizat între capul peroneului şi tuberozitatea tibiei la o distanţă egală între cele două maleole;
c. cu un bisturiu sau cuţit, pe întreaga linie de incizie, se secţionează ţesutul subcutanat şi fascia superficială;
d. În porţiunea de mijloc a inciziei se secţionează cu o foarfecă sau cu un cuţit, fibrele muşchiului tibial anterior până la membrana interosoasă; se descoperă o parte a mănunchiului vasculo-nervos tibial anterior;
e. printr-o disecţie fină sau mai puţin fină se separă masele musculare regionale în porţiunea superioară şi tendoanele în partea inferioară, astfel încât se evidenţiază toată lungimea mănunchiului vasculo-nervos tibial anterior;
f. se secţionează transversal prin porţiunea inferioară a mănunchiului vasculo-nervos tibial anterior; se trage mănunchiul în jos şi se secţionează împreună cu o porţiune din muşchii adiacenţi şi membrana interosoasă; capătul superior al mănunchiului vasculo-nervos devine liber şi se trage în jos;
3. Extirparea blocului tisular împreună cu vasele dorsale ale piciorului:
a. se trasează un dreptunghi de 3 -4 cm lărgime în partea dorsală a piciorului, extinzându-se de la partea inferioară a inciziei tibiale anterioare, până în porţiunea proximală a primului spaţiu interosos;
b. la nivelul dreptunghiului se secţionează pielea, ţesutul subcutanat, fascia superficială, tendoanele şi muşchii din regiune precum şi fascia profundă. Mai nou, se secţionează până la faţa dorsală a oaselor regiunii;
c. cu un bisturiu sau cuţit se excizează întregul bloc tisular, se îndepărtează toate ţesuturile moi de pe linia osoasă; vasele se află în profunzimea acestei regiuni;
4. Extirparea blocului tisular ce conţine vasele plantare mediale şi laterale:
a. se aşează extremitatea cu faţa posterioară în sus;
b. se trasează pe plantă un dreptunghi folosind următoarele repere anatomice: linia posterioară a maleolei mediale, partea medială a piciorului, baza oaselor metatarsiene şi partea laterală a piciorului. Limita transversală poate fi determinată aproximativ, împărţind planta în cinci;
c. la nivelul dreptunghiului se secţionează pielea, ţesutul subcutanat, aponevroza plantară şi fascia, muşchii regionali şi tendoanele. De fapt se taie până la suprafaţa oaselor din regiunea plantară;
d. cu o disecţie fină se îndepărtează întregul bloc tisular pentru a se realiza expunerea în întregime a oaselor şi a ligamentelor;
e. blocul tisular se împarte printr-o secţiune longitudinală: jumătatea medială reprezintă blocul tisular al vaselor plantare mediale iar jumătatea laterală reprezintă blocul tisular al vaselor plantare laterale;
5. Recoltarea fragmentelor de piele, ţesut moale şi os (dacă este cazul), cu arii de ulceraţie, necroză sau infecţie;
6. Toate ţesuturile excizate se fixează în formol 10% o noapte. Mănunchiurile vasculo-nervoase se prind în ace pe o placă de plută;
7. După ce mănunchiurile vasculo-nervoase au fost fixate bine, se secţionează transversal la fiecare 4-5 mm şi se examinează cu atenţie peretele şi lumenul vaselor;
Descrierea piesei:
1. tipul amputaţiei; mărimea extremităţii;
2. lungimea şi circumferinţa;
3. aspectul pielii: ulcere (localizare, mărime, extindere), hemoragie, dermatită de stază;
4. ţesutul subcutanat; muşchi; oase şi articulaţii;
5. aspectul arterelor şi venelor mari; prezenţa aterosclerozei (gradul), trombozei, etc.;
Fig. 4 Amputaţii pentru boli vasculare ocluzive. Secţiuni pentru histologie (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie:
1. piele: o secţiune;
2. arterele şi venele mari, nervii, o secţiune de la fiecare nivel;
3. muşchii scheletici, o secţiune de la fiecare nivel;
4. oase şi articulaţii, o secţiune de la fiecare nivel.
12.2. Amputaţia pentru tumori osoase
Orientarea piesei:
1. Înainte de amputaţie se studiază radiografiile;
2. Se măsoară lungimea şi circumferinţa (inclusiv măsura circumferinţei la nivelul tumorii, dacă aceasta este vizibilă sau cunoscută);
3. Determinarea prezenţei, poziţiei şi dimensiunilor biopsiei;
4. Se cercetează grupele majore de ganglioni limfatici, se identifică şi se aşează în vase separate;
5. Cu un fierăstrău electric se secţionează transversal marginea proximală a osului;
6. Se înlătură toate ţesuturile moi (până la periost) din jurul osului implicat cu un bisturiu, forceps şi foarfeci. Înainte de a acţiona se trec în revistă datele clinice şi radiografiile. Dacă pe radiografii sau în timpul disecţiei se observă extensia tumorală în ţesuturile moi se disecă în jurul acestor arii şi se menţine aceasta în continuitate cu osul. Dacă, din studiul radiografiei, tumora nu pare să implice articulaţia, se secţionează prin ea; dacă implică articulaţia, aceasta se lasă intactă şi cu un fierăstrău (electric) se face o secţiune transversală în osul adiacent neimplicat, la aproape 5-10 cm de articulaţie. Dacă există o incizie anterioară se iau mostre pentru examenul histologie de-a lungul întregii linii de incizie;
7. Se secţionează longitudinal cu un fierăstrău (electric) fragmentul de os obţinut. În cele mai multe cazuri se preferă împărţirea fragmentului într-o jumătate anterioară şi una posterioară; în alte cazuri se recomandă secţiuni sagitale, laterale şi oblice. Tipul de os implicat şi localizarea tumorii pot determina care plan de secţiune dă cele mai multe informaţii;
8. Se examinează secţiunile, se efectuează două seturi de fotografii Polaroid; pe unul din ele se identifică locul secţiunilor care au fost făcute;
9. Se examinează în lumină fluorescentă dacă înainte de amputaţie a fost administrată tetraciclină (pentru a descoperi focare satelite);
10. Se fac secţiuni paralele cu fierăstrăul (electric), tăind felii de aprox. 5 mm grosime; se efectuează radiografii ale secţiunilor; din piesele osoase rămase se efectuează secţiuni adiţionale care se fotografiază;
11. Se disecă repede ţesuturile moi care au fost detaşate de osul implicat. Se secţionează sagital cu un fierăstrău toate oasele mari care se află în porţiunea stângă a fragmentului şi se examinează cu atenţie căutând alte leziuni sau focare tumorale. Se deschid articulaţiile mari şi se examinează atent;
Descrierea piesei:
1. Tipul amputaţiei; dimensiunile extremităţii;
2. Lungimea şi circumferinţa extremităţii, inclusiv circumferinţa la nivelul tumorii;
3. Aspectul, poziţia şi dimensiunile locului de biopsie;
4. Caracteristicile tumorii:
a. localizare; osul implicat: diafiza, metafiza sau epifiza; medulara, corticala sau periostul; dacă este prezentă linia epifizară şi dacă tumora trece de ea; dacă tumora afectează cartilajul articular şi cavitatea articulară; dacă se extinde în ţesuturile moi; dacă tumora ridică periostul; dacă incizia anterioară este prezentă şi dacă se evidenţiază extensia tumorii de-a lungul ei;
b. trăsăturile tumorale: mărime, formă, culoare, limite, consistentă; dacă pare a fi formată din os, cartilaj, ţesut fibros sau mixoid, cu modificări chistice, hemoragice sau necroză;
c. distanţa tumorii faţă de marginea osoasă a rezecţiei;
5. Aspectul la distanţă de tumoră: eventuale leziuni satelite observate ca focare fluorescente la examinarea anterioară;
6. Aspectul extremităţii restante dacă este anormal: piele, ţesut adipos subcutanat, muşchi, vase şi nervi mari, alte oase, articulaţii;
7. Numărul ganglionilor limfatici găsiţi şi aspectul lor;
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: 4 secţiuni sau mai multe în funcţie de mărime şi extensie. Se recoltează din toate ariile care macroscopic au aspect diferit. Pe cât posibil, secţiunile efectuate trebuie să includă periferia tumorii, cortexul adiacent, măduva, linia epifizară, cartilajul articular, periostul şi ţesuturile moi;
2. Locul inciziei anterioare (dacă este prezent): se fac secţiuni pe tot parcursul lui;
3. Secţiuni din osul macroscopic neafectat, la jumătatea distanţei dintre tumoră şi marginea rezecţiei. Dacă tumora prinde capătul superior al osului se efectuează secţiuni din porţiunea mijlocie a osului proximal;
4. Marginea osoasă a rezecţiei, un fragment;
5. Se recoltează din orice arie de aspect anormal, oriunde în os, ţesut moale sau piele;
6. Ganglionii limfatici: dacă macroscopic sunt normali se iau numai cei reprezentativi; dacă macroscopic sunt anormali sau dacă există suspiciuni clinice de metastazare ganglionară se pun toţi în lucru.
12.3. Amputaţia pentru tumori de ţesuturi moi
Orientarea piesei:
1. Se trec în revistă studiile imagistice (CT, RMN) efectuate anterior amputaţiei;
2. Se măsoară lungimea şi circumferinţa extremităţii inclusiv la nivelul tumorii;
3. Se determină aspectul, poziţia şi dimensiunile locului biopsiei anterioare;
4. Se cercetează grupul major de ganglioni limfatici, se identifică şi se aşează în vase separate.
5. Se secţionează pielea şi se incizează cu atenţie ţesutul adipos subcutanat, muşchii, arterele şi venele majore, nervii din jurul tumorii evitând secţionarea ultimilor. Dacă este necesar se foloseşte drept ghid un atlas de anatomie. Se determină cât mai clar posibil relaţia tumorii cu următoarele structuri: piele, ţesut adipos subcutanat, muşchi, artere, vene, nervi, periost, os. Dacă este cazul se aplică marcaje pe piesele anatomice majore.
6. După ce toate marginile tumorale au fost determinate se excizează întreaga arie cu un bisturiu sau cu o foarfecă, lăsând o margine de ţesut normal;
7. Se conturează două opţiuni, ele fiind valabile pentru fragmentul astfel obţinut: prima este utilizată în majoritatea cazurilor. În ambele opţiuni, dacă este prezent locul inciziei anterioare, se iau mostre pentru examenul histologie.
a. se împarte tumora în felii cu un cuţit lat şi ascuţit; se continuă disecţia cu bisturiul, foarfecă sau forcepsul pentru a determina interacţiunile tumorii cu structurile menţionate anterior; se aşează în formol 10% fragmentele recoltate din arii diferite, 24 ore;
b. se aşează întregul fragment într-un vas larg ce conţine formol 10%, se acoperă cu un prosop, se lasă în frigider la 4°C o noapte; cu un cuţit mare şi ascuţit se efectuează secţiuni paralele; se fac 2 fotografii Polaroid şi pe una din ele se identifică locul secţiunilor;
8. La nivelul extremităţilor restante se secţionează rapid ţesuturile moi, căutând alte focare tumorale sau alte leziuni;
9. Cu fierăstrăul se secţionează longitudinal oasele principale; se practică o secţiune prin aria în care osul este în contact cu ţesutul moale tumoral; se examinează extensia tumorală sau alte leziuni;
10. Se deschid articulaţiile principale şi se examinează.
Descrierea piesei:
1. Tipul amputaţiei; dimensiunile extremităţii;
2. Lungimea şi circumferinţa extremităţii, inclusiv circumferinţa la nivelul tumorii;
3. Aspectul, poziţia şi dimensiunile locului biopsiei anteriore;
4. Caracteristicile tumorale:
a. localizarea primară: ţesutul adipos subcutanat; compartimentele musculare (care anume); fascii;
b. extensia tumorală în relaţie cu pielea, ţesutul adipos subcutanat, fascia profundă, muşchiul, periostul, osul, articulaţia, vasele şi nervii (specificându-se care); prinderea vaselor sau nervilor de către tumoră;
c. dacă incizia anterioară este prezentă, şi dacă este evidenţiată o extensie tumorală de-a lungul ei;
d. mărimea (în trei dimensiuni), forma, culoarea, margini (încapsulată, nodulară, infiltrativă), consistenţa, modificări secundare (chisturi, necroză, hemoragie);
e. prezenţa de modificări mixoide, focare de calcificare, cartilaj sau os;
f. distanţa cea mai scurtă de la tumoră la marginea rezecţiei;
5. Aspectul extremităţii restante, dacă este anormal; pielea, ţesutul adipos subcutanat, muşchii, vasele mari şi nervii, osul (invazie tumorală, osteoporoză, măduva osoasă), articulaţiile (osteoartrita);
6. Aspectul şi numărul ganglionilor limfatici găsiţi.
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: 4 secţiuni sau mai multe în funcţie de mărime şi extindere. Se recoltează din toate ariile care macroscopic sunt diferite; pe cât posibil secţiunile efectuate trebuie să includă periferia tumorii şi ţesutul adipos din jur, pielea, periostul, vasele şi/sau nervii.
2. Locul inciziei anterioare, dacă există, se pune în lucru pe toată lungimea;
3. Ganglionii limfatici: dacă macroscopic sunt normali, se recoltează cei mai reprezentativi; dacă macroscopic sunt anormali sau dacă există suspiciune clinică de metastaze ganglionare, se pun toţi în lucru;
4. Marginile proximale ale rezecţiei, câte o secţiune din ţesutul adipos subcutanat şi muşchi (pielea şi osul, dacă este necesar).
13. FETUS – avorton.
Descrierea piesei:
1. Sex, greutate, perimetrul cranian, toracic şi lungimea piciorului.
2. Luna aproximativă de gestaţie – după lungimea fătului.
3. Condiţii generale: bine păstrat, macerat.
4. Anomalii interne şi externe.
5. Cordonul ombilical: aspect, numărul vaselor.
6. Placenta – vezi descrierea anterioară.
Secţiuni pentru histologie:
1. Embrion mic: secţiune sagitală în funcţie de talie (1/2).
2. Făt mare: un fragment din pulmon, stomac (inclusiv conţinut gastric), rinichi, etc.
3. Placenta – vezi descrierea anterioară.
14. FICAT
Operaţiile făcute pe ficat includ: rezecţia în "V", rezecţia segmentală, lobectomia dreaptă extinsă şi formală şi lobectomia stângă, trisegmentectomia (rezecţia ambelor segmente lobare drepte şi a segmentului medial al lobului stâng) şi hepatectomia totală, urmată de transplant hepatic. Delimitarea segmentelor hepatice este dificilă în piesa de excizie şi uneori este necesară consultarea cu chirurgul pentru orientarea piesei.
Orientarea piesei:
1. Se măsoară şi se cântăreşte piesa;
2. Pentru tumorile parenchimului hepatic: se colorează cu tuş de China marginile chirurgicale şi se taie secţiuni paralele, de 1 cm, într-un plan ce corespunde în mare secţiunilor făcute la CT, dacă a fost folosită investigaţia;
3. Pentru tumorile ductelor biliare mari: se identifică toate ductele biliare şi marginile chirurgicale vasculare (cu ajutorul chirurgului, când este necesar); se palpează ductele biliare pentru zonele indurate; se deschid ductele mari longitudinal cu foarfecă; după ce se fac fotografii se secţionează ductele perpendicular pe axul lung; se caută limfoganglionii biliari.
Descrierea piesei:
1. Mărimea şi greutatea piesei;
2. Aspectul suprafeţei capsulare;
3. Pentru tumori ale parenchimului hepatic: mărimea, culoarea, consistenţa, marginile, relaţia cu suprafaţa capsulară, vasele mari (vena portă şi hepatică) şi arborele biliar; distanţa faţă de marginile chirurgicale; dacă sunt multiple; aspectul ficatului non-tumoral (congestie, semne de obstrucţie biliară, ciroză);
4. Pentru tumori ale ductelor biliare mari: la fel ca la punctul 2., urmărindu-se în plus: existenţa componentei papilare intraductale, a ariilor de stenoză sau dilataţie ductală, prezenţa de litiază biliară;
5. Vezica biliară: dacă este prezentă (vezi instrucţiunile de la colecistectomie); relaţia cu parenchimul hepatic sau cu tumora de ducte biliare;
6. Limfoganglionii biliari: număr, mărime şi aspect.
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: 4 secţiuni sau mai multe în funcţie de mărime. Se prelucrează din toate zonele macroscopic diferite. Dacă sunt prezenţi noduli se iau fragmente din fiecare (maxim 5). Dacă nu este foarte mare tumora de ducte biliare se pune în lucru în întregime;
2. Marginile chirurgicale: se iau din zonele ce par macroscopic cele mai apropiate de tumoră. În cazul tumorii de ducte biliare mari, una din secţiuni trebuie să conţină ductele biliare şi vasele din marginea chirurgicală;
3. Ficatul non-neolplazic: câte o secţiune din porţiunea distală şi proximală faţă de tumoră;
4. Vezica biliară: o secţiune (când este prezentă);
5. Limfoganglionii în întregime (când sunt prezenţi).
15. GANGLION LIMFATIC
15.1. Biopsie
Orientarea piesei:
1. Dacă ganglionul este primit în stare proaspătă, se taie secţiuni perpendiculare de la 2 la 3 mm în axul lung şi:
a. se ia o porţiune mică pentru cultură dacă suspectăm o boală infecţioasă;
b. se fac patru amprente de pe suprafaţa de secţiune pe lame curăţate cu alcool; se fixează cu metanol şi se colorează cu Giemsa, Papanicolau, hematoxilină-eozină şi Wright.
c. dacă se suspectează boli limfohematice se trimite ţesutul pentru markeri celulari (flow cytometry), citogenetică şi genetică moleculară (vezi instrucţiunile).
d. restul de ţesut, se fixează în formol 10% pentru examen histologie.
2. Dacă proba este primită deja fixată în formol 10%, se taie în secţiuni de 3 mm.
Descrierea piesei:
1. Se precizează dacă limfoganglionul primit a fost adus proaspăt sau fixat.
2. Dimensiunile limfoganglionului şi aspectul capsulei.
3. Aspectul suprafeţei de secţiune: culoare, nodularitate, hemoragie sau necroză.
Secţiuni pentru histologie: 1-3 secţiuni transversale, în funcţie de talia limfoganglionului, incluzând cel puţin capsula.
15.2. Disecţia limfoganglionilor – instrucţiuni generale
Orientarea piesei:
1. Se disecă ganglionul conţinut în grăsimea organului aflat în stare proaspătă, folosind pense şi foarfeci ascuţite. Se disecă grăsimea cât mai aproape de peretele organului; aici este locul unde sunt localizaţi ganglionii. Aceştia se împart în grupe în funcţie de indicaţiile specifice.
2. Sunt posibile două opţiuni:
a. se caută în grăsime ganglionii în piesa proaspătă, sub o lumină puternică, cu ajutorul foarfecelor, penselor şi bisturiului. Se evită zdrobirea ganglionilor prin palpare dură. Dacă nu sunt identificaţi destui ganglioni se ia legătura cu anatomopatologul şef sau cu chirurgul;
b. se fixează în formol 10% sau soluţie Carnoy pe timpul nopţii şi se caută ganglionii a doua zi. Este de preferat cel de-al doilea fixator, întrucât el îndepărtează grăsimea într-o oarecare măsură.
Descrierea piesei:
1. Numărul ganglionilor din fiecare grup.
2. Dimensiunea celui mai mare ganglion din fiecare grup.
3. Aspect, dacă este în mod evident afectat de o tumoră.
Secţiuni pentru histologie:
1. Toţi ganglionii vor fi trimişi pentru examen histo-patologic.
2. Limfoganglionii mici (până la 3 mm grosime, după îndepărtarea grăsimii) sunt trimişi ca un singur bloc.
3. Mai multe grupe de ganglioni mici pot fi trimise în acelaşi bloc (casetă).
4. Ganglionii mai mari sunt secţionaţi în două sau trei felii dacă este necesar. O secţiune trebuie trimisă pentru fiecare din ganglionii mai mari.
5. Restul se păstrează în formol 10%, identificat corespunzător ca aparţinând grupului ganglionar.
15.3. Limfoganglioni axilari
Vezi mastectomia.
15.4. Limfoganglioni inghinali
1. Toţi ganglionii limfatici sunt trimişi ca un singur grup, dacă chirurgul nu i-a trimis separaţi pe cei superficiali de cei profunzi. Trebuie găsiţi minimum 12 ganglioni limfatici.
2. O secţiune transversă a venei safene interne va fi trimisă pentru examen histologie.
15.5. Limfoganglioni cervicali
Disecţia standard radicală include îndepărtarea ganglionilor limfatici cervicali, muşchiul sterno-cleido-mastoidian (m. sem), vena jugulară internă, nervul spinal accesor şi glanda submaxilară; coada parotidei este uneori inclusă.
În disecţia radicală modificată (cunoscută ca disecţia Bocea), m. sem, nervul spinal accesor şi vena jugulară internă sunt omise.
În disecţia radicală extinsă a gâtului, în afară de structurile îndepărtate în operaţia standard, se excizează şi ganglionii retrofaringieni, paratraheali, parotidieni, suboccipitali şi ganglionii mediastinali superiori.
În disecţia regională a gâtului (parţială sau selectivă) se îndepărtează numai staţia ganglionară bănuită a fi prima metastazată.
Instrucţiunile ce urmează se referă la disecţia standard radicală a gâtului şi trebuiesc modificate pentru celelalte trei. Din cauza lipsei delimitărilor anatomice în procedurile modificate şi regionale, încadrarea ganglionilor limfatici în anumite grupe va fi făcută de chirurg. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul ganglionilor limfatici din afara grupelor, îndepărtaţi prin operaţii extinse.
Orientarea piesei:
1. Se orientează proba şi se împarte în grupul submaxilar, platisma, m. scm, vena jugulară internă şi ganglionul conţinut în grăsime.
2. Se împart ganglionii limfatici în 6 grupe în funcţie de apartenenţa lor la partea superioară sau inferioară a probei şi de relaţia lor cu m. scm. Trebuie găsiţi un minimum de 40 de ganglioni limfatici*.
*Alţi anatomopatologi folosesc o schemă alternativă în care ganglionii limfatici sunt împărţiţi în 5 regiuni: anterioară(submentală şi submandibulară), jugulară superioară, jugulară medie, jugulară inferioară şi posterioară (triunghiul posterior).
Descrierea piesei:
1. Locul şi tipul primului neoplasm.
2. Lungimea m. scm.
3. Se precizează dacă este inclusă vena jugulară, lungimea ei şi dacă este invadată de tumoră.
4. Prezenţa tumorii în ganglionii limfatici, glanda submaxilară, ţesut moale ori muşchi.
5. Dimensiunea celui mai mare ganglion.
Secţiuni pentru histologie:
1. Ganglionii limfatici cervicali supero-anteriori, cel puţin un fragment.
2. Ganglionii limfatici cervicali jugulari superiori, cel puţin un fragment.
3. Ganglioni limfatici cervicali supero-posteriori, cel puţin un fragment.
4. Ganglioni limfatici cervicali infero-anteriori, cel puţin un fragment.
5. Ganglioni limfatici cervicali jugulari inferiori, cel puţin un fragment.
6. Ganglioni limfatici cervicali infero-posteriori, cel puţin un fragment.
7. Glandă submaxilară, cel puţin un fragment.
8. Venă jugulară, cel puţin un fragment.
9. Muşchi sterno-cleido-mastoidian, cel puţin un fragment.
10. Glandă tiroidă dacă este prezentă, cel puţin un fragment.
Fig. 5 Disecţia radicală a limfoganglionilor cervicali (adaptat după Ackermann).
15.6. Limfoganglioni retroperitoneali
1. Pentru evaluarea cât mai corectă a acestei probe este esenţial ca chirurgul să împartă ganglionii limfatici pe grupe în timpul disecţiei şi să le trimită la laborator în containere separate. În cele mai multe spitale, chirurgii urologi împart ganglionii limfatici după cum urmează:
- suprahilari (deasupra arterei renale);
- inter – aorto-cavi superiori;
- pericavi;
- periaortici;
- iliaci comuni (excizaţi de obicei numai cei de pe partea tumorii);
2. Dacă proba este trimisă ca o singură piesă, este necesar să se identifice cu ajutorul chirurgului marginile superioare şi inferioare şi regiunile peri -aortice şi pericave. Când acest lucru este stabilit, ganglionii limfatici pot fi împărţiţi în următoarele grupe:
- periaortici superiori;
- periaortici medii;
- periaortici inferiori;
- pericavi superiori;
- pericavi mijlocii;
- pericavi inferiori;
- pericavi superiori;
- pericavi mijlocii;
- pericavi inferiori;
- iliaci comuni (se specifică partea);
3. Dacă chirurgul nu este prezent sau nu poate orienta piesa, toţi ganglionii limfatici sunt trimişi ca un singur grup. Trebuie găsiţi cel puţin 25 ganglioni limfatici.
Fig. 6 Disecţia limfoganglionilor retroperitoneali (adaptat după Ackermann).
16. GLANDA MAMARĂ
16.1. Biopsia şi excizia locală a unei mase palpabile
Se descrie după o incizie circumareolară (de preferat pentru motive estetice) sau după o incizie radială cu prelevarea parţială a leziunii (biopsie incizională) sau a întregii formaţiuni cu limita periferică de ţesut normal (biopsie excizională sau lumpectomie), ultima putând fi asociată cu prelevare de ganglioni axilari.
Orientarea piesei:
1. Se măsoară talia formaţiunii prelevate; dacă depăşeşte 50 g se precizează şi greutatea;
2. Se usucă folosind o hârtie de filtru, se aplică tuş de China pe suprafaţă şi se usucă, din nou, cu o hârtie de filtru;
3. Dacă este necesar, se radiografiază piesa;
4. Se fac secţiuni de 3-4 mm grosime (fragment de maximum 3 cm; dacă fragmentul prelevat este mai mare, se taie în două, se fixează 1-2 ore în formol 10% şi aşezându-se cu suprafaţa de secţiune în jos, se fac secţiuni sagitale;
5. Dacă este necesar, se prelevează un fragment pentru studiul receptorilor hormonali.
Descrierea piesei:
Talie în trei dimensiuni, consistenţa piesei, aspectul suprafeţei de secţiune (fibroză, chisturi, talie, număr conţinut) calcificări, mase tumorale, (talie în trei dimensiuni, coloraţie, margini, consistenţă, necroză, distanţă de marginile chirurgicale).
Secţiuni pentru histologie:
1. Piesele mici – în totalitate;
2. Piesele mai mari – cel puţin 2/3 din ţesutul mamar (fără ţesut adipos), incluzându-se orice leziune vizibilă macroscopic şi marginile chirurgicale date cu tuş de China.
16.2. Excizia direcţionată mamografic a glandei mamare
Orientarea piesei:
1. Radiografierea întregii piese;
2. Măsurarea piesei;
3. Aplicarea tuşului de China (vezi anterior);
4. Secţionarea prin planul ecuatorial la interval de 3 -4 mm;
5. Radiografierea fragmentelor şi etichetarea acestor radiografii;
6. Dacă tumora este suficient de vizibilă sau are talie suficientă se prelevează un fragment pentru studiul receptorilor hormonali (dacă tumora nu se vede cu ochiul liber, nu se trimite un fragment pentru analiza receptorilor).
Descrierea piesei:
1. Talie în trei dimensiuni, consistenţa piesei;
2. Aspectul suprafeţei de secţiune (fibroză, chisturi, talie, număr, conţinut) calcificări, mase tumorale, (talie în trei dimensiuni, coloraţie, margini, consistenţă, prezenţa de necroză, distanţă de marginile chirurgicale).
Fig. 7 Excizie direcţionată mamografic. Secţiuni pentru histologie (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie:
1. Se pune în lucru în totalitate şi se numerotează ca în cazul radiografiilor.
16.3. Mastectomie
Există mai multe proceduri. Mastectomia radicală Halsted este aproape abandonată; constă în îndepărtarea completă a parechimului glandular mamar, a ţestului adipos înconjurător şi subiacent, a muşchilor pectorali mici şi mari şi a conţinutului axilar în continuitate şi în bloc.
Mastectomia radicală modificată (mastectomia extinsă simplă şi mastectomia totală) constă în îndepărtarea ţesutului mamar inclusiv prelungirea axilară, împreună cu mamelonul, a pielii înconjurătoare şi de cantităţi variabile din ţesutul adipos de susţinere din axila profundă, împreună cu limfoganglionii prezenţi. Muşchii pectorali sunt păstraţi.
Mastectomia simplă constă în îndepărtarea în întregime (sau aproape în întregime) a ţesutului mamar, a mamelonului şi de cantităţi variabile de piele înconjurătoare.
Mastectomia subcutanată include ţesut mamar fără a fi acoperit de piele sau de mamelon şi frecvent, fără prelungirea axilară.
În cadranectomie se îndepărtează o porţiune a sânului corespunzătoare unuia dintre cele patru cadrane, asociată frecvent cu îndepărtarea conţinutului axilar.
Tilectomia (biopsie excizională) constă în îndepărtarea unei mase tumorale în totalitate, împreună cu cantităţi variabile de ţesut mamar înconjurător.
În sfârşit, mastectomia supraradicală (doar cu o valoare istorică) constă dintr-o mastectomie radicală asociată cu rezecarea de fragmente din peretele toracic: stern, coastele nr. 2, 3, 4, 5, ţesut conjunctiv subpleural care conţine vasele mamare interne şi limfoganglioni. Pleura poate fi prezentă în prelevat.
Orientare: prima zi.
1. Cântărirea prelevatului;
2. Orientarea: pentru mastectomia radicală se utilizează grăsimea axilară ca marker al părţii laterale şi secţionarea chirurgicală a muşchilor ca marker al părţii superioare. Se aşează pe masa de disecţie cu partea posterioară în sus, cu punctul cel mai inferior spre medic, astfel încât medicul să fie aşezat în spatele piesei. De notat că la joncţiunea dintre treimea superioară şi treimea medie a muşchiului pectoral mare fibrele musculare merg în direcţie orizontală.
3. Disecţia grupului de ganglioni este în funcţie de intervenţia chirurgicală:
Mastectomia radicală (rar practicată dar inclusă din motive istorice şi pentru că este completă).
a. Aranjarea muşchiului pectoral şi a conţinutului axilar în poziţie anatomică utilizează ca ghid fibrele musculare ale pectoralului mic. Conţinutul axilar care este, uneori, parţial detaşat de muşchi în timpul operaţiei când sunt aranjate cu grijă, vor forma o margine liniară de masa adipoasă care se extinde în sus şi lateral încrucişând suprafaţa muşchiului micul pectoral;
b. Utilizând muşchiul pectoral minor ca ghid se împarte axila în trei segmente:
- nivelul I (inferior), până la marginea inferioară a muşchiului;
- nivelul II (mediu), între marginea superioară şi inferioară a muşchiului;
- nivelul III (superior), deasupra marginii superioare a muşchiului.
Se prelevează separat şi se fixează o noapte în soluţie Carnoy, preferată deoarece pe lângă fixare dizolvă şi grăsimea;
c. Se îndepărtează muşchiul micul pectoral şi se caută limfoganglionul interpectoral Rotter, găsibil, de obicei, lângă marginea laterală a suprafeţei posterioare a muşchiului marele pectoral. Dacă limfoganglionul nu apare se prelevează testul adipos de la acest nivel;
d. Se îndepărtează muşchiul marele pectoral şi se caută o invazie tumorală la acest nivel.
Mastectomia radicală modificată.
a. Se separă ţesutul axilar de sân;
b. Se împarte ţesutul axilar într-o jumătate superioară şi una inferioară şi se fixează peste noapte în containere separate.
4. Se aşează prelevatul cu pielea în sus şi cu poziţia orei 6 cât mai aproape de anatomopatolog (ca şi cum ar fi faţă în faţă cu pacientul).
5. Se evaluează aspectul suprafeţei externe şi se măsoară; se palpează masele tumorale sau nodularităţile; cu un creion marker rezistent la apă, se trasează o linie verticală care trece prin mamelon şi o alta perpendiculară pe ea, tot prin mamelon, împărţind astfel sânul în patru cadrane: supero-extern, infero-extern, infero-intern şi supero-intern.
6. Se îndepărtează mamelonul şi areola utilizând foarfecele, scalpelul, forcepsul, etc. şi se fixează separat peste noapte.
7. Cu un cuţit cu lama lungă se taie longitudinal sânul în felii de 2 cm grosime; una dintre secţiuni va trece exact prin linia mediană desenată anterior (care separă cele două jumătăţi: medială şi laterală). Se etalează fragmentele în ordine pe suprafaţa plană, menţinând orientarea: se examinează fiecare fragment cu atenţie; se fotografiază sau se examinează radiologie dacă este cazul; se iau fragmentele pentru studiul receptorilor hormonali, dacă este cazul; se fixează toate fragmentele peste noapte păstrând orientarea prin aşezarea părţilor plane într-un vas lung (preferabil) sau înşirându-le împreună.
Orientare: a doua zi.
Fig. 8 Schema limfoganglionilor glandei mamare. Secţiuni pentru histologie (adaptat după Ackermann).
1. Limfoganglionii (de la mastectomia radicală sau radical modificată): din ţesutul axilar se disecă şi se prelevează toţi nodulii albi; se găsesc minim 20 de limfoganglioni în mastectomia radicală uzuală.
2. Mamelonul, dacă este ridicat după fixare, se fac secţiuni transversale cu pielea; dacă este retractat sau invertit se fac mai multe secţiuni perpendiculare pe suprafaţa pielii prin mamelon şi areolă, paralele, de 2 -3 mm grosime.
3. Secţiunile glandei mamare se reexaminează şi se fac noi secţiuni dacă este necesar.
Descrierea piesei: (este preferabil să se facă note în timpul examinării piesei din prima zi şi să se dicteze cazul în întregime a doua zi).
1. Partea (dreapta sau stânga) şi tipul de mastectomie;
2. Structurile incluse în prelevat şi enumerarea lor: piele, mamelon, sân, muşchiul marele şi micul pectoral, ţesut axilar, şi structuri ale peretelui toracic;
3. Greutate şi dimensiuni (lungimea cea mai mare a pielii şi lungimea perpendiculară pe ea);
4. Aspectul suprafeţei externe. Se vor urmări:
a. forma şi culoarea pielii;
b. localizarea şi extinderea modificărilor cutanate;
c. aspectul mamelonului şi areolei (eroziuni, ulceraţii, retracţii, inversii);
d. localizarea leziunii şi alte trăsături care trebuiesc desemnate prin stabilirea distanţei de la mamelon şi cordon, cu numerotare în direcţia acelor de ceasornic;
e. descrierea anomaliilor (la palpare, etc.).
5. Aspecte ale suprafeţelor de secţiune. Se urmăresc:
a. relativa cantitate de grăsime şi parenchim;
b. ducte chistice şi dilatate: talie, număr, localizare, conţinut;
c. mase tumorale: cadranul şi distanţa de la mamelon, profunzimea prin piele, talie, formă, consistenţă, culoare, eventuală necroză sau hemoragie, calcificări, ataşarea lor la piele, muşchi, fascie, mamelon;
d. limfoganglionii prezenţi, numărul din fiecare grup, talia fiecărui limfoganglion din grup, talia şi localizarea limfoganglionilor care conţin macroscopic tumora evidentă.
Secţiuni pentru histologie:
1. Sân. Se iau trei secţiuni din tumoră; se prelevează fragmente din toate leziunile notate macroscopic sau radiografie; se ia cel puţin o secţiune din fiecare cadran (se utilizează drept ghid liniile marcate cu o zi înainte la nivel cutanat), în următoarea ordine: cadran superior extern, cadran inferior extern, cadran inferior intern, cadran superior intern.
2. Mamelon. – vezi mai sus.
3. Muşchiul marele pectoral (în mastectomii radicale). Se ia o secţiune din orice zonă anormală macroscopic sau dacă nu se găseşte, din aria cea mai apropiată de tumoră.
4. Limfoganglioni: toţi limfoganglionii trebuiesc prelevaţi; limfoganglionii mici sunt puşi în totalitate; limfoganglionii peste 5 mm în diametru sunt secţionaţi; dacă ţesutul adipos axilar este modificat macroscopic se prelevează şi de aici fragmente; ordinea numerelor va fi următoarea:
- mastectomia radicală: nivel 1 (axilar inferior), nivel 2 (axilar mediu), nivel 3 (axilar înalt), limfoganglionul interpectoral (Rotter) sau dacă nu se evidenţiază, ţesutul adipos de la acest nivel.
- mastectomia radicală modificată: jumătatea inferioară, jumătatea superioară (se recomandă a nu se folosi termenele utilizate la mastectomia radicală).
ALGORITM DE DIAGNOSTIC ANATOMO-PATOLOGIC:
UNITATEA SANITARĂ
LOCALITATEA
BULETIN DIAGNOSTIC HISTOPATOLOGIC
NR: ………. din DATA: ……………..
Nume: …………………. Prenume: ………………….
Vârsta …………. Sex ……….. CNP ………………….
Nr. Foaie de Observaţie ………………….
Localitatea ………………….
Diagnostic clinic ………………….
Alte informaţii clinice relevante ………………….
Secţia ………………….
EXAMEN MACROSCOPIC
Dimensiunea tumorii: cea mai mare …. Lxl ….
Număr de piese:
unică
multiplă
Fixat |_| Nefixat |_| Secţionat |_| Nesecţionat |_|
Relaţia cu marginea profundă …………….
Tipul:
Tumorectomie
Localizarea

Sectorectomie
Dreapta
cadranul supero-extern
Mastectomie
Stânga
cadranul infero-extern
Alt tip
Bilaterală
cadranul supero-intern
Nespecificat
Nespecificată
cadranul infero-intern
Prelevarea limfoganglionilor: (ggl limfatici neprelevaţi, doar limfogangl santinelă, limfoggl santinelă şi disecţia axilei, disecţia axilei)

cadranul central
Dimensiunea piesei: …………….

nespecificat
Culoare …………….
Aspectul tumorii:
Consistenţă …………….
Ganglioni limfatici:
Gradul de delimitare faţă de ţesuturile adiacente …………….
Numărul:
Relaţia cu marginile chirurgicale …………….
Localizarea (dacă este specificată de chirurg):
EXAMEN MICROSCOPIC
Tipul histologic în conformitate cu clasificarea OMS 2003
Tumorile epiteliale
Carcinomul ductal infiltrativ, NOS
- Carcinomul mixt
- Carcinomul pleomorf
- Carcinomul cu celule gigante de tip osteoclastic
- Carcinomul cu trăsături coriocarcinomatoase
- Carcinomul cu trăsături melanocitare
Carcinomul lobular infiltrativ
Carcinomul tubular
Carcinomul cribriform infiltrativ
Carcinomul medular
Carcinomul mucinos şi alte tumori cu mucină abundentă:
- Carcinomul mucinos
- Chistadenocarcinomul şi carcinomul mucinos cu celule columnare
- Carcinomul cu celule în „inel cu pecete"
Tumorile neuroendocrine:
- Carcinomul neuroedocrin solid
- Tumora carcinoidă atipică
- Carcinomul cu celule mici/cu celule în „bob de ovăz"
- Carcinomul neuroendocrin cu celule mari.
Carcinomul papilar infiltrativ
Carcinomul micropapilar infiltrativ
Carcinomul apocrin infiltrativ
Carcinomul metaplazic:
- Carcinomul metaplazic pur epitelial
- Carcinomul scuamos infiltrativ
- Adenocarcinomul cu metaplazie cu celule fusiforme
- Carcinomul adenoscuamos
- Carcinomul mucoepidermoid
- Carcinomul metaplazic mixt epitelial mezenchimal
Carcinomul cu conţinut abundent în lipide
Carcinomul secretor
Carcinomul oncocitar
Carcinomul adenoid-chistic
Carcinomul cu celule acinare
Carcinomul cu celule clare cu conţinut abundent în glicogen
Carcinomul sebaceu
Carcinomul inflamator
Neoplazia lobulară – carcinom lobular is
Leziuni proliferative intraductali
- Hiperplazia ductală fără atipii
- Atipia epitelială plată
- Hiperplazia ductală atipică
- Carcinomul ductal in situ
Carcinomul microinvaziv
Neoplasmele papilare intraductale:
- Papilomul central
- Papilomul periferic
- Papilomul atipic
- Carcinomul papilar intraductal
- Carcinomul papilar intrachistic
Proliferările epiteliale benigne
- Adenozele
- Adenoza sclerozantă
- Adenoza apocrină
- Blunct duct adenosis
- Adenoza microglandulară
- Adenoza adenomioepitelială
- Cicatricea radiară sclerozantă
- Adenoamele
- Adenomul tubular
- Adenomul de lactaţie
- Adenomul apocrin
- Adenomul pleomorf
- Adenomul ductal
Leziunile mioepiteliale
Mioepitelioza
Adenoza adenomioepitelială
Adenomioepiteliomul
Mioepiteliomul malign
Tumorile mezenchimale
Hemangiomul
Angiomatoza
Hemangiopericitomul
Hiperplazia stromală pseudoangiomatoasă
Miofibroblastomul
Fibromatoza (agresivă)
Tumora miofibroblastică inflamatorie
Lipomul
Angiolipomul
Tumora cu celule granulare
Neurofibromul
Schwanomul
Angiosarcomul
Liposarcomul
Rabdomiosarcomul
Osteosarcomul
Leiomiomul
Leiomiosarcomul
Tumorile fibroepiteliale
Fibroadenomul
Tumora phyllodes
Tumora phyllodes benignă
Tumora phyllodes borderline
Tumoră phyllodes malignă
Sarcomul stromal periductal cu grad jos de malignitate
Hamartomul mamar
Tumorile mamelonare
Adenomul mamelonar
Adenomul siringomatos
Boala Paget a mamelonului
Gradul histologic:
Formare de tubi
predominant, peste 75 %
1 punct
moderat, între 10-75 %
2 puncte
scăzut, sub 10 % sau absent
3 puncte
Pleomorfism nuclear
discretă variaţie în talie şi formă
1 punct
moderată variaţie în talie şi formă
2 puncte
marcată variaţie în talie şi formă
3 puncte
Mitoze
0-5 mitoze/10 câmpuri mărite de 400x
1 punct
6-10 mitoze/10 câmpuri mărite de 400x
2 puncte
peste 11 mitoze/10 câmpuri mărite de 400x
3 puncte
TOTAL


Grad I: 3-5 puncte/Grad II: 6-7 puncte/Grad III: 8-9 puncte/Scorul nu poate fi determinat
Dimensiunea componentei invasive:
Asocierea carcinomului ductal in situ
Asocierea carcinomului lobular in situ
cea mai mare dimensiune în cm
dimensiunea
prezent
dimens adiţionale în cm
pattern-ul architectural
neidentificat
nu poate fi determinată
grad nuclear


necroza

Stadializarea TNM …………….
Tumora primară (T)
Tx – tumora primară nu poate fi evaluată
T0 – nu există dovezi ale unei tumori primare
Tis – carcinom in situ
Tis (DCIS) – carcinom ductal in situ
Tis (LCIS) – carcinom lobular in situ
Tis (Paget) – boala Paget a mamelonului, fără tumoră (Boala Paget a mamelonului asociată cu tumoră mamară se clasifică în funcţie de diametrul tumorii)
T1 – tumoră cu diametrul maxim < 2 cm
T1mic – microinvazie < 0,1 cm în cea mai mare dimensiune
T1a – tumoră cu diametrul > 0,1 cm şi < 0,5 cm, în cea mai mare dimensiune
T1b – tumoră cu diametrul > 0,5 cm şi < 1 cm, în cea mai mare dimensiune
T1c – tumoră cu diametrul > 1 cm şi < 2 cm, în cea mai mare dimensiune
T2 – tumoră cu diametrul >2 cm şi < 5 cm, în cea mai mare dimensiune
T3 – tumoră cu diametrul > 5 cm, în cea mai mare dimensiune
T4 – tumoră de orice dimensiune cu extensie directă la peretele toracic, piele:
T4a – extensie la peretele toracic, fără să includă muşchiul pectoral
T4b – edem (inclusiv "pielea în coajă de portocală") sau ulceraţia tegumentelor sânului, sau noduli cutanaţi sateliţi localizaţi la nivelul aceluiaşi sân.
T4c – atât T4a cât şi T4b
T4d – carcinom inflamator
Ganglioni limfatici regionali (N)
Nx – ganglionii limfatici nu pot fi evaluaţi (de exemplu, excizaţi într-o intervenţie anterioară)
N0 – fără adenopatii regionale metastatice
N1 – metastaze mobile în ganglionul(ii) axilar(i) ipsilateral(i)
N2 – metastaze în ganglionii axilari ipsilaterali fixaţi sau în ganglionii mamari interni ipsilaterali aparent clinic (diagnosticaţi clinic şi/sau imagistic) în absenţa unei metastaze evidente în ganglionii axilari
N2a – metastaze în ganglionii axilari ipsilaterali fixaţi unul de altul sau de alte structuri
N2b – metastaze în ganglionii mamari interni ipsilaterali aparent clinic (diagnosticaţi clinic şi/sau imagistic) în absenţa unei metastaze evidente în ganglionii axilari
N3 – metastaze în ganglionii infraclaviculari ipsilaterali sau în ganglionii mamari interni ipsilaterali aparent clinic (diagnosticaţi clinic şi/sau imagistic) în prezenţa unei metastaze evidente în ganglionii axilari; sau metastază în ganglionii supraclaviculari ipsilaterali cu sau fără implicarea ganglionilor axilari sau mamari interni:
N3a – metastaze în ganglionii infraclaviculari ipsilaterali şi în ganglionii axilari
N3b – metastaze în ganglionii mamari interni ipsilaterali şi în ganglionii axilari
N3c – metastaze în ganglionii supraclaviculari ipsilaterali
Ganglioni limfatici regionali (pN)
pNx – ganglionii limfatici regionali nu pot fi clasificaţi (excizaţi într-o intervenţie anterioară/nu au fost prelevaţi pentru examen histopatologic)
pN0 – nu s-au evidenţiat metastaze histologic, nu s-au realizat teste suplimentare pentru identificarea celulelor tumorale izolate
pN0(i-) – nu s-au evidenţiat metastaze histologic, imunomarcaj negativ
pN0(i+) – celule tumorale izolate identificate histologic sau cu imunomarcaj pozitiv, nici un focar > 0,2 mm
pN0(mol-) – nu s-au evidenţiat metastaze histologic, teste moleculare negative (RT-PCR)
pN0(mol+) – nu s-au evidenţiat metastaze histologic, teste moleculare pozitive (RT-PCR)
pN1 – metastaze în 1-3 ganglioni axilari ipsilaterali sau/şi în ganglionii mamari interni; metastaze microscopice detectate în ganglionul santinelă inaparent clinic
pN1mi – micrometastaze (> 0,2 mm şi < 2 mm)
pN1a – metastaze în 1-3 ganglioni axilari
pN1b – metastaze în ganglionii mamari interni; metastaze microscopice detectate în ganglionul santinelă inaparent clinic
pN1c – metastaze în 1-3 ganglioni axilari ipsilaterali şi în ganglionii mamari interni; metastaze microscopice detectate în ganglionul santinelă inaparent clinic
pN2 – metastaze în 4-9 ganglioni axilari ipsilaterali sau în ganglionii mamari interni ipsilaterali, aparent clinic, în absenţa metastazelor în ganglionii axilari
pN2a – metastaze în 4-9 ganglioni axilari, cel puţin una > 2 mm
pN2b – metastaze în ganglionii mamari interni ipsilaterali, aparent clinic, în absenţa metastazelor în ganglionii axilari
pN3 – metastaze în 10 sau mai mulţi ganglioni axilari sau în ganglionii infraclaviculari sau în ganglionii mamari interni ipsilaterali, aparent clinic, în prezenţa a 1 sau mai mulţi ganglioni axilari pozitivi, sau în peste 3 ganglioni axilari cu metastaze microscopice clinic negative în ganglionii mamari interni; sau în ganglionii mamari supraclaviculari ipsilaterali
pN3a – metastaze în 10 sau mai mulţi ganglioni axilari, cel puţin una > 2 mm sau metastaze în ganglionii infraclaviculari
pN3b – metastaze în ganglionii mamari interni ipsilaterali, aparent clinic, în prezenţa a 1 sau mai mulţi ganglioni axilari pozitivi, sau în peste 3 ganglioni axilari şi în ganglionii mamari interni cu metastaze microscopice detectate în ganglionul santinelă inaparent clinic
pN3 – metastaze în ganglionii mamari supraclaviculari ipsilaterali
Metastaze la distanţă (M)
Mx – metastazele la distanţă nu pot fi evaluate
M0 – fără metastaze la distanţă
M1 – metastaze la distanţă
____Stadiu 0 – Tis N0 M0
____Stadiu I – T1N0M0
____Stadiu IIA – T0N1M0, T1N1M0, T2N0M0
____Stadiu IIB – T2N1M0, T3N0M0
____Stadiu IIIA – T0N2M0, T1N2M0, T2N2M0, T3N1M0, T3N2M0
____Stadiu IIIB – T4N0M0, T4N1M0, T4N2M0
____Stadiu IIIC – orice TN3M0
____Stadiu IV – orice T orice NM1
Margini de rezecţie chirurgicale: Se specifică marginea şi distanţa în mm a leziunii faţă de marginea cea mai apropiată.
marginile nu pot fi evaluate
margini neinteresate de carcinom invaziv
margini neinteresate de carcinom ductal in situ
margini interesate de carcinom invaziv
margini interesate de carcinom ductal in situ
Invazia vaselor limfatice/venoase
Invazia perineurală
Tegument
Absentă
Absentă
Perete toracic
Prezentă
Prezentă

Nedeterminată
Nedeterminată


Invazia altor ţesuturi

Microcalcificări


neidentificate


prezente în carcinomul in situ


în carcinomul invaziv


în ţesutul non-neoplazic


prezente atât în tumoră cât şi în ţesutul neoplazic


Alte leziuni histopatologice adiţionale:
Examen IHC
ER (nr. lamei pe care s-a realizat)
Pozitiv (% nuclei pozitivi)
Negativ
PR (nr. lamei pe care s-a realizat)
Pozitiv (% nuclei pozitivi)
Negativ
Her2/neu (nr. lamei pe care s-a realizat)
Scor IHC
ISH
Diagnostic final
Medic anatomopatolog:
17. GLANDELE PARATIROIDE
Paratiroidectomia
Îndepărtarea glandelor paratiroide afectate se face de obicei complet, dar în caz de hiperplazie, o porţiune (aproximativ o jumătate) din glandă este reţinută in situ sau implantată în antebraţ.
Orientarea piesei:
1. Se cântăreşte cu grijă fiecare glandă pe o balanţă de mare precizie, după îndepărtarea grăsimii din jur, dar înaintea îndepărtării oricărui ţesut paratiroidian prelevat pentru îngheţare sau pentru alte secţiuni.
2. Se etichetează cu grijă fiecare glandă paratiroidă.
Descrierea piesei:
Greutate, culoare, consistenţă şi aspect exterior al fiecărei glande.
Secţiuni pentru histologie:
Tot ţesutul paratiroidian (cu excepţia glandei mărite în exces, din care vor fi luate minimum trei secţiuni); se va marca cu atenţie locul de prelevare.
18. GLANDA PAROTIDĂ
Rezecţie pentru tumori
Cel mai obişnuit tip de operaţie este parotidectomia superficială (cunoscută şi ca lobectomie laterală: îndepărtarea lobului superficial al parotidei cu păstrarea de nerv facial), parotidectomia totală (îndepărtarea atât a lobilor superficiali cât şi profunzi, cu sacrificarea nervului facial) şi submaxilectomia totală.
Orientarea piesei:
1. Se badijonează marginile chirurgicale cu tuş de China.
2. Se fixează în totalitate sau după secţionare, în funcţie de talia prelevatului.
3. Se fac secţiuni paralele.
4. Se verifică prezenţa de limfoganglioni intraparotidieni şi prezenţa de nervi în parotidectomiile totale.
5. Dacă prelevatul include disecţia radicală cervicală se urmăresc instrucţiunile din capitolul de disecţie radicală a limfoganglionilor.
Descrierea piesei:
1. Tipul de prelevat: parotidectomia superficială, parotidectomia totală fără nerv facial, parotidectomia totală cu nerv facial, submaxilectomia totală, precizându-se partea operatorie.
2. Tumora: talie, localizare, formă, distanţa faţă de marginea operatorie; poate fi solitară sau multiplă, chistică sau solidă, încapsulată, circumscrisă sau prost delimitată, cu zone de hemoragie sau necroză; se va preciza extensia extraglandulară.
3. Aspectul glandei nonneoplazice.
4. Aspectul limfoganglionilor intraparotidieni şi extraparotidieni;
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: 4 sau mai multe fragmente în funcţie de talie; capsula sau marginile tumorale vor fi incluse obligatoriu.
2. Glanda non-neoplazică: 1 fragment.
3. Margini chirurgicale: vezi mai sus.
4. Marginile nervului facial, dacă este inclus: 1 fragment.
5. Limfoganglionii: dacă sunt incluşi.
19. INJECTAREA PIESELOR: GHID GENERAL
Injectarea pieselor chirurgicale poate fi folosită pentru a ilustra macroscopia ca şi pentru a asigura o bună fixare. Procedeul este foarte util pentru lobectomii, pneumectomii, cistectomii, colectomii şi evisceraţii pelvice.
1. Se umple parţial cu fixator (formol 10%) un vas mare;
2. Se pregăteşte în mod specific fiecare piesă (vezi instrucţiunile de la fiecare organ);
3. Se pun în vas şi se injectează cu formol 10%;
4. Se adaugă fixator în vas în aşa fel ca nivelul său să acopere piesa;
5. Pe suprafaţa piesei se pun greutăţi adiţionale;
6. Se acoperă vasul;
7. Se fixează 24 de ore înainte de disecţie.
20. INTESTIN GROS
20.1. Colectomie pentru afecţiuni non-tumorale
Orientarea piesei:
1. Se scot câţiva limfoganglioni şi se detaşează mezenterul cât timp piesa este încă proaspătă;
2. Sunt două posibilităţi în studiul intestinului, depinzând de tipul afecţiunii prezente şi de starea în care se află piesa la primirea în laborator:
a. se deschide intestinul longitudinal, se fixează pe o placă şi se lasă o noapte în formol 10%;
b. injectarea piesei (vezi ghidul general pentru injectare). Se evacuează materiile fecale prin masaj extern uşor. Se continuă curăţarea cu un jet uşor de formol 10% sau de ser fiziologic (nu cu apă) îndreptat spre lumenul intestinal. Un capăt al piesei se închide, se injectează formol 10% apoi se închide şi celălalt capăt; dacă este o leziune stenozantă asiguraţi-vă că fixatorul trece de partea îngustată. Dacă nu trece, piesa nu va fi bine fixată; în acest caz se deschide lumenul şi se procedează ca la punctul 2.a. Injectarea este utilă în cazul diverticulozei.
3. Se fac două fotografii tip Polaroid şi se marchează pe una din ele locul secţiunilor;
4. În general se iau secţiunile perpendicular pe direcţia pliurilor mucoasei.
Descrierea piesei:
1. Zona de intestin rezecată, lungimea şi cantitatea de mezenter;
2. Mucoasa: tipul leziunilor, extinderea, ulceraţii (liniare sau transverse), adâncimea, pseudopolipi, hemoragii, fisuri etc.
3. Pereţi: îngroşare (focală sau difuză), atrofie, fibroză, necroză;
4. Seroasă: fibrină, puroi, fibroză, aderenţă de mezenter;
5. Diverticuli: număr, mărime, localizarea în relaţie cu teniile, conţinut, prezenţa inflamaţiei, hemoragiei sau a perforaţiei.
Secţiuni pentru histologie:
1. Din masa anormală se prelevează secţiuni reprezentative (la latitudinea anatomopatologului);
2. Limitele de rezecţie proximală şi distală în caz de colită (cel puţin o secţiune);
3. Apendicele, dacă este inclus în piesă.
20.2. Colectomie pentru afecţiuni tumorale
Principalele tipuri de rezecţie a intestinului gros sunt: colectomia totală, hemicolectomia dreaptă (care include colonul mai sus de flexura hepatică, cecul, valva ileocecală, o parte din ileonul terminal şi mezenterul corespunzător), colectomia transversă (de la flexura hepatică la cea splenică), hemicolectomia stângă (de la flexura splenică la colonul sigmoid), cea anterioară joasă (rectosigmoid) şi rezecţia abdomino-perineală (sigmoid, colon, rect şi anus).
Orientarea piesei:
1. se disecă limfoganglionii şi se îndepărtează mezoul cât timp piesa este proaspătă;
2. sunt două posibilităţi pentru studiul intestinului, depinzând de mărimea şi localizarea tumorii şi de starea piesei la primirea în laborator:
a. se deschide intestinul longitudinal pe toată lungimea, încercând să nu se taie prin tumoră; se fixează pe o placă şi se pune în formol 10%;
b. injectarea piesei.
3. se fac două fotografii tip Polaroid şi se marchează pe una din ele locul secţiunilor făcute;
4. În cazul în care tumora este adânc penetrantă se disecă venele cu atenţie căutând invazia tumorală;
5. În general, secţiunile se iau perpendicular pe direcţia pliurilor mucoasei.
Descrierea piesei:
1. partea de intestin rezecată, lungimea, cantitatea de mezou;
2. _
a. caracteristicile tumorale: mărimea (inclusiv grosimea); extinderea în jurul intestinului; forma (plată, conopidiformă, ulcerată); prezenţa de necroză sau hemoragii; extinderea în peretele intestinal; afectarea seroasei, limfoganglionilor sateliţi; evidenţierea invaziei în vasele sanguine şi în organele din jur;
b. distanţa tumorii faţă de linia pectinată, reflecţia peritoneală, fiecare capăt de rezecţie;
3. alte leziuni ale intestinului şi aspectul mucoasei neinvadate; se menţionează absenţa polipilor;
4. numărul de ganglioni găsiţi; dacă ei par să fie invadaţi sau nu de tumoră; mărimea celui mai mare limfoganglion.
Fig. 9 Schema colectomiei tumorale. Secţiuni pentru histologie (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: cel puţin 3 secţiuni (extinse în tot peretele);
2. Secţiuni reprezentative din ţesutul conjunctiv subseros, din grăsime şi din vasele sanguine din jurul tumorii, cel puţin o secţiune;
3. Alte leziuni ale intestinului, cel puţin o secţiune;
4. Limita proximală de rezecţie, cel puţin o secţiune;
5. Limita distală de rezecţie, cel puţin o secţiune;
6. Intestinul dintre tumoră şi limita distală de rezecţie (la jumătate sau la 5 cm, după caz), cel puţin o secţiune;
7. Apendicele, dacă este inclus în piesă, cel puţin o secţiune;
8. Limfoganglionii, în funcţie de numărul lor:
a. din jurul tumorii;
b. distal de tumoră;
c. proximal de tumoră;
d. de la cel mai îndepărtat punct al rezecţiei (zonele din jurul vaselor ligaturate); cel puţin o secţiune;
9. În rezecţiile abdomino-perineale: joncţiunea anorectală, cel puţin o secţiune.
20.3. Polipectomia
Orientarea piesei:
1. Se fixează piesa intactă în formol 10% câteva ore;
2. Se măsoară diametrul capului şi lungimea pediculului;
3. Pentru polipii cu pedicul scurt (sau fără pedicul) se identifică secţiunea chirurgicală şi se secţionează longitudinal;
4. Pentru polipii cu pedicul lung (> 1 cm.) se taie o secţiune transversală din pedicul lângă marginea de rezecţie şi apoi se taie polipul longitudinal, lăsând atât de mult pedicul cât intră în blocul (caseta) de includere;
5. Dacă jumătate din capul polipului are peste 3 mm, se secţionează din partea convexă a acestuia până se aduce la această dimensiune.
Descrierea piesei:
1. Dimensiunile polipului, diametrul capului şi lungimea pediculului;
2. Polip sesil/pediculat, ulcerat sau nu, cu suprafaţa netedă sau papilară, dacă există chisturi la secţionare transversală, dacă pediculul are particularităţi.
Fig. 10 Secţionarea piesei de polipectomie. Secţiuni pentru histologie (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie:
1. O secţiune longitudinală (inclusiv cu marginile chirurgicale ale polipului fără pedicul sau cu pedicul subţire);
2. O secţiune transversală a bazei pediculului (dacă este lung);
3. Apendicele, dacă este inclus în piesă (cel puţin un fragment).
ALGORITM DE DIAGNOSTIC:
CARCINOM COLORECTAL EXAMEN ŞI DIAGNOSTIC ANATOMOPATOLOGIC
Nume pacient ………………………… CNP …………….
Nr. AP ………….
Medic anatomopatolog
DATE CLINICE
Tratament anterior:
absent |_|
neprecizat |_|
chimioterapie |_|
chimioterapie + radioterapie |_|
Tipul intervenţiei chirurgicale
Colectomie.
|_| segmentară |_| dreaptă |_| transversală stângă |_| sigmoidiană |_| rectosigmoidiană |_| totală |_|
Rezecţie rectală. |_| anterioară |_| amputaţie abdomino-perineală
|_| tumorectomie trans-anală |_| rezecţie cu coborâre trans-anală |_|
|_| neprecizată
|_| alte tipuri ………………
EXAMEN MACROSCOPIC
Localizare tumorală: multifocalitate: |_|
da |_| nu |_|
|_| cec |_| colon stâng |_| nu se observă tumora
|_| colon drept |_| sigmoid macroscopic
|_| unghi colonic drept |_| recto-sigmoid |_| altă localizare …………..
|_| colon transvers |_| rect
|_| unghi colonic stâng |_| neprecizată
Lungimea piesei: ……… cm, din care ……… cm intestin subţire
Dimensiunile tumorii: lungime …… cm, lăţime …… cm, grosime ……… cm
% invaziei tumorale circumferenţiale:
|_| 1/4 |_| 1/2 |_| 3/4 |_| 4/4 |_| neprecizabil
Limitele chirurgicale:
între tumoră şi limita de rezecţie longitudinală cea mai apropiată: ……….. cm
pentru cancer colonic drept: distanţă tumoră-valva Bauhin: ……… cm
pentru cancer rectal:
- distanţa tumoră – linie pectinee: ……. cm
- situarea tumorii faţă de inserţia peritoneală:
|_| neprecizată |_| sub inerţie |_| la nivelul inserţiei |_| deasupra inserţiei
Aspect tumoral:
|_| vegetant |_| ulcerat |_| infiltrant |_| plan
Perforaţia peretelui:
|_| absentă |_| prezentă în zona tumorală (T4) |_| prezentă în zona netumorală |_| neprecizabilă
Alte date macroscopice:
EXAMEN HISTOLOGIC
Tipul histologic (OMS 2000):
|_| nu există tumoră reziduală post-tratament
|_| adenocarcinom lieberkhunian
|_| 8480/3 adenocarcinom mucinos (coloid) |_| grad scăzut – bine sau moderat
|_| 8490/3 carcinom cu celule " inel cu pecete" diferenţiat
|_| 8041/3 carcinom cu celule mici diferenţiat (< 50% diferenţiere glandulară)
|_| grad înalt – slab
|_| 8070/3 carcinom scuamos
|_| 8510/3 carcinom medular
|_| negradabil (carcinom mucinos şi cu celularitate scăzută)
|_| 8560/3 carcinom adenoscuamos
|_| 8020/3 carcinom nediferenţiat
|_| altele ……………..
componenta coloidă tumorală este evaluată la ………. %
Invazia tumorală parietală
|_| tumora primitivă nu poate fi evaluată (Tx)
|_| tumora primitivă nu este detectată (T0)
|_| intramucoasa (TIS)
|_| limitată la submucoasa (T1)
|_| limitată la musculara (T2)
|_| limitată la submucoasa + noduli adventiciali < 3 mm (T3)
|_| limitată la musculara + noduli adventiciali < 3 mm (T3)
|_| limitată la subseroasa (T3)
|_| invadantă în ţesutul adipos perirectal (T3)
|_| invadantă în organele de vecinătate (T4):
|_| invadantă în seroasa peritoneală (T4) care prezintă o reacţie inflamatorie şi/sau hiperplazică mezotelială asociată tumorii
|_| perforaţie în regiunea tumorală (T4)
Ganglioni limfatici regionali: nr. total ………. din care cu invazie tumorală ………
|_| ganglioni limfatici pediculaţi |_| fără invazie |_| cu invazie |_| nu sunt prelevaţi
Noduli tumorali adventiciali:
|_| absenţi |_| nu pot fi evidenţiaţi
|_| sunt prezenţi: număr ……., din care ……. >3 mm (sunt consideraţi drept ganglioni limfatici regionali metastatici)
Invazie tumorală vasculară:
|_| absentă |_| prezentă |_| nu poate fi precizată
Invazie tumorală nervoasă:
|_| absentă |_| prezentă |_| nu poate fi precizată
Invazie tumorală la nivelul limitelor chirurgicale longitudinale:
|_| absentă |_| prezentă |_| nu poate fi precizată
Invazie tumorală la nivelul marginii laterale:
- pentru colon: marginea mezenterică: absentă |_| prezentă |_| nu poate fi precizată
- pentru rect: marginea circumferenţială: ……….. mm
Alte date histologice:
METASTAZE
|_| neprecizate |_| absente
|_| prezente (inclusiv în ganglionii extra-regionali), localizare:
examen histologic da |_| nu |_|
STADIUL pTMN
|_| Tx
|_| T0
|_| T1
|_| T2
|_| T3
|_| T4
|_| Nx
|_| N0
|_| N1 (1-3 gg)
|_| N2 (> 3 gg)
|_| Mx
|_| M1
pentru rect. tumoră reziduală post-tratament:
|_| Rx
|_| R0
|_| R1 (margine < 1 mm)
|_| R2 (tumoră vizibilă macroscopic în regiunea tumorii primitive sau a metastazei)
y |_| post-tratament
x |_| recidivă tumorală
Medic anatomopatolog
COMENTARII
ALGORITM DE DIAGNOSTIC:
UNITATEA SANITARĂ
LOCALITATEA
BULETIN DIAGNOSTIC HISTOPATOLOGIC CANCER CANAL ANAL
NR: ………. din DATA: ……………..
Nume: …………………. Prenume: ………………….
Vârsta …………. Sex ……….. CNP ………………….
Nr. Foaie de Observaţie ………………….
Localitatea ………………….
Diagnostic clinic ………………….
Alte informaţii clinice relevante ………………….
Secţia ………………….
EXAMEN MACROSCOPIC
Număr de piese: ………….
Fixat |_| nefixat |_| secţionat |_| nesecţionat |_|
Dimensiuni
Organe sau ţesuturi incluse:
Dimensiuni:
Tipul intervenţiei chirurgicale:
rezecţie abdomino-perineală
alta
nespecificată
Marcaj/orientare indicate de chirurg:
Localizarea tumorii
perete anterior
margine anală
nespecificată
Aspectul tumorii
Exofitică
plană,
infiltrativă,
ulcerată/perforată,
stenozantă
Culoare
consistenţă
Dimensiunea tumorii
diametrul cel mai mare
dimensiuni adiţionale
nu poate fi determinată
Distanţa faţă de marginile de rezecţie chirurgicale
proximal
distal
radial
Ganglioni limfatici:
perirectali
iliaci interni
inghinali
Alte leziuni prezente/aspectul mucoasei neinvadate:
EXAMEN MICROSCOPIC
Tipul histologic OMS 2000
Neoplazie intraepitelială
Epiteliu scuamos sau tranziţional
Glandular
boala Paget
Carcinom
Carcinom cu celule scuamoase
Adenocarcinom
Adenocarcinom mucinos
Carcinom cu celule mici
Carcinom nediferenţiat
Altele
Gradul histologic
nu poate fi evaluat;
G1 (bine diferenţiat);
G2 (moderat diferenţiat);
G3 (slab diferenţiat);
G4 (nediferenţiat).
STADIALIZARE pTNM:
Tumora primară (pT)
pTx – tumora primară nu poate fi evaluată
pT0 – tumora primară neevidenţiată
pTis – carcinom in situ
pT1 – tumora de 2 cm sau mai puţin în dimensiunea maximă
pT2 – tumora mai mare de 2 cm dar nu mai mare de 5 cm în dimensiunea maximă
pT3 – tumora mai mare de 5 cm în dimensiunea maximă
pT4 – tumora de orice dimensiune ce invadează organe adiacente.
Ganglioni limfatici regionali (pN)
pNx – ggl limf regionali nu pot fi evaluaţi
pN0 – fără metastaze în ggl limfatici regionali
pN1 – metastaze în ggl limfatici perirectali
pN2 – metastaze în ggl limfatici iliaci interni unilateral şi/sau inghinali unilateral
pN3 – metastaze în ggl limfatici inghinali şi perirectali şi/sau iliaci interni bilateral şi/sau ggl limfatici inghinali bilateral.
Număr ggl limfatici examinaţi/Număr ggl limfatici cu metastază
Metastaze la distanţă (pM)
Mx – prezenţa metastazelor la distanţă nu poate fi evaluată
M0 – fără metastaze la distanţă
M1 – metastaze la distanţă
Stadiu 0
Tis
N0
M0
Stadiu I
T1
N0
M0
Stadiu II
T2
N0
M0

T3
N0
M0
Stadiu IIIA
T1
N1
M0

T2
N1
M0

T3
N1
M0

T4
N0
M0
Stadiu IIIB
T4
N1
M0

Orice T
N2
M0

Orice T
N3
M0
Stadiu IV
Orice T
Orice N
M1
Margini de rezecţie chirurgicale
Marginea proximală:
nu poate fi evaluată
neinvadată tumoral
invadată tumoral
leziuni de carcinom in situ absente sau prezente
Marginea distală:
nu poate fi evaluată
neinvadată tumoral
invadată tumoral
leziuni de carcinom in situ absente sau prezente
Marginea laterală/radială
nu poate fi evaluată
neinvadată tumoral
invadată tumoral
Invazia vaselor limfatice/venoase
Absentă
Prezentă:
Nedeterminată
Invazia perineurală
Absentă
Prezentă
Nedeterminată
Reacţie inflamatorie intra/peritumorală
absentă
uşoara până la moderată
marcată
Alte leziuni histopatologice:
nu au fost identificate
displazie
boala Crohn
condilom acuminat
altele (specificare)
Studii suplimentare:
Medic anatomopatolog
COMENTARII:
21. INTESTIN SUBŢIRE.
21.1. Biopsie
Orientarea piesei:
1. Prelevatul este adus de obicei într-un recipient care conţine formol 10%.
2. Se examinează atent pentru a determina mucoasa fără a o traumatiza, pentru ca secţiunea histologică să conţină toate straturile tubului digestiv.
Descrierea piesei:
1. Talia şi culoarea prelevatului.
2. Modelul mucoasei, când există microscop de disecţie: aspect digitiform, foliat, cerebriform sau complet turtit al vilozităţilor intestinale.
Secţiuni pentru histologie:
1. Prelevatul este în întregime inclus păstrându-se poziţia de la orientare.
21.2. Piesa de excizie
Rezecţia de intestin subţire variază foarte mult în lungime fiind localizată în funcţie de caracteristicile leziunii; operaţia include mezenterectomie regională urmată de anastomoză termino-terminală.
Orientarea piesei:
1. Există două posibilităţi în funcţie de lungimea şi patologia intestinului subţire:
a. Secţiuni în lungimea intestinului pe marginea antimezenterică şi prinderea piesei cu ace pe o plăcuţă de plută, după care se fixează în formol 10% peste noapte.
b. Se spală delicat conţinutul intestinului subţire cu formol 10% sau soluţie salină (niciodată cu apă), după care se umple lumenul cu formol 10%, legându-se pe rând capetele intestinului. Se lasă la fixat peste noapte şi a doua zi se deschide longitudinal de-a lungul marginii antimezenterice.
Descrierea piesei:
1. Lungimea şi diametrul fragmentului prelevat.
2. La nivelul mucoasei se descrie aspectul menţionând prezenţa edemului, hemoragiilor, ulceraţiilor, tumorilor (talie, localizare, aspect circumferenţial şi profunzimea invaziei).
3. Peretele intestinului: grosimea, anomalii.
4. Seroasa: prezenţa de fibroză, de aderenţe sau de peritonită.
5. Limfoganglioni: număr, talie şi aspect.
6. Mezenter: aspectul vaselor mezenterice.
Secţiuni pentru histologie:
1. În funcţie de patologia prezentă (vezi intestinul gros).
2. În caz de infarct: mai multe secţiuni transversale ale vaselor mezenterice.
22. LARINGE
Laringectomia
Se fac 3 tipuri de laringectomii: hemilaringectomia, laringectomia supraglotică şi totală. Hemilaringectomia constă în diviziunea cartilajului tiroidian pe linia mediană şi în rezecţia cartilajului tiroidian cu corzile vocale adevărate şi false şi ventriculul corespunzător. Laringectomia supraglotică constă în incizia jumătăţii superioare a laringelui, orizontal prin ventricul. Laringectomia totală constă în îndepărtarea întregului laringe, inclusiv inelele laringiene superioare.
Orientarea piesei:
1. Se separă laringele din blocul de rezecţie al gâtului;
2. În piesele de laringectomie totală sau supraglotică, se deschide laringele pe linia mediană posterioara şi se fixează cu ace, deschis, pe o placă de plută;
3. Dacă este necesar se fac fotografii;
4. Se fixează o noapte în formol 10%;
5. Se scoate osul hioid, cartilajul tiroidian şi cricoid, încercând păstrarea ţesutului moale într-un bloc unitar chiar dacă osul şi cartilajul au fost fragmentate;
6. Se fac 2 fotografii tip Polaroid şi pe una dintre ele se marchează secţiunile făcute;
7. Se marchează marginile chirurgicale cu tuş de China (linguală, faringeană şi traheală);
8. Se orientează în ax supero-inferior şi antero-posterior;
9. Se face disecţia piesei de rezecţie radicale a gâtului (vezi instrucţiunile din disecţia limfoganglionului).
Descrierea piesei:
1. Tipul laringectomiei: totală, hemilaringectomie, supraglotică, prezenţa sinusului piriform, a osului hioid, a inelelor tiroidiene şi a altor organe.
2. Caracteristicile tumorii: localizare (glotică, supraglotică, infraglotică sau transglotică), locul afectat (total, unilateral sau depăşeşte linia de mijloc), mărime, model de creştere (exofitică/endofitică), ulceraţie, adâncimea inciziei, prezenţa diseminării extralaringiene, aspectele mucoasei non-neoplazice (în special a corzilor vocale adevărate);
a. Pentru tumori glotice: lungimea corzilor afectate; invazia comisurilor anterioare sau posterioare, extinderea spre ventricul şi gradul extensiei subglotice măsurat de la marginea superioară a corzii adevărate.
b. Pentru tumori supraglotice: dacă osul hioid este prezent; localizarea tumorală este supra-sau infrahioidian; dacă tumora afectează corzile vocale false, faldurile ariepiglotice, sinusul piriform (dacă este prezent) sau spaţiul pre-epiglotic;
c. Dacă este inclusă tiroida: greutate, mărime şi aspect: dacă este invadată de tumoră; dacă sunt prezente glandele paratiroide sau limfoganglionul perilaringeal (delfian); dacă exista o traheostomă; dacă da, se precizează eventuala invazie tumorală.
Secţiuni pentru histologie:
1. Toată tumora în fragmente longitudinale (dacă nu este masivă); dacă tumora este masivă se iau secţiuni din zonele reprezentative);
2. Secţiune reprezentativă din laringe, incluzând epiglota;
3. Cartilajul tiroidian (cel puţin un fragment) la locul invaziei tumorale maxime, dacă există;
4. Tiroida, paratiroida, locul de traheostomie (dacă există), cel puţin un fragment;
5. Limfoganglioni (vezi disecţia radicală a limfoganglionilor gâtului).
23. MANDIBULA
Mandibulectomie
Orientarea piesei:
1. Se fixează toată piesa în formol 10% timp de o noapte, în frigider la 4°C;
2. Se marchează marginile chirurgicale cu tuş de China;
3. Pentru tumori osoase: se fac secţiuni paralele multiple prin os şi ţesutul moale cu o pânză de fierăstrău, se fixează în formol 10% şi apoi se decalcifică;
4. Pentru tumori de părţi moi sau mucoase: se separă ţesutul moale de mandibulă cu un bisturiu. Direcţia de disecţie trebuie să fie de la partea inferioară spre cea superioară şi de la partea posterioară spre cea anterioară;
5. Se fac două fotografii tip Polaroid şi se marchează pe una din ele locul secţiunilor care se vor face;
6. Dacă piesa include o disecţie radicală a gâtului se va proceda ca la instrucţiunile privind disecţia limfoganglionilor (vezi rezecţia radicală a gâtului).
Descrierea piesei:
1. Tipul de rezecţie (parţiala sau totală) şi locul ei;
2. Tumora: mărime, culoare, aspect, capete; dacă se evidenţiază o invazie osoasă;
3. Mucoasa non-neoplazică: prezenţa de leucoplazie;
4. Aspectul pe secţiune;
5. Dinţii: număr şi aspect.
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: 3 secţiuni;
2. Mucoasa non-neoplazică (cel puţin o secţiune);
3. Marginile chirurgicale ale mucoasei (cel puţin o secţiune);
4. Marginile chirurgicale ale ţesuturilor moi (cel puţin o secţiune);
5. Marginile chirurgicale osoase (cel puţin o secţiune);
6. Marginile chirurgicale ale nervului mandibular (cel puţin o secţiune);
7. Osul, dacă există suspiciune de invazie sau aspect macroscopic de invazie (cel puţin o secţiune).
24. MARKERI CELULARI DE SUPRAFAŢĂ
Recoltarea probelor
Aceasta tehnică a devenit esenţială pentru evaluarea proliferărilor limfoide. Este utilă în identificarea proliferărilor limfoide în comparaţie cu o forma reactivă a procesului şi în identificarea tipului specific de celulă. Datorita performanţelor şi facilităţilor pe care le oferă acest test trebuie utilizat în:
- toate fragmentele de noduli limfatici, splină, timus în care posibilitatea existentei unui proces proliferativ limfoid este considerabilă;
- toate tumorile care clinic şi macroscopic sugerează un limfom malign;
- toate ţesuturile afectate ale pacienţilor cu limfom malign diagnosticat sau cu leucemie;
Markerii celulari de suprafaţă, detectaţi cu ajutorul reactivilor imunocitochimici, pot fi evaluaţi cantitativ prin flow cytometry sau prin examinarea microscopică a secţiunilor la gheaţă; în ambele cazuri preparatul trebuie primit proaspăt (nefixat). Pentru flow cytometry este suficientă o piesă de 0,5 cm3 de ţesut. Piesa trebuie trimisă într-un recipient de sticlă ce conţine un mediu de cultură: RPMI sau DMEM. Dacă transportul nu este posibil imediat se păstrează temporar la frigider la 4°C. Secţiunile la gheaţă presupun piese de 2x2x1 cm3. Piesa este aşezatş într-un vas Petri care are la partea inferioară un strat de hârtie de filtru umezită cu o soluţie salină şi este expediată rapid la laborator. Dacă fragmentul nu este suficient de mare se ia fragmentul atât cât este el.
25. MAXILAR
Maxilectomie
Orientarea piesei:
1. Fixarea piesei în formol 10% şi păstrarea o noapte în frigider la 4°C;
2. Marcarea marginilor chirurgicale cu tuş de China;
3. Se iau marginile chirurgicale (anterioară, posterioară, externă şi superioară); se taie piesa cu un cuţit în secţiuni paralele în grosime de 0,5 cm;
4. Se fac două fotografii tip Polaroid şi pe una din ele se marchează locul secţiunilor făcute.
Descrierea piesei:
1. Extinderea rezecţiei;
2. Prezenţa următoarelor structuri: palatul dur sau moale; proeminenţe osoase superioare, mijlocii şi inferioare; porţiunea pterigoidă al osului sfenoid medial şi lateral; sinusurile etmoidale; planşeul osos al orbitei; conţinutul orbital; muşchiul zigomatic, maseter, temporal extern şi intern;
3. Caracteristicile tumorale: localizare, extindere, mărime; dacă este limitată la sinusul maxilar; descrierea prezenţei tumorale intrasinuzale localizate în partea superioară, medială, laterală, anterioară, posterioară sau inferioară a sinusului; extinderea tumorii în: fosa intratemporală, cavitatea nazală, sinusurile etmoidale sau în alte structuri; precizarea prezenţei tumorii în marginile chirurgicale.
4. Aspectul ostiumului sinusului maxilar sau a altor sinusuri prezente; prezenţa de fistule.
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: câte secţiuni sunt necesare (minimum trei);
2. Marginile chirurgicale (cel puţin o secţiune).
26. MĂDUVA OSOASĂ
26.1. Fragmente obţinute prin aspiraţie
Orientarea piesei:
1. Materialul obţinut prin aspirare coagulează frecvent înainte de fixare.
2. Particulele de măduvă pot fi concentrate prin "ejecţia" aspiratului, înainte de a coagula, pe o lamă înclinată, direct în soluţia fixatoare. Soluţia fixatoare este filtrată rapid şi produsul obţinut se prelucrează prin tehnici histologice uzuale.
Descrierea piesei:
1. Se aproximează cantitatea de material.
2. Se compară aspectul şi cantitatea de măduvă în raport cu cheagul de sânge.
Secţiuni pentru histologie:
1. Se foloseşte tot materialul dacă cheagul de sânge nu este mare.
2. Dacă cheagul este mare, se selectează ariile care conţin mai multe particule de măduvă.
3. În general acest tip de material nu necesită decalcifiere.
26.2. Biopsia cu ac
Orientarea piesei:
1. Biopsia cu ac trebuie fixată imediat ce a fost obţinută. Se preferă fixatorii Zenker şi formol 10%.
Descrierea piesei:
1. Numărul, lungimea şi diametrul fragmentelor.
2. Culoarea, consistenţa, precizându-se omogenitatea.
Secţiuni pentru histologie:
1. Se foloseşte tot materialul.
2. Dacă se fac biopsii bilaterale, ele se pun separat.
3. Decalcifiere (de scurtă durată) numai după ce ţesutul a fost bine fixat şi spălat.
26.3. Coastă prin toracotomie
Orientarea piesei:
Uneori o coastă este adusă împreuna cu un fragment rezultat dintr-o pneumectomie sau lobectomie. Dacă nu se observă nimic suspect se face numai examenul macroscopic; oportunitatea de a studia starea măduvei osoase a pacientului nu trebuie pierdută. Se procedează după cum urmează:
1. Se măsoară lungimea şi diametrul coastei.
2. Cu un fierăstrău, din fragmentul proaspăt, se taie o piesă de 2 cm lungime, care are măduvă osoasă la ambele capete.
3. Cu un cleşte se strânge la jumătatea piesei şi măduva osoasă este exprimată la ambele capete. Se lasă măduva să cadă sau se rade (se scobeşte) cu o lamă şi se introduce în fixator.
4. Se fixează şi se expune la microscop; decalcifierea nu este necesară.
5. Se secţionează restul de coastă longitudinal pe întreaga ei lungime şi se examinează secţiunile.
Descrierea piesei:
1. Identificarea numărului coastei şi a mărimii ei;
2. Lungimea şi diametrul cel mai mare;
3. Aspectul măduvei osoase pe secţiune: culoare, cantitate, orice modificări focale;
Secţiuni pentru histologie:
1. Dacă nu se observ macroscopic nimic anormal, se face un preparat numai din măduva osoasă (nu necesită decalcifiere);
2. Dacă sunt prezente modificări macroscopice, se secţionează blocurile, se fixează, se decalcifică şi se examinează histologie.
27. MICROSCOPIA ELECTRONICĂ
Recoltarea probelor
Fixare: câţiva fixatori sunt disponibili în microscopia electronică. Cel mai frecvent utilizat este 2,5% glutaraldehidă în soluţie tampon fosfat Millonig, în cantitate de 3/4 ml/fiolă, care se păstrează la frigider la 4°C. Soluţia de lucru se poate păstra aproximativ o lună.
Recoltarea probelor de ţesut proaspăt: ţesutul proaspăt este preferat celui fixat. Acest ţesut trebuie manipulat imediat după excizie.
1. Se aşează fragmentul pe o suprafaţă de plastic şi se secţionează felii de 1 mm grosime cu o lamă ascuţită;
2. Se aplică apoi câteva picături de fixator folosit în microscopia electronică în altă zonă a suportului de plastic;
3. Se taie felia în cuburi de 1 mm cu o lamă subţire şi se acoperă cu fixator la 4°C. Sunt suficiente 5-15 fragmente de ţesut; dacă fragmentele prezintă macroscopic zone diferite, se trimit pentru microscopie electronică în vase separate;
4. Se prezintă la laboratorul de microscopie electronică pentru prelucrare; ţesutul restant poate rămâne în fixatorul folosit în microscopia electronică câteva zile la 4°C.
Recoltarea probelor de ţesut în fixatori obişnuiţi.
La ţesutul fixat cu fixatori obişnuiţi se observă, frecvent, artefacte, dar în timp se recunosc caracteristicile electronomicroscopice necesare diagnosticului (desmozomi, granule neurosecretoare, melanozomi);
1. Se secţionează felii de 1 mm din marginea piesei care a fost în contact direct cu fixatorul;
2. Se procedează la fel pentru ţesuturile proaspete.
28. MUŞCHI SCHELETIC
Biopsie
Orientarea piesei:
Evaluarea biopsiei include pe lângă procedeele histologice de rutină, examinarea histochimică enzimatică şi de microscopie electronică:
1. Pentru procedeele histologice de rutină se fixează prelevatul în pensa de biopsie în care a fost adus, în formol 10%, peste noapte; dacă fragmentul a fost primit proaspăt, fără pensa de muşchi, acesta se fixează în ace pe o plăcuţă de plută care se introduce în formol 10%.
2. Pentru examinarea histochimică enzimatică se folosesc fragmente proaspete care se introduc în azot lichid pentru transport;
3. Pentru microscopie electronică vezi instrucţiunile din capitolul de microscopie electronică.
Descrierea piesei:
1. Dimensiunile biopsiei
2. Trebuie precizate culoarea, consistenţa, prezenţa de fibroză, edem sau necroză.
Fig. 11 Secţionarea biopsiei de muşchi striat. Secţiuni pentru histologie (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie:
1. O secţiune longitudinală;
2. O secţiune transversală, evitându-se zonele în care muşchiul a fost strivit în timpul fixării.
29. NERVI PERIFERICI
Biopsie
Orientarea piesei:
1. Biopsia acestui material trebuie făcută la pat sau imediat după ce piesa este primită în laboratorul de anatomie patologică. Se va avea grijă să se evite întinderea sau strivirea piesei.
2. Se măsoară lungimea şi diametrul (biopsiile nervului gambei – nerv sural – măsoară, de obicei, între 3 şi 6 cm).
3. Pentru includerea în parafină se taie o porţiune de 2 -4 mm lungime de la oricare din capete, se fixează în fixatori speciali şi se post-fixează în formol 10%. Se împarte piesa în aşa fel încât să se obţină o secţiune transversală şi una longitudinală.
4. Pentru "secţiunile groase" şi microscopie electronică se fixează o porţiune în glutaraldehidă 2,5%, cacodilat (0,05 M) tamponat la pH 7,4 (osmolaritate aprox. 340). După 2 ore de fixare nervul este pus sub un microscop de disecţie şi împărţit în segmente de 3-4 mm. Patru-cinci din aceste fragmente vor fi înglobate într-un singur bloc în timp ce celelalte sunt secţionate de-a lungul unui plan longitudinal. Se obţin astfel 20-30 de piese, care au fiecare 2-3 fascicule. Pentru microscopia electronică, vor fi trimise fragmente de 1-2 mm3.
5. Dacă există dotări pentru prepararea filamentelor, un segment de nerv de 1 -2 cm va fi disecat şi imediat după biopsie, fixat în formol 10%, post-fixat în soluţie tampon Millonig cu pH 7,4, timp de 3 -5 ore la temperatura camerei şi trecut prin glicerina pură, unde poate fi ţinut până în momentul analizei.
6. Dacă este indicat, un mic fragment de nerv proaspăt va fi îngheţat rapid pentru studii biochimice, colorare pentru grăsimi şi tehnici imunofluorescente.
Descrierea piesei:
1. Lungime şi diametru.
2. Culoare.
3. Neregularităţi.
Secţiuni pentru histologie
1. O secţiune transversală şi una longitudinală pentru includerea în parafină;
2. Pentru alte porţiuni de biopsie, vezi mai sus capitolul de orientare a piesei.
30. OCHIUL
Enucleere
Orientarea piesei:
1. Înainte de secţionare se fixează întregul glob ocular în formol 10% timp de 24 ore; nu se recomandă deschiderea ochiului la nivelul sclerei şi nici injectarea de fixator în corpul vitros;
2. Se spală la jet de apă timp de una sau mai multe ore şi opţional, se menţine în alcool etilic de 60% câteva ore;
3. Înainte de secţionare se studiază istoricul clinic şi rezultatele examinării oftalmologice;
4. Se măsoară dimensiunile antero-posterioară, orizontală şi verticală ale globului ocular, lungimea nervului optic şi a porţiunii orizontale a corneei;
5. Se caută locul accidentului sau al intervenţiei chirurgicale;
6. Transiluminarea globului înainte de deschidere într-o cameră întunecată: se roteşte globul în jurul sursei de lumină; dacă există umbre anormale se marchează acestea la nivelul sclerei cu un marker.
7. Examinarea globului ocular cu obiectivul 7x al microscopului chirurgical care poate să descopere leziuni minime;
8. Dacă este suspectat un corp străin sau un retinoblastom, se efectuează o radiografie înainte de a fi deschis globul ocular;
9. Dacă este suspectat un melanom malign coroidal, se recoltează cel puţin una din venele vortexului din toate cele patru cadrane. Planul secţiunii începe lângă nervul optic şi se sfârşeşte la nivelul corneei;
10. Globul ocular aşezat cu corneea în jos, se prinde cu mâna stângă iar lama se ţine între degetele mare şi mijlociu de la mâna dreaptă. Se deschide ochiul cu o mişcare de fierăstrău din partea posterioară spre cea anterioara. Planul secţiunii depinde de locul unde a fost detectată leziunea, dacă leziunea nu a fost depistată, se secţionează globul ocular de-a lungul unui plan orizontal, utilizând ca repere inserţiile muşchilor oblic superior, oblic inferior şi vena lungă postciliară. Dacă leziunea a fost depistată, se modifică planul de secţiune astfel încât să fie inclusă în materialul prelevat;
11. Se examinează interiorul globului ocular;
12. Se aşează suprafaţa turtită a ochiului pe suprafaţa de secţiune şi se face o a doua secţiune plană, paralelă cu prima, tăind din nou dinspre posterior spre anterior;
13. Se examinează cu atenţie fragmentele obţinute care au formă discoidală de aprox. 8 mm şi care trebuie să conţină cornee, pupilă, cristalin şi nerv optic; dacă este cazul se efectuează fotografii Polaroid.
Descrierea piesei:
Ochiul intact
1. Mărimea globului: dimensiunile antero-posterioară, orizontală şi verticală;
2. Lungimea nervului optic;
3. Dimensiunile orizontale şi verticale ale corneei;
4. Segmentul anterior, menţionându-se: inciziile chirurgicale, opacifierea corneană, anomaliile iriene, prezenţa cristalinului;
5. Constatările ce au fost făcute la transiluminare.
Ochiul secţionat
1. Grosimea corneei; adâncimea camerei anterioare, configuraţia unghiului camerei anterioare;
2. Starea: irisului, corpului ciliar şi a cristalinului;
3. Starea coroidei, retinei, corpului vitros şi a cristalinului pe faţa posterioară;
4. Dacă tumora este prezentă se precizează localizarea, mărimea, culoarea, marginile, consistenţa, prezenţa hemoragiei sau necrozei, structurile oculare implicate, extensia la nivelul nervului optic.
Fig. 12 Enucleere. Secţiuni pentru histologie (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie:
1. Întregul bloc ocular;
2. Alte arii anormale;
3. În tumori, particular retinoblastomul: secţiune transversală a marginii chirurgicale a nervului optic
4. În suspiciunea de melanom malign: se pune în lucru cel puţin o venă a vortexului din fiecare din cele patru cadrane.
31. ORBITĂ
Eviscerare
Orientarea piesei:
1. Se fixează bucata de piele peri-orbiculară şi se fixează în formol 10% peste noapte la 4°C;
2. Se colorează marginile chirurgicale cu tuş de China;
3. Se recoltează marginile chirurgicale: cutanate, ţesut moale, nerv optic;
4. Se disecă pielea, ţesutul moale şi globul ocular.
Descrierea piesei
1. Pielea: formă şi lungime, aspect, dacă prezintă leziuni: dimensiuni, formă, adâncimea invaziei, culoare.
2. Ţesutul moale: aspect, dimensiuni;
3. Globul ocular: dimensiuni, aspect, lungimea nervului optic (vezi Ochiul – Enucleerea).
Secţiuni pentru histologie
Pentru tumorile pielii
1. Tumora: trei secţiuni.
2. Margini chirurgicale cutanate: cel puţin o secţiune din zonele: superioară, inferioară, internă şi externă;
3. Globul ocular: dimensiuni, aspect, lungimea nervului optic (vezi enucleerea).
Pentru tumorile oculare
1. Globul cu tumora, cel puţin o secţiune;
2. Ţesutul moale orbital adiacent tumorii – în totalitate.
3. Marginea chirurgicală a nervului optic, cel puţin o secţiune.
32. ORIENTAREA PIESELOR ÎN MEDIUL AGAR
Utilizare pentru biopsiile de câţiva milimetri, procesate automat
Se prepară dinainte o soluţie 3% de Agar "bacteriologic", se împarte în probe de 1 -2 ml şi se pun în mici eprubete. Aceste probe se ţin în frigider, la 4°C, până în momentul utilizării.
Se încălzeşte eprubeta pe o placă specială până ce mediul Agar devine semivâscos. Temperatura trebuie să fie în jur de 60°C şi este important ca ea să fie menţinută pe cât posibil aproape de această valoare (altfel, mediul Agar nu se topeşte sau devine prea fluid). Topirea mediului Agar nu va trebui să dureze mai mult de 1 -2 minute. Este convenabil să fie încălzite dimineaţa câte eprubete sunt necesare pe durata întregii zile. Cu toate acestea, se recomandă să nu se ţină mediul Agar la 60°C mai mult de 24-48 ore.
Se ia fragmentul, uşor, cu o pensă mică şi se aşează în poziţia dorită ("pe muchie") pe o lamă.
În timp ce se ţine proba în această poziţie cu o mână, se foloseşte cealaltă mână pentru a turna o cantitate mică de mediu Agar topit pe probă cu o pipetă Pasteur. Nu se foloseşte o cantitate excesivă. Procesul de solidificare poate fi grăbit suflând uşor în mediul Agar. Când mediul s-a solidificat îndeajuns ca ţesutul să rămână în poziţia dorită fără sprijin (nu trebuie să dureze mai mult de un minut) se îndepărtează pensa şi se aşteaptă încă 1-2 minute.
Se detaşează ţesutul înconjurat de mediul Agar de pe lamă prin alunecare, introducând un bisturiu sub el şi se mută materialul într-o casetă.
33. OS
33.1. Biopsie
Orientarea piesei:
1. Biopsia se face cu un ac gros sau cu un trocar; dacă fragmentul este mai mare de 5 mm în diametru se împarte longitudinal cu un fierăstrău cu dinţi fini. Se caută fragmentele de ţesut moale, se separă de restul piesei şi se prelucrează separat.
Descrierea piesei:
1. Numărul şi mărimea fragmentelor.
2. Consistenţa, calcificarea, culoarea, modificările chistice, necroza.
Secţiuni pentru histologie:
1. Se foloseşte tot materialul primit, excepţie fac fragmentele mari. Se trimite separat materialul care trebuie decalcifiat.
33.2 Excizia capului humeral
Orientarea piesei:
1. Se examinează suprafeţele articulare şi cele de secţiune.
2. Se măsoară diametrul şi grosimea.
3. Dacă este cazul se fotografiază.
4. Se ţine fragmentul cu o pensă specială (cleşte de strâns) sau cu o menghină şi se secţionează prin centrul suprafeţei articulare (fovea) cu un cuţit puternic.
5. Fragmentul se menţine în aceeaşi poziţie şi se efectuează o secţiune paralelă la 3 mm de prima.
6. Se examinează felia obţinută; se fotografiază; dacă este cazul se efectuează secţiuni paralele prin piesa rămasă.
Descrierea piesei:
1. Tipul exciziei şi localizarea, dacă se cunoaşte.
2. Diametrul şi grosimea.
3. Suprafaţa articulară: netedă sau neregulată; formare de osteofite (exofite) la periferie;
4. Membrana sinovială la margini: hipertrofică, papilară, etc.
5. Suprafaţa de secţiune: grosimea cartilajului; afectarea osului, eburnaţie subcondrală, chisturi, (mărimea şi aspectul lor); arii de necroză (mărimea şi aspectul lor); aspectul osului la distanţă de suprafaţa articulară; existenţa unei fracturi anterioare;
Secţiuni pentru histologie:
1. Se efectuează două secţiuni prin ariile cele mai suspecte, cel puţin una trebuie să includă suprafaţa articulară şi sinovială.
2. Există două posibilităţi de a obţine aceste secţiuni. Prima este mai rapidă şi se foloseşte în majoritatea cazurilor. A două necesită timp mai mult şi o atenţie sporită dar furnizează rezultate ceva mai bune:
a. Din fragmentul proaspăt, în funcţie de cantitatea şi duritatea osului, se fac secţiuni cu un cuţit puternic sau cu un fierăstrău. Se fixează în formol 10% şi se decalcifia
b. Întregul fragment se fixează în formol 10% câteva ore sau se menţine o noapte. Se decalcifică în totalitate. Se taie fragmentul dorit cu un bisturiu sau se foloseşte tot, dacă acest lucru este necesar.
34. OVAR
Ovarectomia
Ovarectomia poate fi totală sau parţială. Cel mai obişnuit este tipul de operaţie conservativă, doar cu îndepărtarea chistelor ovariene şi păstrarea parenchimului nemodificat.
Orientarea piesei:
1. Se măsoară piesa şi se cântăreşte dacă este anormală.
2. Când preparatul este proaspăt:
a. Ovarul de talie normală sau puţin modificat: se secţionează circular şi se fixează în formol 10% pentru câteva ore.
b. Ovarul mărit se secţionează în mai multe părţi care se fixează pentru mai multe ore.
Descriere piesei.
1. Talie şi formă: greutate dacă este necesar.
2. Capsula: grosime, aderenţe, hemoragie, rupturi, aspectul suprafeţei externe (netedă sau neregulată).
3. Suprafaţa de secţiune: caracterul corticalei, medularei şi nilului, eventuali chişti (talie şi conţinut), corpi luteali, calcificări, hemoragii, etc.
4. Tumori: talie, aspect extern (neted sau papilar), solid sau chistic, conţinutul masei chistice, hemoragii, necroză sau calcificări.
Prelevare pentru histologie.
1. Pentru ovarectomia incidentală: o secţiune sagitală din fiecare ovar cu înregistrarea părţii de unde provine (dreapta sau stânga).
2. Pentru chisturi: minimum trei secţiuni din peretele chistului, în special din ariile cu aparenţă papilară.
3. Pentru tumori: trei secţiuni sau câte o secţiune din fiecare centimetru de tumoră, oricât ar fi de mare; de asemenea o secţiune din ovarul nontumoral, dacă se identifică.
ALGORITM DE DIAGNOSTIC:
BULETIN DE DIAGNOSTIC HISTOPATOLOGIC: TUMORI OVARIENE EPITELIALE
Nume şi
Prenume: ……………….. Vârsta ……..
Secţia/Medic: ……………… Diagnostic: ………………
Nr. foaie de observaţie: ………… Număr înregistrare: …………..
Data primirii: …………….. Data diagnosticului ……………….
EXAMEN EXTEMPORANEU: ……………………..
EXAMEN MACROSCOPIC:
Tip piesă: ……………..
Ovare:
Drept: dimensiuni: …… x …… x ….. mm
Tumoră prezentă: da |_| nu |_|
Capsula: intactă |_| ruptă |_| nu poate fi apreciată |_|
Suprafaţa ovariană: implicată da/nu
Stâng: dimensiuni: …… x …… x ….. mm
Tumoră prezentă: da |_| nu |_|
Capsula: intactă |_| ruptă |_| nu poate fi apreciată |_|
Suprafaţa ovariană: implicată da/nu
Salpinge:
Drept: dimensiuni: ……… mm normal |_| anormal |_|
descriere: ……………….
Stâng: dimensiuni: ……… mm normal |_| anormal |_|
descriere: ……………….
Uter: prezent |_| absent |_|
Dimensiuni: lungime ……. mm, transvers …… mm, anteroposterior ……. mm
Normal |_| anormal |_| descriere: ……………….
Col uterin: prezent |_| absent |_|
Dimensiuni: lungime ……. mm, transvers …… mm, anteroposterior ……. mm
Normal |_| anormal |_| descriere: ……………….
Epiploon:
Biopsie |_| Omentectomie |_| Dimensiuni …… x …… x ……. mm
Neinvadat de tumoră |_| Invadat de tumoră |_|
Dimensiunea celui mai mare nodul tumoral ……….. mm
descriere ……………………
Biopsii peritoneale: nu s-au primit |_| prezente |_|
Limfoganglioni: nu s-au primit |_| prezenţi |_|
EXAMEN MICROSCOPIC:
OVARUL DREPT:
Tumora borderline: absentă |_| Tip seros |_| Tip mucinos |_| Tip endometrioid |_|
Altele |_| …………..
Microinvazie: absentă |_| prezentă |_|
Carcinom invaziv: absent |_| prezent |_|
Subtip tumoral

Grad de diferenţiere:

Seros
|_|
HG (grad înalt)
|_|
LG (grad scăzut)
|_|
Mucinos
|_|


Endometrioid
|_|


Cu celule clare (grad 3)
|_|
bine diferenţiat/Grad 1
|_|
Tranziţional
|_|
moderat diferenţiat/Grad 2
|_|
Carcinosarcom (grad 3)
|_|
slab diferenţiat/Grad 3
|_|
Nediferenţiat (grad 3)
|_|


Tipuri epiteliale mixte
|_|


Altele ……………
|_|


OVARUL STÂNG:
Tumora borderline: absentă |_| Tip seros |_| Tip mucinos |_| Tip endometrioid |_|
Altele |_| …………..
Microinvazie: absentă |_| prezentă |_|
Carcinom invaziv: absent |_| prezent |_|
Subtip tumoral

Grad de diferenţiere:

Seros
|_|
HG (grad înalt)
|_|
LG (grad scăzut)
|_|
Mucinos
|_|


Endometrioid
|_|


Cu celule clare (grad 3)
|_|
bine diferenţiat/Grad 1
|_|
Tranziţional
|_|
moderat diferenţiat/Grad 2
|_|
Carcinosarcom (grad 3)
|_|
slab diferenţiat/Grad 3
|_|
Nediferenţiat (grad 3)
|_|


Tipuri epiteliale mixte
|_|


Altele ……………
|_|


Salpinge:
Drept: neinvadat |_| invadat |_|
Stâng: invadat |_| invadat |_|
Endometru: normal |_| anormal |_|
Descriere: …………………
Miometru: normal |_| anormal |_|
Descriere: …………………
Seroasa uterină: invadată |_| implante borderline noninvazive |_| carcinom invaziv/implante invazive |_|
Epiploon: invadat |_| implante borderline noninvazive |_| carcinom invaziv/implante invazive |_|
Biopsii peritoneale:
Localizare: ……………. invadate |_| implante borderline noninvazive |_| carcinom invaziv/implante invazive |_|
Limfoganglioni: examinaţi: invadaţi:
Localizare:
…………………… |_| |_|
…………………… |_| |_|
Citologie peritoneală: nu s-a primit |_| prezentă |_|
Prezenţă de celule tumorale |_| celule tumorale absente |_|
nu se poate preciza prezenţa/absenţa cel tumorale |_|
Comentarii: …………………………..
Stadializare: FIGO …………
pTNM ………………………….
Code
Medic anatomopatolog: ………………………
Data: ……………………
35. PANCREAS
Pancreatectomia
Procedura Whipple constă în pancreatectomie parţială, plus gastrectomie şi duodenectomie parţială.
Pancreatectomia totală constă în îndepărtarea întregului pancreas, plus gastrectomie, duodenectomie şi splenectomie parţială.
Pancreatectomia regională tip 1 constă în pancreatectomie totală, plus gastrectomie, colecistectomie, duodenectomie, splenectomie parţială şi rezecţia venei porte. Poate deasemenea include colectomia transversului şi îndepărtarea mezocolonului, a omentului mare şi a ganglionilor limfatici regionali.
Pancreatectomia regională tip II include, în plus faţă de procedurile prezentate la tipul I, rezecţia vaselor mezenterice, a vaselor axiale celiace şi/sau a unui segment al venei cave şi al aortei.
Pancreatectomia distală constă în rezecţia cozii pancreasului, (adesea cu o porţiune a corpului) plus splenectomia.
Orientarea piesei:
1. Disecţia ganglionilor limfatici în timp ce piesa este proaspătă şi împărţirea lor pe grupe.
2. Se umple stomacul şi duodenul cu tifon impregnat cu formol 10%.
3. Se fixează în ace întreaga piesă pe o placă de plută, încercând să se păstreze raporturile anatomice.
4. Piesa se pune într-un container mare, se acoperă cu formol 10% şi se păstrează peste noapte la 4°C.
5. Se colorează cu tuş de China marginea chirurgicală a ductului biliar comun, ca şi marginea chirurgicală pancreatică, în procedura Whipple.
6. Se împarte proba într-o jumătate anterioară şi posterioară, după cum urmează: cu foarfecă se taie pe curbura mică a stomacului şi pe marginea liberă a duodenului; apoi se taie curbura mare a stomacului până la pancreas ca şi a patra porţiune a duodenului; cu un cuţit mare şi ascuţit se taie marginea peripancreatică a duodenului şi pancreasul. Orientarea celei din urmă tăieturi poate fi mai bine controlată prin introducerea unui cateter prin ductul biliar comun şi tăierea lui în partea anterioară. Poate fi necesară o postfixare cu formol 10% peste noapte a celor două jumătăţi înaintea continuării disecţiei.
Descrierea piesei
1. Tipul operaţiei: procedura Whipple, pancreatectomie totală, pancreatectomie regională tip I sau II, pancreatectomie distală.
2. Organele prezente în piesa de rezecţie şi dimensiunile lor; precizarea greutăţii splinei.
3. Caracteristicile tumorii: afectarea ampulei, a mucoasei duodenale, a stomacului, a ductului biliar comun, a ductului pancreatic şi a pancreasului; pentru tumoră se precizează: mărimea, forma (papilară, plată sau ulcerată), culoarea şi consistenţa; dacă tumora este în ampulă: intra- sau peri-ampulară sau mixtă;
4. Ductul biliar comun, ductul pancreatic principal şi ductul pancreatic accesor: localizare şi relaţia dintre ele (dilataţii, calculi, tumoră);
5. Pancreasul: prezenţa invaziei tumorale, a atrofiei, a fibrozei sau dilatarea ductelor;
6. Splina: prezenţa invaziei tumorale sau alte caracteristici.
7. Localizare, număr şi aspect al ganglionilor limfatici regionali.
Fig. 13 Limfoganglioni din pancreatectomie (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie
1. Tumora: până la trei secţiuni.
2. Pancreasul: trei secţiuni, una de la marginea distală a rezecţiei (sau proximală, depinzând de tipul piesei).
3. Ductul biliar comun: două secţiuni transversale, una de la marginea chirurgicală.
4. Duodenul neafectat: două secţiuni, una de la marginea distală a rezecţiei.
5. Stomacul: două secţiuni, incluzând marginea proximală a rezecţiei.
6. Ganglionii limfatici (se prelevează toţi ganglionii în următoarea ordine care este precizată):
- peripancreatici (superior şi inferior)
- pancreatico-duodenali (anterior şi posterior)
- ductul biliar comun şi pericistic
- mica curbură
- marea curbură
- splenici
- alte grupe, dacă sunt prezente (jejunali, colici, omentali)
7. Alte organe, dacă sunt prezente (vezica biliară, splină, vena portă, colon, omentum mare);
Unii autori împart aceşti ganglioni limfatici în următoarele 5 grupe majore:
1. Superiori: marginea superioară a capului şi corpului pancreasului, ductul biliar comun şi stomac (marea, mica curbură şi pilorul);
2. Inferiori: marginea inferioară a capului şi corpului pancreasului, în jurul vaselor mezenterice, jejunali, în ligamentele gastrocolice, pericolonici şi periaortici.
3. Anteriori (pancreatico-duodenali anteriori): de-a lungul feţei anterioare a capului pancreasului.
4. Posteriori (pancreatico-duodenali posteriori): de-a lungul feţei posterioare a capului pancreasului.
5. Splenici: hilul splenic.
36. PELVIS
Eviscerare
Cele mai multe evisceraţii pelviene sunt efectuate la femei din cauza post-iradierii persistente a cancerului colului uterin.
Eviscerarea pelviană anterioară constă în îndepărtarea vaginului, uterului şi a anexelor, vezicii urinare, ureterelor distale şi uretrei.
Eviscerarea pelviană posterioară constă în îndepărtarea vaginului, uterului, anexelor şi rectului.
Eviscerarea pelviană totală este o combinaţie a celor două procedee. Operaţia include de asemenea îndepărtarea ganglionilor limfatici pelvieni.
Orientarea piesei:
1. Se goleşte uşor recto-sigmoidul, se spală cu formol 10% sau soluţie salină şi se umple cu vată sau tifon impregnate cu formol 10%.
2. Se umple vaginul cu aceleaşi materiale.
3. Se injectează vezica urinară cu formol 10%, pe un cateter Foley sau seringă după legarea uretrei.
4. Se suspendă piesa în poziţie anatomică într-un container mare, cu fixator din abundenţă.
5. Se injectează formol 10% în cavitatea uterină cu o seringă, la nivelul fundului uterului.
6. Se fixează în formol 10%, 24 de ore.
7. Se îndepărtează vata sau tifonul şi se taie sagital în părţi egale. Secţionarea intestinului gros, a vezicii urinare şi a vaginului se face cu foarfecă; cea a uterului se face cu bisturiul sau cu un cuţit mare.
8. Se fac două fotografii Polaroid şi se identifică într-una din ele locul unde au fost efectuate secţionările.
9. Se îndepărtează ganglionii limfatici în următoarele grupe: parametriali dreapta, parametriali stînga, retrorectali şi mezo-sigmoidieni.
10. Se colorează marginile chirurgicale cu tuş de China.
Descrierea piesei
1. Tipul eviscerării: totală, anterioară, posterioară; organe incluse; lungimea ureterelor.
2. Caracteristicile tumorii: localizare, invazia altor structuri, dimensiuni, culoare, consistenţă, prezenţa de fistule, modificări post-iradiere;
3. Numărul şi aspectul ganglionilor limfatici.
Secţiuni pentru histologie
1. Tumora: trei secţiuni sau o secţiune pe centimetru de tumoră (când este mai mare).
2. Colul uterin şi vagin (cel puţin o secţiune din fiecare);
3. Colul uterin şi vezica urinară (cel puţin o secţiune din fiecare);
4. Colul uterin şi rectul (cel puţin o secţiune din fiecare);
5. Margini chirurgicale: parametriale, vaginale, vezicale şi rectale, (cel puţin o secţiune din fiecare);
6. La femei: vulva, vagina, colul uterin, endometrul, salpingele, ovarele în afară de secţiunile din tumoră (cel puţin o secţiune din fiecare);
7. La bărbaţi: prostata (cel puţin o secţiune);
8. Ganglionii limfatici (se prelevează toţi ganglionii în următoarea ordine care este precizată):
- parametriali dreapta
- parametriali stînga
- retrorectali
- mezo-sigmoidieni
37. PENIS
Penectomia
Orientarea piesei:
1. Dacă piesa este însoţită de disecţia ganglionilor inghinali, ei se separă şi se manevrează în conformitate cu instrucţiunile specifice.
2. Se introduce un cateter pe uretră.
3. Se fixează în formol 10% peste noapte la 4°C.
4. Se colorează marginile chirurgicale (inclusiv uretra) cu tuş de China.
5. Se taie longitudinal prin centru; secţiunea trebuie să taie uretra în două.
6. Se fac două fotografii Polaroid şi se identifică într-una din ele locul unde au fost efectuate secţiunile.
Descrierea piesei
1. Tipul operaţiei: parţială, totală,cu sau fără scrot, testicule, ganglioni inghinali.
2. Lungimea şi diametrul piesei de rezecţie;
3. Tumora: localizarea în funcţie de gland, prepuţ, piele şi uretră; mărime, culoare, margini, adâncimea invaziei.
4. Glandul penisului menţionându-se eventuala: balanită, atrofie, leucoplazie;
5. Uretra; se menţionează invazia tumorală;
Secţiuni pentru histologie
1. Tumora: trei secţiuni.
2. Glandul şi uretra (cel puţin o secţiune).
3. Margini chirurgicale incluzând uretra (cel puţin o secţiune).
38. PIELE
38.1. Excizie pentru leziuni benigne
Orientarea piesei:
1. Nevi pigmentări, keratoze seboreice, alte leziuni benigne ca şi carcinoamele bazocelulare de dimensiuni mici sunt de obicei îndepărtate cu o margine de siguranţă, talia prelevatului depinzând, în special, de dimensiunile leziunii.
2. Fixare în formol 10%, 24 ore cel puţin (în funcţie de dimensiunile piesei).
3. În eventualitatea unei indicaţii clinice sau a aspectului macroscopic de malignitate se badijonează marginile piesei cu tuş de China.
Descrierea piesei:
1. Talia şi forma prelevatului; leziunii prezente i se descriu talia, culoarea, marginile aspectul suprafeţei.
2. Prelevatul este secţionat şi se descrie aspectul suprafeţei de secţiune.
Fig. 14 Secţiuni pentru histologie în leziunile benigne cutanate (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie:
Dacă prelevatele au formă veziculară acestea vor fi secţionate în funcţie de mărime:
1. Prelevatele sub 3 mm vor face un bloc în totalitate, fără a fi secţionate.
2. Prelevatele între 4-6 mm vor fi secţionate şi ambele suprafeţe din zona centrală vor fi făcute blocuri;
3. Prelevatele de peste 7 mm vor fi secţionate în fragmente de 2-3 mm grosime şi zona centrală va fi transformată în bloc, restul fiind păstrat în formol 10% până la diagnosticul histologie.
4. Se verifică faptul că piesa a fost inclusă în totalitate.
38.2. Excizia pentru tumori maligne
Orientarea piesei:
1. Badijonarea marginilor de excizie cu tuş de China.
2. Se fac 2 fotografii Polaroide în cazurile de tumoră mare, în una din ele identificându-se locul de unde s-au prelevat secţiunile pentru histologie.
Descrierea piesei:
1. Forma şi dimensiunile prelevatului.
2. Caracteristicile leziunii: talie, formă, culoare sau culori, configuraţie, tumora este sesilă, indurată, ulcerată, cu margini bine sau prost definite, turtite sau ridicate; distanţa până la marginea de rezecţie; prezenţa de noduli sateliţi.
Fig. 15 Secţiuni pentru histologie în tumorile maligne cutanate (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie:
1. Pentru prelevatele de maxim 5 cm în diametrul cel mai lung, se fac secţiuni paralele de 3 mm grosime, punând în lucru secţiunea iniţială, secţiunea din centrul leziunii sau cele cu modificări macroscopice şi cele din vecinătatea marginilor tumorale.
2. Pentru tumorile mai mari: se fac secţiuni de 3 mm grosime, paralele, din toată masa tumorală şi se pun în lucru toate secţiunile din tumoră; pentru marginile chirurgicale se fac secţiuni tangenţiale de jur împrejurul tumorii.
38.3. Puncţie biopsie cutanată
Orientarea piesei:
1. Pentru fragmentele sub 4 mm în diametru se pune totul în lucru. Pentru fragmentele mai mari de 5 mm, acestea sunt secţionate în două şi se pun ambele în lucru.
2. Pentru bolile veziculare: vezi mai sus
Descrierea piesei:
1. Diametrul şi grosimea biopsiei
2. Aspectul suprafeţei; se precizează dacă este inclus şi ţesut subcutanat.
Secţiuni pentru histologie:
1. Biopsia în întregime (vezi la descrierea piesei).
2. Fragmentele secţionate vor avea centrul cel mai aproape de procesare.
38.4. Biopsie cutanată prin răzuire
Orientarea piesei:
Se fac prelevate din keratoze sau carcinoame bazocelulare care pot fi destul de subţiri, de formă rotundă sau ovală.
Descrierea piesei:
1. Talia prelevatelor
2. Numărul de fragmente
3. Aspectul suprafeţei fragmentelor
Secţiuni pentru histologie:
1. Dacă fragmentele au sub 3 mm vor fi aşezate într-un singur bloc.
2. Fragmentele de peste 4 mm sunt secţionate paralel, la 2-3 mm grosime, fiecare reprezentând un bloc.
3. Toate fragmentele prelevate vor fi puse în lucru.
39. PLACENTA
Orientarea şi descrierea piesei.
1. După naştere se examinează cât mai repede posibil în stare proaspătă, cu mare grijă pentru a evita dilacerările.
2. Se notează cantitatea de sânge şi cheaguri aduse cu placenta şi se separă cordonul şi membranele placentare.
3. Se examinează în această ordine: membrane, cordon, suprafaţă fetală şi suprafaţă maternă.
4. Se măsoară distanţa de la marginea placentei până în apropierea punctului de ruptură (zero – placenta marginală).
5. Se examinează membranele pentru a evidenţia inserţia cordonului, necroza deciduală, edemul, sarcina extra-amniotică, hemoragii retromembranoase, impregnare meconială, culoare şi transparenţă.
6. Se prelevează fragmentele de 2 -3 cm grosime, de lungime variabilă de membrane, pornind de la porţiunea marginală a placentei. Se rulează cu suprafaţa amniotică în interior, se fixează 24 de ore şi se prelevează o secţiune de 3 mm din centru pentru histologie. Se prelevează secţiuni din membrane conţinând amnios, corion şi deciduă de la limita de ruptură a membranelor.
7. Se îndepărtează membranele de marginea placentară.
8. Se măsoară lungimea cordonului şi distanţa de la inserţia cordonului la marginea placentei.
9. Se examinează cordonul: inserţia (non-membranoasă sau membranoasă cu vasele intacte, numărul de vase ombilicale (secţiunea transversală evidenţiază două vene şi o arteră), culoare, noduri adevărate, torsiuni, stricturi, hematoame, tromboză.
10. Se îndepărtează cordonul de placenta la 3 cm de inserţia proximală şi se ia un segment de 2 -4 cm care se fixează 24 de ore. Apoi se prelevează o secţiune de 3 mm pentru examenul histologic.
11. Se examinează suprafaţa fetală: culoare, opacitate, fibrina subcorionică, chisturi (număr şi talie), amnios nodosum, metaplazie scuamoasă, tromboză a vaselor fetale superficiale, angioame.
12. Se examinează suprafaţa maternă: fisuri normale, arii depresate, hemoragii retroplacentare (talie şi distanţă de margini).
13. Se măsoară diametrul maxim, grosimea în centru, greutatea (după îndepărtarea membranelor şi a cordonului), forma.
14. Ţinând în mână placenta cu faţa maternă superior, se fac secţiuni paralele cu un cuţit cu lama lungă la intervale de 10 cm. Suprafaţa fetală nu va fi tăiată.
15. Se prelevează patru fragmente de 2 cm care includ suprafaţa fetală şi suprafaţa maternă de la 2 cm de marginea placentei. Acestea trebuie să conţină vase perpendiculare pe axul lung. Se fixează 24 de ore, se prelevează fragmente de 3 mm grosime şi se trimit la histologie. O secţiune va include placa corionică cu fibrina subcorionică minimă. Alte secţiuni vor include suprafaţa maternă. Se fac secţiuni similare pentru orice leziune macroscopică.
16. Se examinează secţiunile transversale prin infarcte (localizare, talie, număr), trombi interviloşi (număr), depozite de fibrina laminate periviloase, consistenţă, calcificări, chisturi, tumori. Se descriu leziunile locale (central, lateral sau marginal), profunzimea (parabazal, intemediar sau subcorionic) şi vârsta (recent sau vechi).
Secţiuni pentru histologie.
1. Placenta – vezi indicaţiile anterioare.
2. Membrane (vezi indicaţiile anterioare, cel puţin o secţiune).
3. Cordon (cel puţin o secţiune).
ALGORITM DE DIAGNOSTIC:
EXAMEN MACROSCOPIC AL PLACENTEI
Nume: …………………. Prenume: ………………….
Vârsta …………. Sex ……….. CNP ………………….
Nr. Foaie de Observaţie ………………….
Istoric matern: ………………
Istoric fetal: ………………….
GENERAL:
Greutate (doar placenta): …….. g Fixată în formol …….. Nefixată …….. Dimensiuni …….. x …….. x …….. cm
CORDON OMBILICAL
Inserţia: central …….. excentric …….. marginal …….. bifurcat …….. interpoziţional ……..
Vilamentos …….. cm de la margine …………….
Vasele cordonului: 3……..2……..4…….. tromboza: da …….. nu …….. noduri: da …….. nu ……..
Lungime: …….. cm Diametru: …….. cm Spirala: stânga …….. dreapta …….. nu sau minimă …….. marcată ……..
Decolorare: verde …….. galben …….. opac …….. maro …….. altele ……..
Alte leziuni: ……………………
MEMBRANE: marginal …….. circumvalate …….. circummarginate ……..
Culoare: verde …….. opacă …….. normală …….. altele ……..
Punctul de rupere de la margine: …….. cm Amnion nodosum …….. metaplazie scuamoasă …….. Altele ……..
VASELE DE SUPRAFAŢĂ ……..
GEMENI: da …….. nu …….. multiplu mai mare: ……..
Uniţi: da …….. nu …….. DiDi …….. DiMo …….. MoMo ……..
Anastomoze …………….
SUPRAFAŢA MATERNĂ:
Intactă: da …….. nu …….. Calcificări: marcate …….. normal ……..
Culoare normal …….. palidă …….. congestivă ……..
Hematom retroplacental: Dimensiuni …….. cm …….. % din suprafaţă
vechi …….. recent ……..
SUPRAFAŢA DE SECŢIUNE
Infarct(e) da …….. nu …….. număr …….. dimensiunea cea mai mare (cm) …….. % din placentă
vechi …….. recent ……..
Trombi interviloşi …….. fibrina crescută …….. alte leziuni ……..
Fotografii da …….. nu ……..
Studii speciale ……………………
ALTELE ……………………
DIAGNOSTIC ……………………
MEDIC ANATOMOPATOLOG ……………………
40. PLĂMÂN
40.1. Biopsie
Orientarea piesei:
1. Se iau culturi din leziunile ce par a fi infecţioase;
2. Se iau probe pentru microscopia electronică şi pentru îngheţare profundă, dacă este necesar;
3. Biopsiile deschise de la un pacient la care se suspectează o boală interstiţială pulmonară sunt mai bine evaluate microscopic dacă piesa a fost fixată în statusul "insuflat". Acest lucru se poate face prin una din cele trei metode de mai jos:
a. Chirurgul va lua biopsia dintr-un plămân ce a fost "insuflat" şi va menţine această stare prin clamparea porţiunii pulmonare ce va fi biopsiată; piesa se pune imediat în formol 10%.
b. Căile aeriene mici şi/sau vasele sunt canulate sub un microscop de disecţie (este un procedeu complicat).
c. Piesa este "insuflată" lent cu formol 10% sau alt fixator (cu ajutorul unei seringi mici cu ac de diametrul 25 (prin introducerea acului prin pleura şi introducând fixatorul lent până ce piesa este bine expandată). Dacă piesa este mare, se fac câteva astfel de puncţii. După aceea piesa este introdusă în formol 10%, pentru cel puţin o oră şi apoi se secţionează în felii paralele.
Descrierea piesei:
1. Dimensiuni: greutate, dacă piesa este mare;
2. Pleura: grosime; prezenţa de: fibroză, fibrină sau alte modificări;
3. Parenchimul pulmonar: condensat (consolidat), fibroza difuză interstiţială sau noduli bine delimitaţi;
Secţiuni pentru histologie:
1. Se pune în lucru toată biopsia.
40.2. Rezecţie pentru afecţiuni non-tumorale
Rezecţiile de plămân includ segmentectomia (se scot unul sau mai multe din cele 18 segmente în care sunt divizaţi lobii pulmonari), lobectomia (se scot unul sau mai mulţi din cei 5 lobi pulmonari) şi pneumectomia (se scoate un plămân întreg).
Orientarea piesei:
1. Se iau culturi din leziunile ce par infectate;
2. Greutatea piesei;
3. Două modalităţi sunt posibile în funcţie de tipul anomaliei prezente şi de modul de conservare al organului primit în laborator:
a. Se deschid bronhiile longitudinal cu foarfecele şi se taie parenchimul pulmonar (inclusiv leziunea) în secţiuni cu un cuţit ascuţit.
b. Se injectează formol 10% prin bronhia principală, se ligaturează apoi bronhia,se fixează o noapte şi se secţionează la intervale de 0,5-1 cm cu un cuţit ascuţit. Secţiunile trebuie să fie frontale, perpendiculare pe hilul pulmonar. Secţiunile făcute pot fi ţinute în ordine grupându-le două câte două.
4. Pentru plămânii cu tbc sau alte boli contagioase (dovedite sau suspectate): se fixează în formol 10% pentru 48 de ore; se ţine piesa în acelaşi vas în timpul tăierii secţiunilor; se trimit instrumentele contaminate la sterilizare; materialul contaminat se pune într-un sac închis pentru a fi aruncat;
5. Pentru plămânii suspectaţi de asbestoză se curăţa de pe suprafaţa de secţiune, cu ajutorul unui bisturiu, cam 20 de secţiuni pe o lamă de sticla; se lasă să se usuce, se colorează cu albastru de toluidină (sau se lasă necolorat), se aplică o lamelă şi balsam de Canada şi se examinează la microscopul optic;
6. Dacă toracotomia a inclus şi o coastă, se examinează după instrucţiunile de la măduva osoasă-coasta (din toracotomie).
Descrierea piesei:
1. Greutatea piesei şi tipul rezecţiei (pneumectomie, lobectomie, rezecţie în "V");
2. Pleura: grosime; prezenţa de: fibroză, fibrină sau alte modificări;
3. Bronhiile: mucoasa, lumenul (diametru şi conţinut);
4. Parenchimul: aspectul: dacă sunt prezente leziuni localizate şi aspectul lor; lobul şi dacă este posibil, segmentul bronhopulmonar al localizării; relaţia cu bronhia, vasele, pleura şi limfoganglionii;
5. Limfoganglionii: număr, mărime şi aspect.
Secţiuni pentru histologie:
1. Leziunea principală: 3 secţiuni;
2. Plămânul neinvadat: o secţiune pe lob;
3. Bronhia: o secţiune pe lob;
4. Limfoganglionii: cel puţin o secţiune.
40.3. Rezecţie pentru afecţiuni tumorale
Orientarea piesei:
1. Se disecă limfoganglionii hilari ca un grup unitar şi se face o secţiune transversală prin linia branhială de rezecţie cât timp piesa este proaspătă;
2. Sunt două opţiuni în funcţie de localizarea tumorii şi de starea organului primit în laborator:
a. Se deschid bronhiile mari şi ramurile lor longitudinale cu foarfecele; se taie secţiuni paralele prin plămân, inclusiv prin tumoră.
b. Se injectează formol 10% prin bronhia principală, se închide bronhia, se lasă peste noapte şi se secţionează la interval de 0,5-1 cm cu un cuţit bine ascuţit. Secţiunile vor fi frontale, perpendiculare pe hil. Ele vor fi puse în ordine prin gruparea lor în duct.
3. Dacă în plămânul non-neoplazic se suspectează tbc, alte infecţii sau asbestoza se va proceda ca în instrucţiunile de la rezecţia pulmonară pentru condiţii non-tumorale.
4. Dacă este prezentă o coastă în urma toracotomiei se va proceda ca la instrucţiunile pentru măduva osoasă – coasta din toracotomie.
Descrierea piesei:
1. Greutatea piesei proaspete şi tipul de rezecţie (pneumectomie, lobectomie);
2. Pleura: fibroza, fibrina, invazia tumorala; prezenţa pleurei parietale (identificare prin prezenţa grăsimii);
3. Caracteristicile tumorale: mărime, localizare în lob sau segment, relaţia cu bronhia, hemoragie, necroză, invazie în vasele sanguine, extensia spre pleura; distanţa faţa de linia bronhială de rezecţie şi de pleură;
4. Aspectul plămânului non-tumoral;
5. Numărul şi aspectul limfoganglionilor regionali.
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: trei secţiuni, inclusiv una care arată relaţia cu bronhia (dacă există);
2. Plămânul non-neoplazic, inclusiv pleura: trei secţiuni, cel puţin una din plămânul distal de tumoră;
3. Linia bronhială de rezecţie: o secţiune transversală ce cuprinde toată circumferinţa;
4. Limfoganglionii: bronhopulmonari (hilari) şi mediastinali (cel puţin o secţiune);
5. Dacă este prezentă o coastă vezi instrucţiunile de la măduva osoasă – coasta (din toracotomie).
41. PROSTATA
41.1. Prostatectomie radicală pentru tumori
Această procedură poate să fie realizată pe cale retro-pubiană sau perineală.
Orientarea piesei:
1. Se fixează prelevatul în totalitate în formol 10% la 4°C, peste noapte.
2. Se badijonează marginile chirurgicale cu tuş de China.
3. Se amputează distal 5 mm din glandă şi se divide colul obţinut astfel într-o parte dreaptă şi una stângă care apoi sunt secţionate seriat.
4. Se nivelează la exterior aria colului vezicii urinare.
5. Se fac secţiuni paralele transversale cu o grosime de 3 mm şi se examinează cu atenţie suprafaţa de secţiune.
6. Se fac 2 fotografii tip Polaroid ale secţiunilor care vor fi investigate histologic şi se precizează locul de unde au fost prelevate.
Descrierea piesei
1. Se precizează dimensiunile şi greutatea prelevatului.
2. Se precizează organele prelevate: dacă prostata a fost prelevată în totalitate; dacă uretra a fost prelevată precizându-se lungimea ei; prezenţa de vezicule seminale, vase, limfoganglioni.
3. _
a. Prostata tumorală: localizarea în lobi, talie, culoare, margini, extensie capsulară şi periprostatică;
b. Prostata nonneoplazică – hiperplazie nodulară.
4. Uretra: dimensiuni, modificări date de tumoră.
5. Vezicule seminale: dimensiuni, atingere tumorală.
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: minim 3 secţiuni, incluzând capsula şi uretra.
2. Prostata nonneoplazică: minim 2 secţiuni din fiecare cadran.
3. Vezicule seminale: pentru fiecare parte fragmente din porţiunea proximală, mijlocie şi distală.
4. Uretra apicală la nivelul marginii chirurgicale: distal, la 5 mm de prostată se secţionează orizontal şi se împarte conul obţinut astfel într-o parte dreaptă şi una stângă care apoi sunt secţionate seriat.
5. Gâtul vezicii urinare: se nivelează aria gâtului vezicii urinare şi se dă în întregime la analiză histologică.
41.2. Prostatectomie suprapubiană pentru hiperplazie nodulară
Orientarea piesei:
1. Secţiuni seriate la 3 mm distanţă atât în preparat proaspăt cât şi după fixare în formol 10%.
2. Se examinează fiecare secţiune cu atenţie pentru a elimina suspiciunea de cancer (arii sau focare gălbui mai ferme sau mai moi decât restul preparatului).
Descrierea piesei:
1. Greutate, formă, culoare, consistenţă.
2. Prezenţa de noduli hiperplazici, chisturi, calculi, arii suspecte de cancer.
Secţiuni pentru histologie:
1. Lobul drept: 3 secţiuni
2. Lobul stâng: 3 secţiuni
3. Lobul mijlociu: minim o secţiune.
41.3. Rezecţie transuretrală de prostată
Orientarea piesei:
1. Cântărire cu balanţă.
2. Examinare atentă a tuturor fragmentelor; carcinomul de prostată este frecvent galben şi/sau consistent; se păstrează pentru histologie toate fragmentele cu aceste caracteristici.
Descrierea piesei:
1. Greutatea totală a fragmentelor
2. Talia, forma şi culoarea fragmentelor.
Secţiuni pentru histologie:
1. Dacă toate fragmentele sunt primite într-un singur recipient: toate fragmentele sunt aşezate pentru un singur bloc; dacă fragmentele sunt de peste 10 g se fac secţionări ca fiecare bloc să conţină aproximativ 2 g ţesut.
2. Dacă fragmentele primite sunt identificate în funcţie de lobul prostatei din care au fost recoltate, fie se fac 4 blocuri cu toate fragmentele (dacă ţesutul adus are peste 10 g se fac blocuri care să conţină aproximativ 2 g), fie în fiecare bloc se identifică locul de unde a fost prelevat: lob anterior, lob mijlociu, lob posterior, lob lateral stâng şi lob lateral drept.
Identificării microscopice a cancerului i se va preciza mai uşor locul de origine.
42. RINICHI
42.1. Puncţie biopsie
Orientarea piesei:
Examinarea şi punerea în lucru a acestui material trebuie făcută imediat ce piesa este primită în laboratorul de anatomie patologică.
1. Se măsoară lungimea şi diametrul;
2. Se încearcă identificarea macroscopică a prezenţei cortexului prin identificarea glomerulilor la un microscop de disecţie sau cu o lupă. Un observator experimentat o poate face cu ochiul liber pe baza culorii.
3. Dacă este identificat cortexul:
a. Se iau trei piese (de 1 mm grosime fiecare) din această arie şi se fixează în glutaraldehidă pentru microscopie electronică;
b. Se mai ia o piesă (de 2 mm) din aceasta zona şi se îngheaţă în izopentan răcit cu azot lichid pentru imunofluorescenţa;
c. Restul se pune în fixator pentru microscopie optică (uzual fixator Zenker).
4. Dacă cortexul nu poate fi identificat cu precizie, operatorul poate decide să facă altă puncţie biopsică. Cu piesa astfel obţinută se fac următoarele:
a. Se prelevează două piese (1 mm fiecare) din fiecare capăt şi se fixează pentru microscopie electronică;
b. Se prelevează alte două piese (2 mm fiecare) din fiecare capăt şi se îngheaţă pentru imunofluorescenţă;
c. Restul se fixează pentru histologia de rutină.
5. Dacă ţesutul este în cantitate insuficientă pentru toate studiile, au prioritate microscopia electronică şi imunofluorescenţă, o variantă modificată a microscopiei optice putându-se obţine din acestea;
6. Dacă piesa este o biopsie prin laparoscopie, se aplică aceleaşi reguli, cu excepţia faptului că se identifică uşor cortexul şi nu este necesar o dublă secţionare.
Descrierea piesei:
1. Număr de fragmente: lungime şi diametru;
2. Culoare: omogenă sau nu;
3. Se recunoaşte cortexul cu glomerulii: mărime, culoare, gradul de proeminenţă.
Secţiuni pentru histologie:
1. Vezi punctele de la orientare;
2. Biopsiile renale sunt uzual colorate cu: hematoxilina-eozina, alcian blue – PAS, metenamină argentică Jones, tricrom Masson.
42.2. Nefrectomie pentru leziuni non-tumorale
Orientarea piesei:
1. Se măsoară şi se cântăreşte organul;
2. În funcţie de tipul anomaliei prezente şi de starea organului primit în laborator există două posibilităţi:
a. Se taie rinichiul longitudinal, se decapsulează şi se deschide cu atenţie pelvisul, calicele şi ureterul;
b. Se injectează formol 10% prin ureter şi, dacă este posibil, prin artera renală; se ligaturează ureterul (şi artera) şi se lasă în formol 10% peste noapte. Se taie longitudinal, în ziua următoare, se decapsulează, se deschide pelvisul, calicele şi ureterul. Această tehnică este utilă în special în hidronefroze.
3. Se fac două fotografii tip Polaroid şi pe una din ele se marchează locul de prelevare al secţiunilor;
4. Dacă este prezentă litiaza, se trimite pentru analiza chimică.
Descrierea piesei:
1. Greutatea şi mărimea rinichiului;
2. Capsulă: cantitatea de ţesut pericapsular, grosimea capsulei, aderenţa de cortex;
3. Suprafaţa externă: netedă, cicatricială – număr, mărimi, formă (plata sau în "V"), chisturi – număr, mărime, localizare, conţinut;
4. Cortex: culoare, grosime, dacă sunt vizibili glomerulii, dacă sunt vizibile striaţii, dacă acestea sunt ordonate;
5. Medulară: culoare, grosime, piramide medulare vizibile şi ordonate;
6. Pelvis: mărime, dilataţia calicelor, grosime, hemoragii, depozite cristalite, litiază – număr, mărime, formă (vezi la vezica urinară); cantitatea de ţesut adipos peripelvică;
7. Ureter: diametru, lungime, evidenţierea dilataţiilor sau stricturilor;
8. Artera şi vena renală: aspect.
Fig. 16 Secţiuni pentru histologie în leziunile non-tumorale renale (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie:
1. Rinichi: trei secţiuni, fiecare incluzând cortexul şi medulara;
2. Pelvisul: două secţiuni;
3. Ureterul (cel puţin o secţiune).
42.3. Nefrectomie pentru afecţiuni tumorale
Orientarea piesei:
1. Se caută şi se disecă orice limfoganglion perirenal;
2. Se caută şi se deschide longitudinal vena renală;
3. Se taie rinichiul longitudinal şi se deschide pelvisul, calicele şi ureterul;
4. Se decapsulează şi se caută extensia tumorală capsulară şi perirenală;
5. Dacă este prezentă litiaza se trimite la analiza chimică;
6. Se fac două fotografii tip Polaroid şi pe una din ele se marchează locurile de recoltare;
7. Se taie rinichiul în secţiuni subţiri căutându-se leziuni adiţionale corticale sau medulare.
Descrierea piesei:
1. Greutatea şi dimensiunile piesei; lungimea şi diametrul ureterului;
2. Caracteristicile tumorale; mărime, formă, localizare, extensie, omogenitate, necroză, hemoragie; invazie în capsulă, ţesut perirenal, calice, pelvis, vena renală;
3. Rinichiul neinvadat: suprafaţa externă, cortexul, medulara; dacă sunt prezente alte leziuni focale;
4. Pelvisul: dacă există dilataţie, aplatizarea calicelor, litiază;
5. Prezenţa, numărul, mărimea şi aspectul limfoganglionilor perirenali.
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: din carcinomul renal: minim 3 secţiuni (incluzând una cu rinichi din jurul tumorii); din tumori pediatrice: minim o secţiune din fiecare centimetru din diametrul tumoral; din carcinomul de pelvis renal: minim 3 secţiuni cu pelvis şi/sau parenchim renal adiacent;
2. Rinichiul neinvadat de tumora: 2 secţiuni;
3. Pelvis: o secţiune în cazul carcinomului renal sau a tumorilor pediatrice; două secţiuni în cazul carcinomului de pelvis renal;
4. Aretera şi vena renală (cel puţin o secţiune);
5. Ureter: o secţiune în cazul carcinomului renal sau a tumorilor pediatrice; câte o secţiune pentru fiecare centimetru de ureter rezecat (sau pentru orice arie cu aspect anormal) în cazul carcinomului de pelvis renal;
6. Limfoganglionii dacă sunt prezenţi.
43. SPLINA
43.1. Splenectomie
Splenectomia defineşte îndepărtarea în întregime a splinei după ligaturarea pediculului splenic.
Orientarea piesei:
1. Măsurarea dimensiunilor şi a greutăţii.
2. Secţiuni paralele, cât mai subţiri posibile, cu un cuţit ascuţit; când splina este proaspătă şi examinarea fiecărei secţiuni pentru depistarea leziunilor focale; secţiunile nu se spală cu apă. Fiecare secţiune este fixată într-un container mare.
3. Se iau culturi dacă se suspectează leziuni inflamatorii.
4. Se iau 4 frotiuri pentru orice leziune suspectată; se colorează cu hematoxilină-eozină, Papanicolau, Giemsa şi Wright.
5. Dacă se suspectează talasemia se fixează fragmentul, prelevat din interiorul organului, imediat în formol 10%.
6. Se verifică prezenţa în hilul splinei de limfoganglioni şi spline accesorii.
7. Pentru evaluarea pulpei roşii, în bolile asociate cu hipersplenism, se va injecta splina cu formol 10% prin artera splenică, pentru a se face o distincţie clară între sinusuri şi cordoane în preparatele microscopice.
8. Pentru splinele îndepărtate datorită limfoamelor maligne: vezi capitolul de laparotomie stadială pentru limfoame maligne.
Descrierea piesei:
1. Se precizează greutatea şi dimensiunile.
2. Hilul: natura vaselor, prezenţa de limfoganglioni şi spline accesorii.
3. Capsula: culoare, grosime, modificări focale, aderenţe, dilacerări (localizare, lungime şi profunzime).
4. Suprafaţa de secţiune: culoare, consistenţă, prezenţa de corpi malpighieni (talie, culoare, delimitare, consistenţă), travee fibroase, noduli sau mase tumorale, prezenţa de infiltrate.
Secţiuni pentru histologie:
1. Pentru splenectomii incidentale: o secţiune care să includă capsula.
2. Pentru rupturi splenice post-traumatice: o secţiune prin zona dilacerată şi o secţiune la distanţă de aceasta.
3. Pentru leziuni splenice: cel puţin 3 secţiuni, una include hilul şi două de la nivelul capsulei.
43.2. Laparotomie stadială pentru limfoamele maligne
Orientarea piesei:
1. Aspectele splinei sunt descrise la capitolul de splenectomie. Când aceasta este secţionată la 3-4 mm în întregime şi se evidenţiază prezenţa de noduli oricât de mici, care diferă de corpusculii malpighieni normali, aceştia vor fi prelevaţi în întregime pentru examenul histologie. Fragmentele care au fost astfel prelevate vor fi fixate separat în formol 10% peste noapte.
2. Limfoganglionii: sunt incluşi cei hilari splenici, cei paraaortici şi cei mezenterici (este necesară o disecţie îngrijită a hilului splenic pentru a-i depista).
3. Puncţia biopsie hepatică din lobul drept şi stâng va fi procesată separat.
4. Puncţia biopsie din creasta iliacă va fi fixată, decalcifiată şi procesată separat.
Descrierea piesei:
1. Se procedează ca la instrucţiunile precedente.
2. Prezenţa sau absenţa de limfoganglioni în hilul splenic trebuie notată.
Secţiuni pentru histologie:
1. Splina: din toate ariile anormale macroscopic sau suspecte; dacă nu există anomalii macroscopice se iau 4 fragmente la întâmplare.
2. Limfoganglioni: toţi care au fost identificaţi, precizându-se localizarea lor.
3. Ficat: prelevatul complet, identificându-se cărui lob aparţine.
4. Măduva osoasă: în întregime.
44. STOMACUL
44.1. Gastrectomie pentru tumori
Gastrectomia poate fi totală (incluzând cardia şi pilorul), subtotală (incluzând pilorul) sau proximală (subtotal inversată, incluzând cardia). Orientarea piesei:
1. Se deschide prelevatul de-a lungul marii curburi (excepţie se face pentru leziunile localizate la acest nivel, când prelevatul se deschide de-a lungul micii curburi).
2. Disecţia limfoganglionilor şi descrierea lor în funcţie de localizarea lor şi îndepărtarea epiploonului mare.
3. Dacă este asociată splenectomia se disecă limfoganglionii hilari, se măsoară greutatea splinei şi se fac secţiuni la nivelul ei de 1 cm grosime.
4. Stomacul rezecat este prins cu ace pe o plăcuţă de plută şi se fixează în formol 10% peste noapte.
5. Se fac 2 fotografii Polaroid identificându-se pe una din ele localizarea fragmentelor prelevate pentru histologie.
6. Se badijonează marginile chirurgicale cu tuş de China.
7. În general, secţiunile prelevate se fac perpendicular pe direcţia faldurilor mucoasei.
8. O altă cale de orientare a piesei este să se injecteze stomacul cu formol 10% (în cazurile de gastrectomie totală) sau să se umple cu vată impregnată cu formol 10% (în gastrectomiile parţiale), se fixează peste noapte şi a doua zi se secţionează stomacul pe partea opusă tumorii.
Descrierea piesei:
1. Tipul de rezecţie (totală, subtotală); lungimea curburii mari, a curburii mici şi a eventualului fragment duodenal.
2. Caracteristici tumorale: localizare, talie, grosime, formă (aspect vegetant, indurat, ulcerat, difuz), profunzimea invaziei, prezenţa atingerii seroasei, invazia vaselor de sânge, extensia în duoden, distanţa faţă de ambele limite de rezecţie.
3. Aspectul mucoasei non-tumorale.
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: 4 secţiuni prin perete incluzând marginile tumorale şi mucoasa adiacentă.
2. Mucoasa non-tumorală: 2 secţiuni din zona mijlocie dintre tumoră şi marginea rezecţiei.
3. Linia proximală de rezecţie de-a lungul micii curburi: 2 secţiuni.
4. Linia proximală de rezecţie de-a lungul marii curburi: 2 secţiuni.
5. Limita distală de rezecţie (de-a lungul pilorului şi duodenului dacă este prezent): 2 secţiuni.
6. Splina, dacă este prezentă (vezi macroscopia splinei).
7. Pancreas, dacă este prezent (vezi macroscopia pancreasului).
8. Limfoganglioni: toţi de la nivel piloric, ai marii şi micii curburi, ai epiploonului şi cei perisplenici.
Fig. 17 Schema limfoganglionilor şi a secţiunilor pentru histologie în tumorile maligne gastrice (adaptat după Ackermann).
44.2. Gastrectomie pentru ulcer
Rezecţia gastrică pentru ulcer peptic include îndepărtarea antrului piloric cu pilor şi o mică porţiune din bulbul duodenal. Pentru ulcerele peptice duodenale a intrat în rutină asocierea cu vagotomia.
Orientarea piesei:
1. Examinarea prelevatului în stare proaspătă.
2. Deschiderea piesei chirurgicale de-a lungul marii curburi (excepţia se face pentru leziunile localizate la acest nivel, când prelevatul se deschide de-a lungul micii curburi).
3. Disecţia limfoganglionilor şi îndepărtarea marelui epiploon.
4. Se caută cu atenţie mici eroziuni ale mucoasei şi neregularităţi cu evidenţierea de noduli intramurali sau subseroşi.
5. Se prinde în ace stomacul pe o plăcuţă de plută şi se fixează în formol 10% până a doua zi.
6. Se fac 2 fotografii Polaroid, identificându-se pe una din ele localizarea fragmentelor prelevate pentru histologie.
7. Se badijonează linia de rezecţie proximală şi distală cu tuş de China
Descrierea piesei:
1. Tipul de rezecţie; lungimea marii şi micii curburi şi a bulbului duodenal.
2. Caracteristicile ulcerului: localizare, talie, profunzimea penetraţiei, forma şi culoarea vilozităţilor mucoasei gastrice, prezenţa de vase mari şi/sau perforarea lor în baza ulcerului; aspectul seroasei (dacă ulcerul nu este identificat la nivelul piesei macroscopice se ia legătura cu serviciul de chirurgie precizând că ulcerul nu a fost rezecat, precizare care apare şi în protocolul final).
3. Aspectul mucoasei de vecinătate: atrofie, edem, hemoragie.
Fig. 18 Secţiuni pentru histologie în rezecţia gastrică pentru ulcer peptic (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie:
1. Ulcer: cel puţin 4 secţiuni.
2. Mica curbură: 2 secţiuni din marginea proximală a exciziei.
3. Marea curbură: 2 secţiuni din marginea proximală a exciziei.
4. Pilor şi duoden: 2 secţiuni din marginea distală a exciziei.
5. Alte leziuni dacă sunt prezente.
6. Limfoganglioni: până la 3 secţiuni.
ALGORITM DE DIAGNOSTIC:
UNITATEA SANITARĂ
LOCALITATEA
BULETIN DIAGNOSTIC HISTOPATOLOGIC CANCER GASTRIC
NR: ………. din DATA: ……………..
Nume: …………………. Prenume: ………………….
Vârsta …………. Sex ……….. CNP ………………….
Nr. Foaie de Observaţie ………………….
Localitatea ………………….
Diagnostic clinic ………………….
Alte informaţii clinice relevante ………………….
Secţia ………………….
DATE CLINICE
TNM preoperator: T N M
Tratament preoperator: |_| chimioterapie |_| radioterapie |_| absent
Tipul intervenţiei chirurgicale:
|_| gastrectomie totală
|_| Santy-Lewis (polară superioară)
|_| gastrectomie subtotală (4/5)
|_| esofagogastrectomie totală
|_| operaţii asociate (omentectomie, splenectomie, rez. Segmentară colon)
EXAMEN MACROSCOPIC
Dimensiunile piesei: ………….. cm
Dimensiunile tumorii: ……….. cm
% invaziei tumorale circumferenţiale:
|_| 1/4 |_| 1/2 |_| 3/4 |_| 4/4 |_| neprecizabil
Localizarea tumorii: ………..
|_| 1/3 superioară
|_| 1/3 mijlocie
|_| 1/3 inferioară
|_| mica curbură
|_| marea curbură
|_| la nivelul cardiei
|_| la nivelul pilorului
Invazia tumorală esofagiană: |_| absentă |_| prezentă
……….. mm
Invazia tumorală duodenală: |_| absentă |_| prezentă
……….. mm
Marginea proximală: ………….. mm
Aspect tumoral:
vegetal |_| ulcerat |_| infiltrat |_| plan |_|
Leziuni asociate:
TIPUL HISTOLOGIC
- cod: 8144/3 adenocarcinom: 1. de tip intestinal
- cod: 8145/3 2. tipul difuz
- cod: 8260/3 adenocarcinom papilar
- cod: 8211/3 adenocarcinom tubular (G1)
- cod: 8480/3 adenocarcinom mucinos(mai mult de 50% mucina)
- cod: 8490/3 carcinom cu celule în "inel cu pecete"(mai mult de 50% celule în inel cu pecete)(G3)
- cod: 8560/3 carcinom adenoscuamos
- cod: 8070/3 carcinom cu celule scuamoase (G1, 2, 3)
- cod: 8041/3 carcinom cu celule mici
- cod: 8020/3 carcinom nediferenţiat (G4)
- cod: 8020/3 carcinom, tipul nu poate fi determinat
diferenţiat |_| bine diferenţiat |_| moderat diferenţiat |_| slab diferenţiat |_|
Clasificare Laure |_| intestinal |_| difuz |_| mixt
|_| Nediferenţiat (solid)
|_| Alte tipuri.
STADIALIZARE pTNM:
Tumora primară
- pTX – nu poate fi evaluată
- pT0 – tumora primară neevidenţiată
- pTis – carcinom in situ
pT1 – tumora invadează lamina propria sau submucoasa
- pT1a, tumora invadează lamina propria
- pT1b, tumora invadează submucoasa
pT2-tumora invadează musculara propria sau subseroasa
- pT2a, tumora invadează musculara propria
- pT2b, tumora invadează subseroasa
pT3 – tumora penetrează seroasa (peritoneul visceral) fără invazia structurilor adiacente
pT4 – tumora invadează structurile adiacente
Ganglioni limfatici regionali(pN)
pNX, nu pot fi evaluaţi
pN0, nu există metastaze în ggl limfatici regionali
pN1 – metastaze în 1 până la 6 ggl limfatici perigastrici
pN2 – metastaze în 7 până la 15 ggl limfatici perigastrici
pN3 – metastaze în mai mult de 15 ggl limfatici perigastrici
Număr ggl limfatici examinaţi
Număr ggl limfatici cu metastază
METASTAZE LA DISTANŢĂ
MX – prezenţa metastazelor la distanţă nu poate fi evaluată
M0 – metastaze la distanţă absente
M1 – metastaze la distanţă
MARGINI DE REZECŢIE CHIRURGICALE
Marginea proximală:
- nu poate fi evaluată/neinvadată tumoral/invadată tumoral/carcinom in situ/adenom absente sau/carcinom in situ/adenom prezente
Marginea distală:
- nu poate fi evaluată/neinvadată tumoral/invadată tumoral/carcinom in situ/adenom absente sau/carcinom in situ/adenom prezente
Marginea radială
Epiploonul:
nu poate fi evaluat/neinvadat tumoral/micul epiploon invadat tumoral/marele epiploon invadat tumoral
Invazie tumorală esofagiană: absentă |_| prezentă |_|
………… mm
Invazie tumorală duodenală: absentă |_| prezentă |_|
………… mm
Invazia tumorală a ganglionilor limfatici:
D1 – perigastrici (mica şi marea curbură), nr. examinaţi ……….., nr. invadaţi …………
din care cu ruptura capsulei ……………, micrometastaze
D2 – la distanţă (hepatici, splenici, celiaci), nr. examinaţi ………., nr. invadaţi ……….
din care cu ruptura capsulară ………….., micrometastaze
D3 – metastaze (gg mediastinal, intrabdominali), nr. examinaţi …….., nr. invadaţi ………
din care cu ruptura capsulei ……………, micrometastaze
Invazie tumorală vasculară: |_| absentă |_| prezentă
Invazie tumorală nervoasă: |_| absentă |_| prezentă
Inflamaţia stromei tumorale: absentă |_| prezentă |_| (uşoară |_| medie|_| severă |_|)
Leziuni asociate:
- Metaplazie intestinală |_| absentă |_| prezentă
- Helicobacter pylori |_| absentă |_| prezentă
- Displazie de grad înalt |_| absentă |_| prezentă
Medic anatomopatolog
COMENTARII
45. TESTICUL
Orhiectomia
Orientarea piesei:
1. Se deschide tunica vaginală şi se măsoară dimensiunile şi greutatea testiculului.
2. Se taie testiculul sagital în stare proaspătă şi se fixează în formol 10% până a doua zi.
3. Se fac 2 fotografii Polaroid, identificându-se pe una din ele localizarea fragmentelor prelevate pentru histologie.
4. Se secţionează seriat fiecare jumătate a testiculului, la 3 mm grosime, perpendicular pe secţiunea originală, până la nivelul tunicii albuginee şi se examinează cu atenţie fiecare fragment.
5. Se secţionează longitudinal epididimul pe toată lungimea.
6. Se fac mai multe secţiuni transversale la diferite nivele ale cordonului spermatic.
Descrierea piesei:
1. Greutatea şi dimensiunile testiculului.
2. Lungimea cordonului spermatic.
3. Aspectul tumorii, dacă este prezentă: talie, culoare, consistenţă, omogenitate sau nu, prezenţa de chisturi, de necroză, hemoragii, zone de cartilaj sau de os; extensia tumorală în tunica albuginee, în epididim, în cordonul spermatic sau alte structuri.
4. Aspectul testiculului non-neoplazic: atrofie, fibroză sau noduli.
5. Aspect rete testis sau epididim.
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumoră: cel puţin 3 secţiuni sau o secţiune din fiecare centimetru al tumorii şi când este mai mare, cel puţin o secţiune care să includă testiculul netumoral. Majoritatea secţiunilor vor include tunica albuginee (deasemeni se fac secţiuni din zonele hemoragice, necrotice, solide sau mai moi).
2. Testiculul aprent normal: 2 secţiuni.
3. Epididim: 1 secţiune.
4. Cordonul spermatic şi ţesutul moale înconjurător la 1 cm de testicul: 1 secţiune transversală.
5. Cordonul spermatic şi ţesutul moale înconjurător la nivelul liniei de rezecţie: 1 secţiune.
46. TIMUS
Timectomia
Orientarea piesei:
1. Se cântăreşte în totalitate organul; se fac secţiuni paralele, fie în preparat proaspăt, fie după fixarea în formol 10%.
2. Se disecă cu atenţie limfoganglionii din jurul timusului.
Descrierea piesei:
1. Greutate şi dimensiuni, cu identificarea celor 2 lobi.
2. Precizarea raportului dintre parenchimul timic şi ţesutul adipos.
3. Tumora: talie, formă, aspect extern (lobulat sau neted), suprafaţa de secţiune, culoare, necroză, hemoragii, benzi de fibroză, calcificări, chisturi (talie şi conţinut).
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: 3 sau mai multe secţiuni; cel puţin 2 vor include şi capsula.
2. Timus non-tumoral: 2 secţiuni.
3. Alte organe, când sunt prezente (plămân, limfoganglioni – cel puţin o secţiune).
47. TIROIDA
Tiroidectomie
Operaţia de tiroidă include: nodulectomia (procedeu abandonat care constă în enucleări ale nodulilor tiroidieni), lobectomia (frecvent se asociază, din motive cosmetice, cu indepărtarea istmului tiroidian), tiroidectomia subtotală (capsula posterioară şi o mică porţiune din glanda tiroidă, de 1 -2 g, sunt îndepărtate fiind pe partea opusă a leziunii) şi tiroidectomie parţială (glanda în întregime, inclusiv capsula posterioară sunt îndepărtate).
Orientarea piesei:
1. Măsurarea greutăţii şi dimensiunilor prelevatului.
2. Orientarea prelevatului în poziţie anatomică şi secţionarea seriată, la 5 mm, longitudinal, fie în stare proaspătă, fie după fixarea în formol 10%.
3. Disecţia ţesutului adipos periferic pentru identificarea glandelor paratiroide.
Descrierea piesei:
1. Tipul de intervenţie chirurgicală: lobectomie, istmectomie, tiroidectomie subtotală sau tiroidectomie totală.
2. Evaluarea greutăţii, formei, culorii şi consistenţei.
3. Suprafaţa de secţiune poate fi netedă sau nodulară (numărul, talia şi aspectul nodulilor care pot fi calcificaţi, chistici, hemoragiei sau necrotici, încapsulaţi sau nu, precizându-se distanţa până la linia de rezecţie).
Secţiuni pentru histologie:
1. Pentru leziunile difuze şi/sau inflamatorii: 3 secţiuni din fiecare lob şi una din istm.
2. Pentru noduli încapsulaţi, solitari, măsurând până la 5 cm: circumferinţa va fi pusă în lucru în totalitate; se fac secţiuni adiţionale pentru fiecare centimetru din diametru; majoritatea secţiunilor vor include capsula tumorală şi ţesut tiroidian adiacent, când este prezent.
3. Pentru glanda tiroidă multinodulară: o secţiune din fiecare nodul, incluzând limita şi glanda normală adiacentă; cel puţin o secţiune din nodului cel mai mare.
4. Pentru carcinomul papilar: se pune în lucru glanda tiroidă în totalitate şi separat, linia de rezecţie.
5. Pentru carcinoamele invazive macroscopic (altele decât cele papilare): 3 secţiuni din tumoră, 3 secţiuni din glanda non-tumorală şi una din linia de rezecţie.
6. Pentru toate cazurile: glandele paratiroide, dacă se găsesc la examenul macroscopic.
ALGORITM DE DIAGNOSTIC:
UNITATEA SANITARĂ
LOCALITATEA
BULETIN DIAGNOSTIC HISTOPATOLOGIC CANCER TIROIDĂ
NR: ………. din DATA: ……………..
Nume: …………………. Prenume: ………………….
Vârsta …………. Sex ……….. CNP ………………….
Nr. Foaie de Observaţie ………………….
Localitatea ………………….
Diagnostic clinic ………………….
Alte informaţii clinice relevante ………………….
Secţia ………………….
EXAMEN MACROSCOPIC
Număr de piese:
Lob drept
Lob stâng
Fixat |_| Nefixat |_| Secţionat |_| Nesecţionat |_|
Istm

Tipul intervenţiei chirurgicale:
Informaţii suplimentare
Lobectomie
unică
multiplă
Tiroidectomie parţială
Aspectul tumorii:

Hemitiroidectomie (lob+istm)
Culoare

Tiroidectomie totală
Consistenţă

Alt tip
Gradul de delimitare faţă de ţesuturile adiacente
Nespecificat
Relaţia cu marginile chirurgicale
Localizarea Dreapta |_| Stânga |_|


Dimensiunea piesei (3 dimensiuni):


EXAMEN MICROSCOPIC
Tipul histologic în conformitate cu clasificarea OMS 2004
Carcinoame tiroidiene
Carcinom papilar – varianta
Carcinom folicular – varianta
Carcinom slab diferenţiat
Carcinom nediferenţiat (anaplazic)
Carcinom cu celule scuamoase
Carcinom mucoepidermoid sclerozant cu eozinofilie
Carcinom mucinos
Carcinom medular
Carcinom mixt medular şi folicular
Carcinom cu celule fuziforme şi diferenţiere timus-like (SETTLE)
Carcinom cu diferenţiere timus-like (CASTLE)
Adenoame şi tumori înrudite
Adenom folicular
Tumora trabeculară hialinizantă
Alte tumori tiroidiene
Teratom
Limfom primar şi plasmocitom
Timom ectopic
Angiosarcom
Tumori de muşchi neted
Tumori de teacă de nerv periferic
Paraganglioma
Tumora fibroasă solitară
Tumora foliculară cu celule dendritice
Histiocitoza cu celule Langerhans
Tumori secundare ale tiroidei
Grad histologic:
Nu se aplică
G1: bine diferenţiat
G2: moderat diferenţiat
G3: slab diferenţiat
Margini de rezecţie chirurgicale: Se specifică marginea şi distanţa în mm a leziunii faţă de marginea cea mai apropiată.
marginile nu pot fi evaluate
margini neinteresate de carcinom invaziv
margini interesate de carcinom invaziv
Extensie extratiroidiană
Nu poate fi identificată
Absentă
Prezentă
- minim
- extensiv
Capsula tumorală
Nu poate fi evaluată
Total încapsulată
Parţial încapsulată
Invazia vaselor limfatice/venoase
Absentă
Prezentă:
- focal – sub 4 vase
- extins – peste 4 vase
Nedeterminată
Invazia capsulei
Nu poate fi evaluat
Nu poate fi identificată
Prezentă
- minim
- extensiv
Invazia perineurală
Absentă
Prezentă
Nedeterminată
Stadializarea TNM
Tumora primară (T)
Alte leziuni histopatologice adiţionale:
Teste suplimentare efectuate:
Medic anatomopatolog
Comentarii
48. TRANSPLANT DE VALVE CARDIACE
Clasic, operaţiile de înlocuire a valvelor cardiace privesc valva bolnavă în întregime. Totuşi există o tendinţă actuală, în cazul bolii de mitrală, de a înlocui numai buza anterioară a valvei şi/sau numai porţiuni de valvă (de obicei buza posterioară) în timpul proceselor reparative.
Orientarea piesei:
1. Fixarea piesei înainte de secţionare;
2. În fiecare caz se fac fotografii tip Polaroid şi radiografii. Pentru valvele atrioventriculare se fac fotografii ale aspectelor atriale şi ventriculare. Pentru valvele aortice se fac fotografii ale aspectelor aortice şi ventriculare.
Descrierea piesei:
Valve atrioventriculare
1. Valvele sunt: fibrozate, calcificate sau normale;
2. Fibroza sau calcificarea sunt focale sau difuze;
3. Modul de distribuţie al fibrozei/calcificării pe valve (numai pe margini, pe una din suprafeţe sau pe ambele);
4. Valve cu componente imobile, scurtate, unite sau normale;
5. Unirea comisurilor sau lipsa fuziunii (dacă există, ce mărime are);
6. Cordaje tendinoase intacte, rupte, scurtate, alungite, unite sau normale;
7. Muşchii papilari normali ca număr, cicatriciali, hipertrofiaţi sau alungiţi;
8. Valve incompetente, stenotice sau ambele;
9. Dacă sunt incompetente: este din cauza ţesutului valvular sărac, inel dilatat, rupturii cordajelor sau din cauza muşchilor papilari rupţi, scurtaţi sau cicatriciali.
Valve semilunare: aceleaşi criterii ca la valvele atrioventriculare, plus:
1. Numărul de cuspide prezente;
2. Cuspide de mărime egală sau inegală.
Secţiuni pentru histologie: câteva secţiuni, inclusiv capetele libere; decalcifiere dacă este necesară.
49. TROMPA UTERINĂ
Ligaturată sau salpingectomie, cu sau fără histerectomie.
49.1. Ligaturi trompe
Orientarea piesei:
1. Se identifică trompa dreaptă şi stângă.
2. Se măsoară lungimea şi diametrul fiecăreia.
Descrierea piesei
Se precizează lungimea şi diametrul fiecăreia; dacă sunt toate segmentele trompei; dacă lumenul se evidenţiază.
Prelevare pentru histologie. Din fragmentele primite (cu identificarea părţii drepte sau stângi) şi cu precizarea dacă a fost necesar să fie secţionat ţesutul primit.
49.2. Salpingectomie
Orientarea piesei:
1. Se fixează înaintea secţionării; dacă trompele sunt ataşate la uter vor fi fixate împreună cu acesta.
2. Se măsoară lungimea şi grosimea cea mai mare.
3. Dacă trompa este normală în talie se secţionează la 5 mm grosime şi se examinează. Se efectuează secţiuni incomplete astfel încât piesele să rămână ataşate prin seroasă.
4. Dacă trompa se îngroaşă difuz, se face o secţiune longitudinală completă şi chiar secţiuni paralele dacă este necesar.
Descrierea piesei:
1. Lungimea şi diametrul maxim.
2. Seroasa: fibrină, hemoragie, aderenţe fibroase la ovar sau la alte organe.
3. Perete: grosime anormală, eventuale rupturi.
4. Mucoasa: atrofică, hiperplazică, aspectul fimbriilor, invaginări.
5. Lumen: evident, dilatat, diametrul (dacă este anormal de larg), conţinut.
6. Mase tumorale: talie, aspect, invazie.
7. Chisturi în regiunea paraovariană: diametrul, grosimea peretelui, conţinut, aspect sesil sau pedunculat.
8. În cazurile de sarcină ectopică, identificarea embrionului sau placentei, aprecierea cantitativă a hemoragiilor şi a rupturilor.
Fig. 19 Secţiuni pentru histologie în salpingectomie (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie.
1. Pentru trompe incidentale (fără anomalii macroscopice): câte trei secţiuni de fiecare trompă: porţiunea proximală, medie şi distală în aceeaşi casetă.
2. Pentru trompe suspectate de sarcină ectopică: orice ţesut cu aspect macroscopic de sarcină; dacă nu se identifică macroscopic se fac mai multe secţiuni din peretele cu zona de hemoragie (cheag intraluminal). Dacă produsul de concepţie nu se identifică microscopic se fac secţiuni adiacente.
3. Pentru trompe cu alte leziunii se examinează orice arie anormală. Dacă este prezentă o tumoră se practică cel puţin trei secţiuni incluzând şi mucoasa cu aspect normal din vecinătate.
50. URECHE
Rezecţia osului temporal
Rezecţia subtotală sau totală a osului temporal se realizează în caz de carcinom al conductului auditiv extern, al urechii medii sau al mastoidei. Orientarea piesei:
1. Se studiază atent radiografiile existente;
2. Se orientează fragmentul în plan: anteroposterior, superoinferior, mediolateral;
3. Se marchează marginile cu tuş de China;
4. Se secţionează longitudinal în jumătate sau se efectuează secţiuni paralele în funcţie de localizarea şi mărimea tumorii.
Descrierea piesei:
1. Tipul de rezecţie: subtotală sau totală;
2. Tumora: mărime, aspect macroscopic şi localizare: ureche externă, conductul auditiv, urechea medie; dacă este localizată la nivelul conductului se precizează dacă implică 1/3 externă cartilaginoasă sau cele 2/3 interne osoase;
3. Localizare în interiorul conductului: planşeu, pereţi, plafon, circumferinţă; prezenţa invaziei anterioare spre glanda parotidă sau eventuala invazie superioară spre cavitatea craniană;
4. Starea membranei timpanice;
5. Glanda parotidă, dacă este prezentă şi dacă este invadată de tumoră;
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: în întregime;
2. Marginile chirurgicale (cel puţin o secţiune);
3. Glanda parotidă, dacă este prezentă (cel puţin o secţiune).
51. UTER
51.1. Biopsie cervicală
Orientarea piesei:
1. Nu se taie fragmentele prelevate în piese individuale mai mici de 4 mm în diametru.
2. Este obligatorie procesarea tuturor fragmentelor indiferent cât sunt de mici.
Descrierea piesei:
1. Numărul pieselor primite, forma şi culoarea.
2. Dimensiunile pieselor primite.
3. Prezenţa sau absenţa epiteliului: eroziuni epiteliale sau ulceraţii, neregularităţi în grosimea epiteliului.
4. Evidenţe tumorale sau chistice.
Secţiuni pentru histologie.
1. Materialul este procesat în totalitate.
2. Dacă fragmentul este trimis cu o identificare clară: buza anterioară, buza posterioară, de menţionat separat.
3. Dacă fragmentul provine din endocol se identifică separat şi este în întregime pregătit pentru histologie (inclusiv mucusul endocervical).
51.2. Conizaţia colului uterin
Fragmentul prelevat (obişnuit prin electroincizie) este mai mic decât cel prelevat prin chirurgie convenţională; orientarea fragmentului este la fel de dificilă dar la fel de importantă.
Orientarea piesei:
1. Ideal, fragmentul este primit intact, în stare proaspătă cu un fir de sutură (sau alt material) pus la ora 12.
2. Se deschide fragmentul cu ajutorul unei foarfece prin canalul cervical şi se secţionează longitudinal, de-a lungul axului de la ora 12. dacă fragmentul nu este orientat ca poziţie se deschide pe oriunde.
3. Se fixează cu ace marginile cu tot cu mucoasă pe o placă de plută şi se lasă la fixat câteva ore.
4. Se impregnează marginile chirurgicale cu tuş de China.
5. Se secţionează în intregime colul uterin făcând secţiuni paralele la 2 -3 mm de-a lungul canalului endocervical (devenit plan) pornind de la marginea stângă a orei 12 în sensul acelor de ceasornic astfel încât fiecare fragment să conţină şi joncţiunea scuamo -cilindrică; unele corecţii ale stromei sunt necesare (vezi fragmentele impregnate cu tuş).
Descrierea piesei
1. Talia (diametru şi profunzime) şi forma de con (cervicalectomie completă) sau fragmente.
2. Epiteliu: culoare, prezenţa de neregularităţi, eroziuni, leziuni recente sau vindecate (talie, formă, localizare), chisturi (talie, conţinut), localizarea biopsiilor anterioare.
Fig. 20 Secţiuni pentru histologie în conizaţia colului uterin (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie.
1. Se pune în lucru întregul fragment.
2. Dacă fragmentul a fost orientat pe la ora 12, se identifica separat secţiuni între orele 12 -3 (patru fragmente), secţiuni între orele 3-6 (patru fragmente), secţiuni între orele 6-9 (patru fragmente), secţiuni între orele 9-12 (patru fragmente).
3. Pentru o corectă descriere este necesar ca fiecare fragment să primească un număr pornind de la ora 12.
ALGORITM DE DIAGNOSTIC:
CARCINOM COL
BIOPSIE EXCIZIONALĂ
Nume şi Prenume: …………………. CNP ……… Vârsta …..
Secţia/Medic: …………. Diagnostic clinic: …………………..
Examene citologice …………..
Nr. foaie de observaţie: ……… Număr înregistrare anat. pat: ………….
Data primirii: …………….. Data diagnosticului …………….
EXAMEN MACROSCOPIC:
Tip piesă: Biopsie |_| conizaţie |_|
Dimensiuni: ………… mm x …….. mm ………. mm
Număr şi dimensiuni fragmente: ……………………
EXAMEN MICROSCOPIC:
- Tip histologie: carcinom scuamos |_| carcinom adenoscuamos |_| adenocarcinom |_| carcinom neuroendocrin |_| alt tip |_|: ………..
- Gradul de diferenţiere:bine diferenţiat/grad 1 |_| moderat diferenţiat/grad 2 |_| slab diferenţiat/grad 3 |_| nu se aplică |_|
- Distribuţia componenţei invazive: unifocală |_| multifocală |_|
- Dimensiunile tumorii:
dimensiune orizontală maximă ………. mm,
profunzime maximă a invaziei …….. mm,
focare invazive pe >3 secţiuni seriate (a 3-a dimensiune >7 mm, stadiul IA2): da |_| nu |_|
Alte aspecte:
CIN (neoplazie cervicală intraepitelială): prezentă |_| absentă |_|
CIN 1 |_| CIN 2 |_| CIN 3 |_| CIS |_|
CGIN (neoplazie cervicală glandulară intraepitelială): prezentă |_| absentă |_|
grad: LG (scăzut) |_| HG(înalt) |_|
Altele: ……………………………………
Margini de excizie:
Exocervicale: libere |_| invadate |_| ………………….
Endocervilale: libere |_| invadate |_| …………………
Profunde laterale/radiale: libere |_| invadate |_| ……………..
Invazia spaţiului limfovascular: prezentă |_| absentă |_|
Stadiul FIGO ……….. pTNM: pT …. pN ….. M ….
Code:
Semnătura medic anatomopatolog: ………………..
Data …………..
51.3. Biopsia sau curetajul endometrial
Orientarea piesei:
1. Se utilizează o sită metalică sau o hârtie de filtru pentru a colecta prelevatele.
2. În cazurile de suspiciune de avort se caută vilii corionici chiar cu ajutorul unei lupe.
3. În cazuri de avort recurent se păstrează un fragment pentru evaluare citogenetică.
4. Se curăţă instrumentele şi masa cu atenţie pentru orientarea următorului caz.
Descrierea piesei:
1. Se măsoară fragmentele.
2. Culoare şi consistentă; cheaguri prezente; proporţia cheagului în raport cu întregul specimen; fragmente ferme cu dimensiuni mari; fragmente globulare, necroză, ţesut sugestiv pentru produs de concepţie. Dacă sunt descrişi vili corionici, prezenţa de vase, forma vililor (tubulară, chistică, hidatiformă).
Secţiunile pentru histologie.
1. Pentru biopsia endometrială, sau curetaj, se pune tot ţesutul.
2. Pentru curetajul endometrial pentru avort incomplet, se păstrează ţesut cu aspect de placentă, părţi fetale, decidua în trei fragmente; dacă fragmentele nu au arătat produs de concepţie, din materialul păstrat se pune din nou în lucru.
51.4. Histerectomia
Histerectomia este realizată atât pe cale abdominală cât şi pe cale vaginală (ultima doar in situaţii clare de benignitate) şi constă în îndepărtarea întregului organ.
Histerectomia supracervicală (corpul uterin este prelevat, colul uterin rămânând pe loc) se practică foarte rar. În funcţie de vârsta bolnavei şi de natura bolii, histerectomia abdominală poate fi însoţită de anexectomie unilaterală sau bilaterală şi de îndepărtarea limfoganglionilor. Histerectomia abdominală poate fi simplă sau radicală.
Histerectomia radicală include îndepărtarea treimei superioare a vaginei şi parametre asociate cu excizia limfoganglionilor regionali.
Orientarea piesei:
1. Pentru operaţiile pentru hiperplazie endometrială, carcinom endometrial sau cervical (in situ sau invaziv) exista instrucţiuni specifice.
2. Măsurarea taliei şi greutăţii uterului şi a colului uterin.
3. Dacă uterul este primit proaspăt şi intact
a. Se deschide, prin secţionare cu o foarfecă, de-a lungul pereţilor laterali de la col până la cornul uterin;
b. Se marchează jumătatea anterioară şi se completează separarea celor două fragmente secţionând cu un cuţit orizontal prin fundul uterului. Orientarea uterului este ajutată de reflectarea nivelului peritoneal (inferior pe faţa posterioară) şi, dacă trompele sunt ataşate, prin faptul că inserţia lor este anterioară faţă de ligamentul rotund;
c. Se fac secţiuni adiţionale prin orice masă tumorală mare din peretele uterin;
d. Se lasă câteva ore la fixare;
e. Se fac secţiuni paralele transversale prin fiecare jumătate cu grosimi de 1 cm pornind de la partea superioară a canalului cervical şi terminând cu fundul uterului; se examinează cu atenţie fiecare fragment;
f. Se fac mai multe secţiuni paralele cu canalul cervical la nivelul colului uterin;
g. Se face cel puţin o secţiune în cruce la nivelul fiecărui miom şi se examinează cu atenţie; mioamele mari au nevoie de secţiuni adiţionale;
h. Dacă există trompe şi/sau ovare se urmează instrucţiunile pentru aceste organe.
Descrierea piesei:
1. Tipul de histerectomie: totală; radicală; cu salpingoovarectomie.
2. Forma uterului: deformări; tumori subseroase.
3. Seroasa: aderenţe fibroase.
4. Perete uterin: îngroşat; anormali.
5. Endometrul: aspect, îngroşare, polipi (talie, forma), chisturi.
6. Colul uterin: aspectul exocolului, joncţiuni scuamocilindrice, canal endocervical, eroziuni, polipi, chisturi.
7. Mioame: număr, localizare (subseroasă, intramurală, submucoasă), talie, sesili sau pedunculaţi, hemoragie, necroză, calcificare, ulceraţii, ulceraţii ale endometrului supraiacent.
Secţiunile pentru histologie.
1. Colul uterin: o secţiune din jumătatea anterioară şi una din jumătatea posterioară.
2. Corpul uterin: cel puţin două secţiuni luate din apropierea fundului uterin incluzând endometrul, miometrul şi, dacă grosimea permite, seroasa; se prelevează fragmente adiţionale din orice arie anormală macroscopic.
3. Mioame: una până la trei secţiuni de miom; secţiuni din orice arie anormală macroscopic (zona necrotică, moale, cu aspect roşietic sau chistic).
4. Polipi cervicali sau endometriali puşi în lucru în totalitate sau cel puţin extremitatea largă.
51.5. Histerectomie pentru carcinom cervical (in situ sau invaziv)
Orientarea piesei:
1. Dacă limfoganglionii sunt incluşi (histerectomie radicală) disecţia se face pe preparat proaspăt şi se separă în grupe drepte şi stângi de limfoganglioni obturatori, interiliaci şi iliac drept şi stâng (nu toate aceste grupuri sunt obligatoriu prezente).
2. Se măsoară şi se cântăreşte uterul şi colul uterin; se orientează în partea anterioară şi posterioară (vezi histerectomia).
3. Se amputează colul de corpul uterin la 2,5 cm de orificiul extern cu un cuţit ascuţit.
4. Se orientează uterul, trompele şi ovarul dacă sunt prezente, conform instrucţiunilor pentru aceste organe.
5. Se deschide colul uterin cu o foarfecă prin pătrunderea în canalul endocervical în dreptul orei 12 (poziţie aleasă cu ajutorul unui fir director pus de chirurg) şi urmăriţi instrucţiunile descrise la orientarea colului uterin având grijă să se evite afectarea suprafeţei epiteliale lezate.
6. Se fixează cu ace marginile cu tot cu mucoasa pe o placă de plută şi se lasă la fixat câteva ore.
7. Se impregnează marginile chirurgicale cu tuş de China.
8. Se secţionează în întregime colul uterin făcând secţiuni paralele la 2 -3 mm de-a lungul canalului endocervical (devenit plan) pornind de la marginea stângă a orei 12 în sensul acelor de ceasornic astfel încât fiecare fragment sa conţină şi joncţiunea scuamocilindrică; unele corecţii ale stromei sunt necesare (vezi fragmentele impregnate cu tuş).
Descrierea piesei:
1. Colul uterin: culoarea epiteliului, prezenţa de neregularităţi, eroziuni, cicatrici sau dilacerări recente, mase tumorale (talie, formă, localizare), chisturi (talie, conţinut), descrierea locului biopsiilor anterioare sau conizaţie.
2. Corp uterin: vezi histerectomie.
3. Ovare şi trompe: vezi instrucţiunile la aceste organe.
4. Limfoganglioni, dacă sunt prezenţi: număr aproximativ, aspect macroscopic, prindere tumorală macroscopică.
Secţiunile pentru histologie.
1. Colul uterin: se pune în lucru întregul fragment; dacă fragmentul a fost orientat de la ora 12, se identifică separat secţiuni între orele 12-3 (patru fragmente), secţiuni între orele 3 -6 (patru fragmente), secţiuni între orele 6-9 (patru fragmente), secţiuni între orele 9 -12 (patru fragmente). Pentru o corectă descriere este necesar ca fiecare fragment să primească un număr pornind de la ora 12.
2. Pliul vaginal (în întregime linia de rezecţie).
3. Ţesut moale din dreapta (pentru tumori invazive).
4. Ţesut moale din stânga (pentru tumori invazive).
5. Corp uterin, trompe şi ovare, conform instrucţiunilor de organ.
6. Limfoganglioni puşi în lucru conform staţiilor.
ALGORITM DE DIAGNOSTIC:
CARCINOM CERVICAL HISTERECTOMIE
Nume şi Prenume: ……………….. Vârsta ……..
Secţia/Medic: …………….Diagnostic: ………………………
Examinări anterioare: Citologie: …………. Biopsie: ………….
Nr. foaie de observaţie: …………. Număr înregistrare: …………….
Data primirii: ……………. Data diagnosticului ……………..
EXAMEN MACROSCOPIC:
Tip piesă de rezecţie: ………………..
Rezecţie vaginală: prezentă |_| absentă |_| dimensiuni: ………… mm
Uter – dimensiuni: lungime ……. mm, transvers …… mm, anteroposterior ……. mm
Col – dimensiuni: lungime ……. mm, transvers …… mm, anteroposterior ……. mm
Anexe: prezente |_| absente |_|
normale |_| abnormale: ……………..
Tumora nu este vizibilă |_|
Tumora vizibilă: dimensiuni maxime: …….. mm x …….. mm
Localizare tumora cervicală: anterior |_| posterior |_| dreapta |_| stânga |_| circumferenţială |_| exocervical |_| endocervical |_|
Invazie macroscopică vagin: da |_| nu |_|
Invazie macroscopică parametre: da |_| nu |_|
Invazie macroscopică ţesuturi paracervicale: da |_| nu |_|
EXAMEN MICROSCOPIC:
Tip histologic:
carcinom scuamos |_|
carcinom adenoscuamos |_|
adenocarcinom |_|
carcinom neuroendocrin |_|
alt tip: |_| …………….
Grad de diferenţiere:
bine diferenţiat/grad 1 |_|
moderat diferenţiat/grad 2 |_|
slab diferenţiat/grad 3 |_|
nu se aplică |_|
Dimensiunile tumorii:
dimensiune orizontală maximă …………. mm
grosime/profunzimea invaziei ………….. mm
Grosime minimă a stromei cervicale neinvadate: ………. mm
Invazie vagin: da |_| nu |_| distanţa de la marginea epitelială distală: ……….. mm
localizare: ……………………..
Invazie paracervicală: da |_| nu |_| dreapta |_| stânga |_|
Invazie parametrială: da |_| nu |_| dreapta |_| stânga |_|
Invazie limfovasculară: da |_| nu |_|
CIN: prezent |_| absent |_| CIN1/CIN2/CIN3/CIS
CGIN: prezent |_| absent |_| LG (grad scăzut)/HG (grad înalt)
Altele: …………………………..
Limfoganglioni: obturatori |_|, iliaci interni |_|, iliaci externi |_|
Limfoganglioni (localizare şi număr)
obturatori dreapta
obturatori stânga
iliaci interni dreapta
iliaci interni stânga
iliaci externi dreapta
iliaci externi stânga
total
Examinaţi:







Invadaţi:







Diseminare extraganglionară: da |_| nu |_|
Limfoganglioni para-aortici: pozitivi |_| negativi |_| nu au fost examinaţi |_|
Număr total de limfoganglioni examinaţi: ….. invadaţi: …..
Alte ţesuturi şi organe:
Endometrul: normal |_| anormal |_|: descriere: ……………….
Miometrul: normal |_| anormal |_|: descriere: …………………
Anexa dreapta: normală |_| anormală |_|: descriere: ………………..
Anexa stânga: normală |_| anormală |_|: descriere: …………………
Stadializare:FIGO ……….. pTNM: pT …… pN …… M …….
Codes:
Medic anatomopatolog: ……………
Data: ………….
51.6. Histerectomie pentru hiperplazia endometrială sau carcinomul endometrial
Orientarea piesei:
1. Dacă limfoganglionii sunt incluşi (histerectomie radicală, se disecă preparatul proaspăt şi se separă în grup drept şi stâng de limfoganglioni obturatori interiliac, iliac drept şi stâng (nu toate grupurile sunt prezente).
2. Se deschide şi se fixează uterul, ovarele şi trompele conform instrucţiunilor de organ.
Descrierea piesei:
1. Tipul de operaţie: radicală, totală, cu salpingectomie, cu ovarectomie.
2. Tumora: localizare exactă, talie, aspect (solid, papilar, ulcerat, necrotic, hemoragie), culoare, extindere în endometru, prezenţa de extindere în miometru, seroasă, parametre (ţesut moale), în vene, în colul uterin sau în trompe.
3. Restul de uter: vezi histerectomie.
4. Ovare şi trompe: vezi instrucţiunile.
5. Limfoganglioni, dacă sunt prezenţi, număr, aspect macroscopic, pierdere tumoră macroscopică.
Fig. 21 Secţiuni pentru histologie în histerectomie pentru hiperplazie de endometru sau tumori maligne (adaptat după Ackermann).
Secţiuni pentru histologie.
1. Dacă tumora este prezentă: trei secţiuni, una fiind prin aria cea mai profundă de invazie şi poate fi completată cu secţiuni din suprafaţa endometrului spre seroasă (una sau două fragmente identificabile); două fragmente din endometrul non-neoplazic – nu este necesar să cuprindă întregul perete.
2. Ţesutul moale din parametrul drept şi stâng.
3. Dacă tumora nu este prezentă (iradiere anterioară, carcinom superficial, hiperplazie de endometru) se secţionează endometrul în întregime făcând secţiuni transversale paralele la 2 -3 mm distanţă a ambelor jumătăţi uterine (vezi histerectomia). Ovare, trompe şi ganglioni, dacă sunt prezenţi, vezi instrucţiunile anterioare.
ALGORITM DE DIAGNOSTIC:
CARCINOM ENDOMETRIAL HISTERECTOMIE
Nume şi Prenume: ……………… CNP …………. Vârsta ……..
Secţia/Medic: ……………. Diagnostic: …………………..
Biopsie endometrială: …………………….
Nr. foaie de observaţie: …………… Număr înregistrare: …………….
Data primirii: ……………….. Data diagnosticului ……………..
EXAMEN MACROSCOPIC:
Tip piesă: ………………………….
Col uterin: dimensiuni: lungime: …….. mm, transvers: ……… mm, antero-posterior: ……. mm
Corp uterin:dimensiuni: lungime: …….. mm, transvers: ……… mm, antero-posterior: ……… mm
Dimensiunea maximă a tumorii: ………. mm
Localizare tumoră: Fundic |_| Corp |_| Istm |_| Corn |_|
Invazie miometru: da |_| nu |_|
Invazia seroasei: da |_| nu |_|
Ovare dimensiuni:
Drept: …… mm
Stâng: …… mm
Epiploon:dimensiuni ………. mm
Noduli tumorali macroscopici: prezenţi |_| absenţi |_|
Altele: ……………………………..
EXAMEN MICROSCOPIC:
Tip histologic:
Endometrioid |_|
Mucinos |_|
Seros |_|
Cu celule clare |_|
Carcinosarcom |_|
Nediferenţiat |_|
Altele: …………………..
Invazie miometrială: absentă |_| <50% |_| >50% |_|
Distanţa minimă tumora-seroasă: ………. mm
Invazia microscopică a:
Suprafaţa endocervicală/epiteliul criptelor: prezentă |_| absentă |_|
Stroma cervicală: prezentă |_| absentă |_|
Ovar drept: prezentă |_| absentă |_|
Ovar stâng prezentă |_| absentă |_|
Salpinge drept prezentă |_| absentă |_|
Salpinge stâng prezentă |_| absentă |_|
Seroasa uterină prezentă |_| absentă |_|
Parametre prezentă |_| absentă |_|
Invazie limfovasculară: prezentă |_| absentă |_|
Endometrul restant: normal |_| anormal |_|: …………….
Lichid de lavaj peritoneal: nu s-a primit |_| pozitiv |_| negativ |_|
Limfogangliom:
Pelvici
dreapta:
stânga:
Total examinaţi/invadaţi:
Para-aortici
dreapta:
stânga:
Total examinaţi/invadaţi:
Epiploon: nu s-a primit |_| invadat tumoral |_| neinvadat |_|
Comentarii: ………………………………..
Stadializare: FIGO
pTNM:
Cod:
Medic anatomopatolog: ……………………..
Data ……………
52. VEZICA URINARĂ
52.1. Cistectomia
Cistectomia constă în extirparea vezicii urinare. În majoritatea cazurilor este extirpat întregul organ (cistectomie totală). La bărbaţi cistectomia poate fi însoţită de extirparea prostatei şi a veziculelor seminale (cisto-prostatectectomie). Întreaga lungime a uretrei poate fi de asemenea excizată (cisto-ureterectomie). În prezent nu se mai efectuează cistectomie parţială în caz de carcinom.
Orientarea piesei:
1. Se marchează cu tuş de China toată suprafaţa externă (inclusiv prostata, dacă este prezentă).
2. Disecţia se poate realiza în două variante, în funcţie de tipul de leziune prezent şi de starea organului când este primit la laborator:
a. Se deschide în Y peretele anterior al vezicii cu o foarfecă, se prinde în ace pe o placă de plută şi se lasă o noapte în formol 10%.
b. Se umple cu formol 10%; se păstrează o noapte şi se împarte în două jumătăţi (anterioară şi posterioară) printr-o secţiune la nivelul peretelui lateral al vezicii cu o foarfecă şi apoi se secţionează prostata cu un cuţit ascuţit, începând de la gâtul vezicii, având grijă ca secţiunea să treacă prin uretră.
Observaţie! Injectarea cu formol 10% se poate face cu o sondă Foley, cu o seringă de 50 ml cu un ac cu lumenul larg ce pătrunde prin domul vezicii, după ce uretra a fost clampată sau ligaturată sau prin umplerea vezicii cu vată îmbibată în formol 10%.
3. Se efectuează două fotografii Polaroid şi se identifică pe una din ele locul unde au fost efectuate secţiunile.
Descrierea piesei:
1. Mărimea vezicii urinare; lungimea ureterelor; alte organe prezente.
2. Caracteristicile tumorii: mărime (inclusiv grosime), localizare, extensia invaziei, forma (papilară, ulcerată); leziuni multifocale;
3. Aspectul mucoasei non-neoplazice; grosimea peretelui vezicii urinare la distanţă de tumoră.
Secţiuni pentru histologie:
1. Tumora: cel puţin trei secţiuni, prin peretele vezicii.
2. Gatul vezicii: o secţiune.
3. Trigonul vezical: două secţiuni.
4. Peretele anterior: două secţiuni.
5. Peretele posterior: două secţiuni.
6. Domul vezical: două secţiuni.
7. Orice arie de aspect anormal la nivelul mucoasei vezicii care nu a fost inclusa în secţiunile anterioare.
8. Orificiile ureterale, inclusiv porţiunea intramurală.
9. Marginile ureterale proximale.
10. La bărbaţi: prostata(două secţiuni prin fiecare lob) şi veziculele seminale(o secţiune prin fiecare). Dacă este identificat un carcinom prostatic, vezi instrucţiunile pentru glanda prostatică – prostatectomie radicală.
11. Alte organe prezente (cel puţin o secţiune).
12. Ganglionii limfatici perivezicali, dacă există.
Fig. 22 Orientare şi secţiuni pentru histologie în cistectomii (adaptat după Ackermann).
52.2. Extirparea calculilor
Orientarea piesei:
1. Se efectuează fotografii ale tuturor calculilor primiţi.
2. Se trimit 1-2 g pentru analiza cristalografică.
Observaţie! Fragmentele se spală foarte bine cu apă şi apoi se usucă; formolul 10% se evită deoarece acidul uric este solubil în el. Căldura nu se utilizează pentru uscare. Fragmentele trebuie transportate în vase protectoare, mai bine decât în plicuri.
3. Aceeaşi procedură se aplică tuturor calculilor extirpaţi şi din alte părţi ale tractului urinar, cum ar fi pelvisul renal sau ureterul.
Descrierea piesei:
1. Numărul calculilor, forma, culoarea şi consistenţa. Calculii care conţin fosfaţi sunt gri sau alb-cenuşii şi pot fi duri sau moi şi friabili. Calculii ce conţin oxalaţi sunt frecvent duri şi netezi, rotunzi sau nodulari sau neregulaţi. Calculii ce conţin uraţi sunt netezi, galbeni sau bruni, având forma rotundă sau ovalară. Calculii cisteinici sunt duri, netezi, galbeni, cu aspect de ceară. Calculii asociaţi cu sângerări locale se pot impregna cu sânge şi dobândesc o culoare brun-închis sau neagră.
Secţiuni pentru histologie: nu se efectuează.
53. VEZICULA BILIARĂ
Colecistectomia
Orientarea piesei:
1. Se deschide longitudinal întregul organ cât mai curând după excizia acestuia, dacă nu, mucoasa suferă modificări autolitice;
2. Dacă sunt prezenţi calculi, aceştia se spală, se numără, cel mai mare se măsoară. Cu un bisturiu se secţionează câţiva dintre ei;
3. Se cercetează ganglionii limfatici de-a lungul gâtului colecistului;
4. În caz de carcinom, organul poate fi studiat prin extracţia bilei cu o seringă şi umplerea lumenului cu formol 10%, fixându-l o noapte la 4°C şi secţionând fragmentul cu o foarfecă şi cu un bisturiu.
Descrierea piesei:
1. Lungimea şi diametrul cel mai mare al vezicii biliare;
2. Seroasa: îngroşată, adeziuni fibroase, fibrina;
3. Peretele: îngroşat, dacă da, focal sau difuz; hemoragie;
4. Mucoasa: culoare, aspect, ulceraţii, hiperplastică, colesteatoză;
5. Cisticul: dilatat, calculi, ganglioni limfatici prezenţi, mărimea şi aspectul lor;
6. Se aproximează volumul, culoarea, consistenţa bilei;
7. Calculi: număr, formă, mărime, culoarea şi aspectul pe secţiunile transversale efectuate; tipul de calcul;
8. Dacă tumora este prezentă: localizarea, distanţa faţă de fundul şi gâtul colecistului, mărime; aspect polipoid, ulcerat, infiltrativ, dacă implică seroasa;
Secţiuni pentru histologie:
1. Trei secţiuni ce includ întregul perete, la nivelul fundului, corpului şi gâtului; alte secţiuni dacă apar arii macroscopic anormale;
2. Bila poate fi decantată într-un recipient sau centrifugată şi studiată din punct de vedere citologic;
2. Cisticul şi ganglionii limfatici, dacă macroscopic sunt anormali sau dacă vezica biliară conţine o tumoră.
TIPURI DE CALCULI
Tipul calculului
Incidenţa
Compoziţia
Aspectul
Pur
10%
Colesterol;
Bilirubinat de calciu;
Carbonat de calciu;
Solitari: suprafaţa cristalina;
Multipli: cristalini/amorfi;
Albi-gri: amorfi.
Mixt
80%
Colesterol şi bilirubinat de calciu;
Colesterol şi carbonat de calciu;
Bilirubinat de calciu şi carbonat de calciu;
Colesterol, bilirubinat de calciu şi carbonat de calciu.
Multipli: faţetaţi sau lobulaţi, laminaţi, cristalini pe suprafaţa de secţiune;
Coloraţie:
- colesterolul – galbenă;
- bilirubinatul de calciu – negru;
- carbonatul de calciu – alb.
Combinat
10%
Nucleul calculului este pur cu învelişul exterior mixt;
Nucleul calculului este mixt cu învelişul exterior pur.
Calculul unic este mare;
Culoarea depinde de compoziţia învelişului exterior.
54. VULVA
Vulvectomie
Orientarea piesei:
1. Se măsoară talia prelevatului, inclusiv marginea inghinală dacă este prezentă.
2. În vulvectomia radicală se separă limfoganglionii în grupuri şi se fixează separat în fluid Carnoy.
3. Se prind în ace pe o plăcuţa de plută marginile extreme ale vaginei şi pentru o mai bună păstrare se plasează o bucata de plută în introit şi se lasă la fixat în formol 10% peste noapte.
4. Se fac fotografii Polaroid dintre care una pentru a identifica locul secţiunilor pentru diagnostic.
Descrierea piesei:
1. Tipul de vulvectomie: simplă, subcutanată, radicală; prezenţa grupelor limfoganglionare.
2. Talia fragmentului.
3. Leziunea: talie, localizare, extindere, invazie în structurile adiacente sau în vase, culoare, suprafaţă (verucoasă, ulcerată), margini (distincte, rulate), profunzimea invaziei în stromă.
4. Aspectul suprafeţei non-neoplazice: atrofie, cheratoză, ulceraţie.
5. Limfoganglioni: talie, aspect macroscopic al celor mai mari.
Secţiuni pentru histologie:
Din toate structurile descrise mai sus (cel puţin o secţiune).
ALGORITM DE DIAGNOSTIC:
CARCINOM VULVAR
Nume şi Prenume: ……………….. Vârsta …….
Secţia/Medic: ……………. Diagnostic: ………………………
Nr. foaie de observaţie: ………….. Număr înregistrare: ……………
Data primirii: …………. Data diagnosticului …………
EXAMEN MACROSCOPIC:
Tip piesă de rezecţie:
radicală |_| simplă |_| anterioară |_| posterioară |_|
1/2 stânga |_| ganglioni stânga |_| 1/2 dreapta |_| ganglioni dreapta |_|
2/3 cu ganglioni |_| excizie în Y cu ganglioni |_| excizie locală |_|
Altele: ……………..
Dimensiunile piesei de rezecţie: lungime ………. mm, lăţime ……… mm, grosime …….. mm
Dimensiunile tumorii: lungime ………. mm, lăţime ……… mm, grosime …….. mm
Localizare tumoră: ………………..
Fără tumoră reziduală vizibilă macroscopic: |_|
EXAMEN MICROSCOPIC:
Tip histologic: carcinom scuamos (comun) |_| verucos |_| adenocarcinom |_| carcinom bazocelular |_|
Altele: |_| …………………….
Grad de diferenţiere: bine |_| moderat |_| slab |_|
Dimensiunile tumorii: dimensiuni orizontale maxime ………. (mm)
grosime/profunzimea invaziei ……… (mm)
Invazie limfovasculară: prezentă |_| absentă |_|
Margini de rezecţie:
Piele/epiteliu ……. (mm) normală |_| invadată |_| localizare ………
uretră ………………. (mm) normală |_| invadată |_|
vaginală ……………. (mm) normală |_| invadată |_|
anală ………………. (mm) normală |_| invadată |_|
ţesuturi moi …….. (mm) normală |_| invadată |_|
VIN 1 |_| VIN 2 |_| VIN 3 |_| Boala Paget |_|
Margini de rezecţie:
Piele/epiteliu ……. (mm) normală |_| invadată |_| localizare ………
uretră ………………. (mm) normală |_| invadată |_|
vaginală ……………. (mm) normală |_| invadată |_|
anală ………………. (mm) normală |_| invadată |_|
Leziuni epiteliale non-neoplazice:
Lichen screros |_| lichen plan |_| hiperplazie scuamoasă |_| aspecte asociate HPV |_|
Limfoganglioni:
Nodul santinela-dreapta prezent |_| nu s-a trimis |_| pozitiv |_|
- stânga: prezent |_| nu s-a trimis |_| pozitiv |_|
Număr total limfoganglioni examinaţi: dreapta ……. stânga ………
Număr total limfoganglioni invadaţi: dreapta ……. stânga ………
Extensie extraganglionară: da |_| nu |_|
Stadializare: FIGO: …….., pTNM …… pT ……N ……. M ……
Comentarii:
Medic anatomopatolog: …………………………
Data: …………… .
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 723 bis din data de 29 octombrie 2010